Introducere în arta găsirii soluţiilor corecte de Peca Ştefan
Un concept PopUP Theatrics
Cu: Matei Chioariu
Regia: Ana Mărgineanu
Scenografia & grafica: Gabi Albu
Instrucţional pentru singurătate este o serie teatrală online interactivă de trei spectacole în care participanţii sunt instruiţi în arta de a scoate ce este mai bun din propria singurătate.
În Instrucţionalul 103 ne vom raporta la tehnicile şi metodele care ne ajută să găsim rezolvarea camerelor singurătăţii, spaţii mentale autogenerate, similare cu escape room-urile. Uitându-ne la camerele singurătăţii ca la adevărate parcuri tematice cu mistere, vom explora spaţiul şi timpul înarmaţi cu instrumente investigative care oferă rezultate rapide.
"Vă dau primul mare pont despre cum trebuie să ne raportăm la o cameră a singurătăţii. Nu suntem într-o închisoare care ne apasă. Şi ce dacă uşa e închisă. Să fie. Ne interesează pe noi? Numai aici, înăuntru, avem toate cheile acestui mister. O cameră a singurătăţii nu e un chin. Sau o povară. E o POVESTE" Instructorul Daniel Preotescu, master puzzle solver, escape room designer şi programator interpretat de Matei Chioariu.
Fragment
(...) Vestea bună este că cel mai probabil NU vă aflaţi într-o cameră a singurătăţii.
Camerele singurătăţii sunt un construct mental, nu fizic.
Vestea mai puţin bună - pentru mulţi dintre noi - e că uneori acest construct mental se poate suprapune perfect cu camerele în care locuim. Chiar şi după ce ieşim din cameră, ea tot rămâne cu noi. De ce? Simplu. Pentru că n-am rezolvat-o. Încă.
Camerele singurătăţii sunt un puzzle. Un spaţiu personal creat chiar de tine într-un anumit moment în care, din cauza unor circumstanţe date, te-ai trezit absolut singur. Metafizic şi poate chiar şi fizic. Odată găsită rezolvarea puzzle-ului - (imită o uşă care se deschide, scârţâind) eeeeeek... Te-ai deblocat. De ce nu ne-am uita la singurătate ca la un joc-puzzle pe care ai putea să-l rezolvi?
În seara asta o să învăţăm cum rezolvăm o cameră a singurătăţii în timp record.
Vreţi să vedeţi cum arată o cameră a singurătăţii adevărată? (Se dă la o parte şi dezvăluie propria cameră) Ta-dam!
Camera este aproape goală. Uşa de la intrare este închisă. O canapea. Două lampioane. Un poster pe perete - afişul unui concert din 2004 al unui boyband numit Pandora.
Asta este una dintre primele camere pe care le-am rezolvat, la 18 ani. Recreată unu la unu. Mi-e foarte dragă, de-aia am şi ales-o pentru instrucţional. E o cameră simplă, uşoară. Perfectă să ne familiarizăm cu câteva reguli şi tehnici de bază. Toată lumea, arătaţi-mi carneţelul şi pixul.
După ce verifică că participanţii au ceva de scris, încearcă uşa de la intrare, demonstrând că este închisă.
Ce dacă uşa e închisă? Să fie. Ne interesează pe noi? Numai aici, înăuntru, avem toate cheile acestui mister. Dacă aş fi ştiut eu asta când eram puşti.
O cameră a singurătăţii nu e un chin. Sau o povară. E o POVESTE, dragii mei. Scrieţi regula numărul 1. O cameră a singurătăţii nu e o povară, e o poveste! Misterul e pe jumătate rezolvat când ştii regula asta. În acest curs introductiv vă invit într-una dintre poveştile mele. Şi ce e cel mai fun e că nu eu o s-o rezolv, ci voi. Cum?
De acum închidem cu toţii camerele şi comunicăm doar pe chat. Facem un test. Să merg înspre uşă sau să mă aşez pe canapea? Scrieţi pe chat acum. (Răspunde instrucţiunilor primite pe chat de la participanţi mergând într-unul dintre cele două locuri) Excelent. Rezolvând împreună, învăţăm împreună. Jocul se termină în momentul în care avem cheia ieşirii din cameră. Pun acum un cronometru să vedem cât de repede reuşim. (Dă drumul cronometrului de pe propriul telefon) (...)