19.07.2020
Se zice că cine a pus o dată piciorul în "grădina Maicii Domnului" se molipseşte de un dor dulce, neostoit, ce nu-şi găseşte alinarea până ce nu revine acolo.

Odată instalat pe vaporaşul "Aghia Ana", întorci spatele modernismelor, cugetelor lumeşti, şi porneşti într-o călătorie care întotdeauna poartă cu ea un sâmbure de surpriză. Înaintezi pe marea azurie acompaniat de stolurile de pescăruşi îndrăzneţi, care mai mereu se încumetă să îţi culeagă din zbor, din mână bucăţile de pâine.

Ţi se perindă dinaintea ochilor vestitele lăcaşuri cu nume rezonante: Zografu, Hilandar, Sf. Pantelimon şi mai ales Simonos-Petras (la a cărei vedere sufletul se umple de teamă, bucurie şi entuziasm; te întrebi de fiecare dată cum se face că această fastuoasă cetate a lui Dumnezeu stă tot neclintită pe buza hăului?). Privirile pelerinului se întorc magnetic, în răstimpuri, spre luminosul Athon, vârful Sf. Munte, ca spre un pol plus.

Drumul nostru are ca ţintă micul schit românesc Colciu. În mica familie a monahilor români totul pare neschimbat, de parcă aici timpul muşcător şi-a tocit de tot colţii. Îi regăsim cu bucurie pe stareţul cel blând Dionisie, pe părintele Paisie - primitorul de străini, oricând dispus să te trateze cu celebra cherasmă (drumeţul ostenit se îndulceşte aici cu lukumi şi bea un păhărel revigorant de uzo), dar şi o glumă numai bună să împrăştie falsa cucernicie, pe diaconul Dionisie "cel mic" (iubitorul de folclor românesc), pe Siluan - impresionant ca un munte -, pe monahul Mamant (mărunţel, agil, priceput la orice meşteşug).

Din când în când te poţi reculege la mormintele bătrânilor Dionisie şi Ioan. O vorbă de duh, ca o inscripţie nemuritoare, aşezată paradoxal chiar pe mormântul bătrânului Dionisie le reaminteşte pelerinilor însetaţi de cuvinte edificatoare că cel mai important este să păzească dragostea, fiindcă dragostea este de la Dumnezeu. Această dragoste domneşte în restrânsa familie de la Colciu. Cu acest dar nepreţuit revii în lume, hotărât să o transmiţi, ca pe un foc binefăcător, şi altora.


text: Ciprian Voicilă | ilustraţie: Cosmin Manolache

***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.

0 comentarii

Publicitate

Sus