Se mutase de curînd
într-o casă mai spaţioasă. Nopţile, întîi calme, deveniseră agitate. Se trezea brusc descoperind crăpături familiare în pereţii noi. Erau în fapt fisurile tencuielii din vechea casă. La fel apăreau şi dispăreau lamele de parchet din fosta casă, mirosurile ei, aceeaşi densitate a aerului. Pînă şi lumina strălucea în acelaşi chip. Ziua nu rămînea nici urmă din vechea locuinţă, dar noaptea, noaptea casa veche bîntuia casa nouă. Iubirea pentru vechiul locatar nu se stingea. Dimpotrivă, creştea.
S-a gîndit să distrugă vechea locuinţă, dar
l-a oprit plînsul disperat al celei abandonate, braţele ei întinse rugător. A renunţat la casa nouă.
Şi-a încropit o colibă aşteptînd înfrigurat fantoma casei iubitoare. Zadarnic.
N-a mai venit. Acum îndrăgostit era el şi îşi bîntuia ars de dor casa veche indiferentă.
text: Şerban Anghelescu | ilustraţie: Cosmin Manolache
***
#CasaDe_aCasa |
Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui
într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa
[email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către
website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din
Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica
casa de-a casa de pe LiterNet.
