Am iubit doi bărbaţi.
Născuţi fiecare într-o zi de doi.
Unul îmi împletea părul, celălalt mi-l desfăcea.
Unul mă suia pe creasta dealului sau pe acoperişuri şi îmi arăta prăpastia.
Celălalt îmi arăta cerul.
Unul mă ţinea de mână, celălalt îmi dădea brânci în pustiul oraşului
Unul îmi spunea că sunt frumoasă ca umbra într-o zi însorită de vară
Celălalt mă asemuia cu meleagurile care se arată în lumina melancoliei
Pe amândoi i-am urmat până la capătul lumii
Prin Bactria, prin Gulag, prin hrube şi cătune îndepărtate
Două femei îmi iau temperatura, îmi cercetează tâmplele.
Una mă ajută să uit cealaltă să îmi amintesc
Una mă învaţă să mă revolt cealaltă să am compasiune.
Una mă plimbă dintr-o încăpere în alta, îmi arată oglinzi: vezi eşti numai tu peste tot
Cealaltă îmi arată stelele, câmpiile înflorite.
Una mă face să-mi iubesc singurătatea.
Cealaltă mă ajută să iert şi să cred în Dumnezeul perechii.
Două suflete am
Două lumi
Doi sori
Două soarte
Şi amândouă sunt exilul
Zac ca un câine abandonat pe podeaua sălii de aşteptare.
Două vieţi am
Nici un strop de prezent
Am iubit doi bărbaţi
Unul mă învăţa tainele veghei, celălalt pânda şi arta de a mă lăsa vânată
Unul mă ajuta să privesc în gol şi să-mi ţin răsuflarea, să văd prin întuneric
Celălalt să fac faţă luminii orbitoare
După unul tânjesc când se crapă de ziuă
După celălalt când se lasă seară.
Două femei îmi spală rochiile pătate de sânge