A.I.: Ok, John, ţi-am spus despre ce va fi acest interviu: despre a avea un mentor şi/sau un maestru şi despre a fi unul dintre aceştia. Această temă nu a început brusc pentru mine, ci, mai degrabă, de când am devenit îndrumător de doctorate şi, deci, suficient de bătrân, sau de tânăr, pentru a fi mentor la rândul meu; de fapt, cred că mă simt chiar la mijloc: încă pot dialoga cu unii dintre mentorii mei, încă mai pot învăţa de la ei, cei care m-au modelat şi, în acelaşi timp, la rândul meu, pot modela. Fiind aici (la Cincinnati în 2012), cred că e timpul să vă intervievez pe voi, cei care mi-aţi dat formă academică acum câţi ani? Optsprezece! O groază de vreme în urmă. Deci cred că subiectul prim al acestei convorbiri cu tine, care mi-ai fost şi îmi eşti încă mentor, este despre primul tău mentor. Îmi amintesc cum îl invocai, în anii cât ţi-am fost student (1993-94), cum a zis cutare lucru, cum ar fi făcut cutare lucru, aş observa că îl invocai mai frecvent decât o faci acum.
J.E.H.: Da, presupun că îl pomeneam mai des. Cred că primul mentor mi-a fost cel din anii de master, Peter Collins. Chiar dacă, uitându-mă înapoi, aş spune că, probabil, am avut mai mulţi mentori în diferite grade şi în diferite părţi ale vieţii mele, dar -...
A.I.: Faci diferenţa dintre mentor şi maestru? Poţi spune că Peter Collins ţi-a fost maestru şi toţi ceilalţi - mentori, sau cum?
J.E.H.: Nu, nu cred că am avut un maestru. Nu sunt sigur că sunt construit pentru o relaţie maestru-pupil; sper să pot explica asta de-a lungul acestei conversaţii. Dar ce înseamnă, exact, aceste cuvinte, nu sunt sigur. Care era celălalt termen al tău, în afară de mentor?
A.I.: Maestru.
J.E.H.: Maestru, da.
A.I.: Hai să îţi spun ce înţeleg eu prin aceşti termeni. Mentor e cineva la care priveşti în sus, admirativ şi care te poate ajuta în anumite momente ale vieţii profesionale ei/ele sunt ca treptele unei scări şi, deşi continui să îi admire, nu mai păstrezi cu ei/ele aceeaşi relaţie întreaga viaţă. Pe câtă vreme maestrul e cel care nu îţi influenţează cariera profesională, ci şi prezenţa socială, e cel care te formatează complet, ca fiinţă umană, într-un fel pe care propria tăi părinţi nu o (mai) pot face.
J.E.H.: Nu ştiu dacă am avut un maestru. Nu ştiu ca cineva să fi jucat un asemenea rol în viaţa mea cel puţin nu semi-permanent, continuu, în afară de, să zicem, tatăl meu, de exemplu. Deci, va trebui să ne limităm la mentori şi îmi place această analogie pentru că sunt tot felul de oameni pe care îi întâlneşti în diferite stadii ale vieţii, dar rolul tradiţional de mentor în educaţie este, desigur, cel de îndrumător (de diploma) din finalul studiilor de master. Nu-i aşa?
A.I.: Ba da.
(va urma)