Atât de mult te-am iubit că mi-am lăsat de-o parte tot ce te-ar fi făcut să te simţi stingher
M-am făcut proastă de dragul tău, penibilă, împiedicată
Ca să mă poţi tu ridica
Mi-am cedat puterea
Ca să-mi fii tu stăpân.
Atât de mult te-am iubit că te-am lăsat să-mi inventezi o altă viaţă
Alte mâini, alt trup, alte secrete, alte motive
Alt trecut
Altă raţiune de a fi
Atât de mult încât am minţit pentru tine
Am furat pentru tine
Am ucis pentru tine tot ce ar fi avut un sens
Am renunţat de bună voie la linişte, la libertate
La plăcerea de a mă îmbăia în tihnă
Am cedat încet încet, m-am dat bucată cu bucată
Ţi-am donat alei pe care nu umblam decât singură
Uliţele copilăriei, brazii, tălpile înfiorate, albul zăpezii
Marea cu ţărmurile ei neumblate
Toate secretele încrustate sub piele
Când nu mi-a mai rămas nimic, iubitule
M-am retras, nu ţi-am mai stat în cale
Pe măsură ce dragostea mea creştea în tine ca febra
Şi-ţi cotropea şi cerul şi mlaştinile
Mă linişteam
Mă părăseau şi spaimele şi dorinţa
trenurile şi luminile oraşului
corbii şi cârtiţele
Mă părăseau castanii şi macii
Te vedeam alergând prin câmp ca un descreierat
Sfâşiat de dor
Gesticulai zbuciumat, sudoarea îţi scălda fruntea
Părul îţi era răvăşit.
Vedeam toată scena îţi auzeam limpede glasul
Ştiam că ultima mea suflare migrase în tine
Că ai privirea mea
Şi mersul meu şovăitor
Că melancolia mea îţi inundă pieptul
Eram în sfârşit una cu tine
Aşa cum visasem
Dar eu eram stană de piatră
Nu simţeam nici măcar vuietul disperării care mi te arunca la picioare
Nimic
Iubitule
Nimic