Cei doi purceluşi

Satul era fără apărare sub soarele nemilos care pârjolea totul, mai ales în miezul zilei ţi se înfigea cu flăcări în moalele capului. Se auzeau doar muştele bâzâind enervant şi aripile găinilor cuibărindu-se în băi de praf, ca să adoarmă apoi nefiresc, în poziţii cadaverice.

Fetiţa bâjbâi cu picioarele după papuci şi intră în curtea de animale. Poarta legată cu arc s-a izbit sec în spatele ei, dar zgomotul nu i-a atras atenţia bărbatului care uda doi purcei. Cu tălpile goale înfipte în praf, dezbrăcat până la brâu, privea cum jetul de apă se izbeşte de pielea cu tonuri delicate de roz şi se risipeşte în zeci de arteziene mici. O voce masculină, din difuzorul fixat pe peretele casei, spărgea cu entuziasm fals torpoarea amiezii.
"Mergem acum în judeţul Giurgiu, unde continuă campania agricolă de vară. Bunii gospodari, factorii de răspundere din unităţile agricole, acţionează cu stăruinţă pentru recoltarea, transportul şi depozitarea recoltei. Stăm de vorbă cu inginerul şef al cooperativei, tovarăşul Costică Matei.
- Tovarăşe inginer, cum staţi cu lucrările agricole specifice lunii iulie, vorbim în special de treieratul grâului?
- Aplicând sarcinile şi orientările cuprinse în cuvântările secretarului general al Partidului Comunist Român, precum şi prevederile programului naţional cu privire la obţinerea unor producţii agricole sigure şi stabile, noi, oamenii muncii din CAP Putineiu, raportăm depăşirea producţiei la hectar cu sută la sută.........."

Fetiţa aşteptă câteva secunde să fie băgată în seamă, dar bărbatul era complet absorbit de îmbăierea purceilor.
- Gata, tata, am dormit! se auzi glasul copilului, lungind răsfăţat vocalele. Tu ce faci aici?

Bărbatul nu i-a răspuns, nici măcar nu a privit-o, inunda îndârjit corpurile animalelor, de sub care porneau două pârâiaşe care lăsau dâre albe în praful gros ca să se verse într-o băltoacă formată într-o denivelare a curţii.
- Ce faci, tata? Răcoreşti purceii? insistă fetiţa şi-şi scăldă papucii în apa lăptoasă.
- Fugi de-aici! Du-te la joaca ta! Îi răcoresc pe dracu'!

Tatăl izbucnise înăbuşit, fără să ţipe. Fetiţa stătu o clipă în cumpănă, hotărî că iritarea tatălui nu i se adresează, apoi sări în afara bălţii murdare.
- Dorm? Aşa se spală purceii?
- Da, mormăi bărbatul, aşa se spală.
- În timp ce dorm?! se miră fetiţa.

Bărbatul o privi pentru prima dată, tot absent, încruntat.
- Purceii se spală în timp ce dorm? repetă fetiţa.
- Da, da, dorm, da! Aşa se spală. Uite, vezi, îi spăl ca să fie şi ei curaţi, zise bărbatul dirijând jetul de apă către urechile animalelor. Şi acum nu mă mai bate şi tu la cap, du-te în casă. Pleacă din soarele ăsta, să nu faci insolaţie.

Copilul se clinti cât să ridice un băţ cu care începu să traseze prin noroiul proaspăt altă albie pentru unul din izvoraşe.
- Dar de ce e apa albă? Tata, de ce apa asta e albă?
- Cum? mormăi bărbatul absent.
- De ce apa e albă? E lapte? strigă fetiţa de parcă bărbatul ar fi surzit brusc.

Opri cu vârful papucului curgerea unui pârâiaş lăptos şi insistă:
- Tata, îmi spui? Curge lapte de la purcei?
- Aşa ştii tu? Că porcii dau lapte?

Bărbatul se întoarse spre ea şi în ochi i-a licărit un strop de furie care i-a inundat imediat trăsăturile:
- Eşti proastă? Spune! Eşti? E var de acolo! şi arătă cu braţul spre un colt al curţii în care erau îngrămădite troace casnice: butoaie, căldări, covate. Ai înţeles?

Fetiţa dădu din cap că da şi îşi reţinu lacrimile, privind descumpănită în direcţia în care arătase bărbatul. Tatăl lăsă furtunul jos, se apropie de ea şi coborî vocea în încercarea de a părea calm, dar reuşi doar să-i vorbească printre dinţi:
- Te duci în casă şi te joci acolo, da? Nu spui nimănui despre purcei şi apa albă. Sunt porcii luaţi pe contract de la stat, dacă se află "ăştia" mă bagă la puşcărie pentru sabotaj.

Bărbatul îndreptă iar jetul de apă spre purcei şi o uită acolo, în mijlocul curţii. Fetiţa a rămas tăcută. Nu ştia ce este "sabotaj". Despre "ăştia" adulţii vorbeau doar în şoaptă, iar pe ea o repezeau dacă punea întrebări, deşi se temea că "ăştia" vor veni curând şi la ei. Ştia că sunt mereu pe aproape, nu demult vaca vecinilor fătase în întunericul catifelat al grajdului, iar viţeluşul n-a ieşit niciodată la lumina zilei ca să nu-l vadă "ăştia". A crescut o perioadă în bezna îndulcită de laptele mamei lui şi de mângâierile câtorva copii mândri să-i păstreze existenţa secretă, până într-o dimineaţa când nu l-au mai găsit. Au întrebat unde este, dar li s-a spus cu atâta convingere că acolo nu a fost nici un viţel încât ar fi crezut, dacă pe palmele lor nu s-ar mai fi simţit încă răsuflarea umedă a animalului şi vaca nu ar fi mugit jalnic câteva zile.

Fetiţa se suci brusc pe călcâie şi intră în casă. Cotrobăi îndelung prin şifonier şi ieşi cu un prosop mare, impregnat de mirosul săpunurilor strânse de mama pe rafturi.
- Ce faci cu ăla? întrebă bărbatul înnegurat
- L-am adus pentru purceluşi. Uite, miroase frumos, zise fetiţa şi-i băgă tatălui prosopul sub nas.
- Ce să mai facă purceii cu el? se nedumeri bărbatul şi pentru prima data expresia de îngrijorare de pe figura lui a fost ştearsă de ceva apropiat de plictiseală. Fugi de aici, murdăreşti prosopul degeaba!
- Îi acoperim să nu stea în soare şi să-i ardă, explică fetiţa necesitatea prosopului, apoi sări încă o dată peste pârâiaşele de apă lăptoasă şi-l întinse cu grijă peste animale. Vezi, tata? E bine aşa? Stau bine acum? năpusti fetiţa un şuvoi de întrebări.
- E bine, tată, ai făcut bine. O să fie bine! se încurajă bărbatul cu voce obosită.

Soarele suliţa nemilos curtea prăfuită, iar între tată şi fiică pluti pentru o secundă parfumul de măr verde al prosopului care-i ascunsese pe cei doi purceluşi.