31.08.2020
Mergeam dinspre Turnul Vânturilor, un turn din marmură pentelică, spre Biblioteca lui Adrian. Râdeam, pentru că am ajuns târziu şi am făcut astfel economie de câte 5 euro, deoarece Turnul era închis deja.

L-am privit prin gardul din bare rare de fier vopsite în verde, ne-am făcut nişte poze şi am ascultat o pereche de cântăreţi ambulanţi cântînd ceva vesel.

Era foarte cald, puteam sta la orice terasă fără haină deşi era ianuarie. Ne-am aşezat târziu la o terasă, nu la orice terasă ci la una drăguţă tare şi am băut câte un pahar de vin roşu sec cât am fumat fiecare câte 2 ţigări.

Povesteam despre numărul ţărilor prin care am umblat şi mai ales despre ce am descoperit umblînd prin ele despre cotloanele ascunse din sufletele noastre.

Seara se scurgea agale tare şi noi nu vorbeam despre timp ca despre o unitate de măsură totală care înglobează unităţi mici, ci mai degrabă ca despre un cumul de trăiri care vin şi se duc în valuri ca marea.

Pe o străduţă lăturalnică am trecut pe lângă un vagabond. I-ai dat o monedă de 2 euro deşi nu a cerut nimic. Cred că pentru că mângâia un pisoi negru cu pete albe şi pentru că m-a privit frumos. A înclinat capul către tine, dar nu a încetat să mângâie pisoiul şi nici nu s-a uitat la bani.

Eu am mers mai departe, afundată în gânduri despre timp şi treceri, am simţit însă că mă petrece cu privirea omul care mângâia pisoiul.

Traversam o cale ferată, mi-ai amintit repede că e fain cu trenul când nu fac reclamaţie la CFR. Am râs, făcusem reclamaţie acum mulţi ani pentru că a întârziat trenul în Feteşti şi eu voiam neapărat şi urgent la mare. Am primit o scrisoare de scuze din partea lor şi atât.

Încercam să nu ne pierdem în sofisme, pentru că deşi eram în patria filosofiei şi a democraţiei, nu ne ieşeau nici una nici alta.

Noi nu simţeam iubirea care ne învăluia atunci, pentru că era mai naturală decât orice respiraţie. Am simţit eu lipsa ei, atunci când tu n-ai mai fost şi nici pisoiul nostru negru n-a mai fost, pentru că aţi trecut în alte lumi în acelaşi an. În acest an.

0 comentarii

Publicitate

Sus