[casa de-a casa] [60] - infraroşu.09.în plus

Fiecare curăţenie generală îmi pare o bizarerie. Într-o singură zi - ce-i drept, mai lungă şi mai obositoare decât celelalte din an - mi se reaşază lumea. De fapt, îmi reaşez lumea. Unele colţuri din apartament rămân cu sfinţenie nederanjate, în timp ce altele se preschimbă în totalitate - toate însă păstrează lucruri care îmi amintesc de câte un moment aparte, un om, o stare, o perioadă din viaţă. Mai cu seamă, ziua de curăţenie scoate la iveală lucrurile inutile care se strâng prin casă şi constat că nici de această dată nu voi reuşi să mă debarasez de ele - pentru că, de fapt, nu sunt pregătită să renunţ la amintirile pe care le evocă: bune sau rele, sunt toate ale mele. Odată cu obiectele, şterg de praf momente trecute, pentru ca mai apoi pe cele inconfortabile să le ascund prin vreo noptieră sau debara, cât mai departe de propria-mi privire, cu promisiunea că le voi găsi un loc... mai târziu. Mai târziu se transformă în zile, săptămâni, în următoarea curăţenie, în luni, în ani.

Tot aşa port după mine o iesle de Crăciun. Am primit-o în dar cu câţiva ani în urmă. E genul acela de cadou pe care câte-o cunoştinţă ţi-l oferă din obligaţie şi pe care îl accepţi din politeţe; e întotdeauna însoţit de tradiţionala cutie de bomboane fondante cu ciocolată sau de plicul de cafea. Nu obişnuiesc să păstrez în casă decoraţiuni cu simbolistică religioasă şi, cu toate acestea, de fiecare dată când încerc să izgonesc ieslea din casă, parcă vocea bunicii devine din ce în ce mai stridentă: nu se cade, Iris! Nu se cade să îl dai afară pe Domnul Iisus. Îi răspund la fel de imaginar că nici cinste nu Îi fac: ieslea Îl arată mic cât un deget, din plastic, produs în serie, de un kitsch profund. E lipsit de personalitate şi nu îmi inspiră nimic, spre deosebire de Cel adevărat şi fără-de-chip. Mut ieslea deoparte; nu îmi place să o păstrez, dar nici să o arunc - aşa că îmi spun, ca de fiecare dată, că voi rezolva dilema asta mâine. Sau răspoimâine. La un moment dat, voi izbuti - la fel cum am făcut-o cu lumânările, cănile, suporţii de pixuri, semnele de carte, tricourile, borcanele, farfuriile decorative sau parfumurile în formă de pantof.

Weekend-ul trecut nu am mai ascuns ieslea. Am pus-o la vedere, în bucătărie, ca să mă confrunt în fiecare zi cu ea, doar-doar m-oi decide ce să fac. Cu siguranţă, cu ieslea e mai uşor decât cu oamenii sau sentimentele. Să faci curăţenie în viaţă e incomparabil mai greu decât în casă: cum să (te) dai afară?

***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.