America mea (III)

Şi a venit iunie 1994, absolvirea. Am terminat masterul, primind, la festivitatea de absolvire, două şnururi galbene la gown, desemnând honors, titlurile adăugate diplomei de MSArch, de şef de promoţie pe şcoala de arhitectură şi pe Colegiul de Design, Architecture, Arts and Planning (Outstanding Graduate Student). A fost un moment de maximă bucurie şi de maximă tristeţe, de vreme ce nu era nimeni alături de mine în sala aia din Over the Rhine plină de părinţi, rude şi prieteni ai tuturor absolvenţilor. La întoarcere, ministerul mi-a trimis o scrisoare din care reieşea că a fost treaba mea că am vrut să îmi fac studii în SUA, mândrul stat român nu are acorduri de echivalare a studiilor cu SUA. Rectorul nostru de atunci, profesorul Alexandru Sandu, mi-a dat, totuşi, o diplomă de Master of Arts în Formă Urbană.

Am apucat să fac câteva excursii de absolvire. Am fost de două ori la Columbus, Indiana, care e o rezervaţie de arhitectură modernă şi contemporană cu totul aparte, mulţi dintre greii arhitecturii semnând câte un edificiu public acolo: Saarinen, amândoi (tatăl şi fiul), Venturi, I.M. Pei şi mulţi, mulţi alţii. E un loc excepţional şi o dovadă de ce poate decide un consiliu local să facă dintr-o mică aşezare de Midwest, monoindustrială.

Dar cu adevărat năucitoare a fost vizita la Pittsburgh şi, apoi, la Bear Run, PA, pentru a vedea Vila Kaufmann, zisă de pe cascadă, a lui F.L. Wright. Există una minusculă şi la Cincinnati, puţin ştiută, dar nu suferă comparaţie; în primul rând, fotografiile consacrate sunt luate din locuri greu accesibile, dacă nu chiar interzise accesului; în al doilea rând, sunt multe elemente şi detalii simbolice pe care trebuie să le vezi la faţa locului, precum sfera uriaşă pentru apă caldă, care glisează jumătate în zid, deasupra şemineului, din living-ul aflat deasupra cascadei, la care se accede, auditiv şi fizic, printr-un chepeng în podea.

Când am dus-o pe Simona, care a venit o lună în 1993-94, de sărbători, şi, încă o dată, în 2004, la aeroportul din Chicago, am bătut la pas, împreună, şi Oak Park, unde sunt câteva dintre celebrele case de preerie ale lui Wright, inclusiv a autorului, plus templul unitarian. La biserica ortodoxă din Milwaukee, WI, nu am ajuns, din nefericire, deşi o ştiu pe de rost (dar aşa credeam şi despre vila de pe cascadă, până să o fi experiat corporal, la faţa locului).

Cu ajutorul prietenilor români, am reuşit să văd Florida, petrecând o zi în cartierul Art Deco din Miami, Florida, cât timp ei s-au dus să facă snorkeling în Key West. Multe dintre oraşele mari le-am văzut graţie diferitelor granturi de predare oferite de IIE: Chicago, New York de câteva ori, inclusiv la ICR cu câteva conferinţe şi expoziţii, apoi San Francisco, Sacramento şi Los Angeles. Am scris despre multe dintre aceste locuri şi aici, în rubrică, din 2004 încoace, dar le regăsiţi, grupate, în cartea mea Bucureştii. Lumea, apărută la Paideia în 2018.