LOSE: a pierde/ a scăpa/ a irosi/ a izgoni

S-a pornit un nou serial pe unul dintre multele canale de televiziune: LOST (Naufragiaţii). Este de observat faptul că LOST este un cuvînt plin de înţelesuri (în limba engleză), în timp ce traducerea lui în română e mai simpluţă, făcînd trimiteri directe la o situaţie dramatică. Pretextul serialului este simplu: un avion se frînge în zbor (încă nu este clar din ce motiv) şi o bucată din el pică pe plaja unei insule pustii; supravieţuiesc 48 de pasageri. E niţel trasă de păr; pentru ca un avion să cadă de la mii de metri şi să nimerească exact pe o insuliţă din mijlocul oceanului sînt cam tot atîtea şanse cîte are un pistolar să expedieze un glonţ fix între ochii unei muşte din oraşul vecin. Dar să nu fim chiţibuşari.

Să remarcăm, pentru moment, faptul că, în zilele noastre, nu se mai naufragiază cu barca ci cu avionul; probabil, călătoria pe ape a devenit mult mai puţin plauzibilă decît supravieţuirea unor oameni prăbuşiţi din cer. Dar nici acest detaliu nu e foarte important. Filmului i se permit multe. Chiar prea multe.

Personajele au istorii şi obîrşii culturale diferite. Cam asta întîmplă (de obicei) într-un avion; doar dacă acolo se îmbarcă vreo delegaţie sportivă (sau ceva asemănător) poate fi vorba despre o colectivitate ceva mai omogenă. Dar un asemenea caz ar fi fost neinteresant pentru producătorii unui film şi, oricum, varietate cerută de celebra „corectitudine politică" (totuşi, idilele deja întrezăribile sînt cuminţi: blondul cu blonda, asiaticul cu asiatica...).

Naufragiaţii aşteaptă în zadar să fie salvaţi. Să-i ia de acolo cineva şi să-i ducă înapoi. Înapoi unde? Printr-o stranie coincidenţă (pusă sa cale de scenarişti) nici unul dintre ei nu are familie sau prieteni (prea) apropiaţi. Unde vor să se întoarcă? Nu au rude lăsate pe undeva, nu par a fi legaţi de locuri sau de alţi oameni. Şi (totuşi) vor să fie luaţi de acolo. Şi duşi unde? Într-un oraş în care erau nişte anonimi şi relaţiile lor cu alţi indivizi nu depăşeau un nivel strict funcţional? Într-un oraş în care sosiseră de curînd şi din care (foarte preobabil) aveau să plece repede? Într-un loc în care nu-şi găseau locul? În vria citadină? Într-un oraş care înghite timpul cu o viteză năucutoare? Singura lor şansă de supravieţuire ar fi închegarea unei comunităţi. Dar comunitatea ar însemna un sistem de valori comun. Or, ceea ce îi ţine împreună este spaima de necunoscutele primejdii din jurul lor. Prea puţin.

Traiul pe insulă nu dă semne că e mai primejdios decît cel dintr-un oraş. Poate că ceea ce îi înspăimîntă pe „naufragiaţi" este chiar faptul că nu ştiu dacă insula este primejdioasă sau nu. În lumea din care ei vin există reguli şi pericole cunoscute. Şi cel mai important lucru e că există reguli. Reguli făcute de alţii, reguli venite de demult sau mai recente. Pe insulă nu sînt reguli şi, înainte de orice, trebuie ca ei să le inventeze. Şi asta îi sperie rău. Au şansa de a pune bazele unei comunităţi comode, lipsită de tarele lumii din care vin. Au curajul? Bunicile, atunci cînd împletesc haine nepoţilor şi cînd constată că le-au făcut prea mici, desfac tot lucrul lor şi o iau de la capăt cu acelaşi fir, potrivind mai bine măsurile. „Naufragiaţii" nu îndrăznesc să-şi desfacă vieţile nepotrivite pentru acel loc şi s-o ia de la capăt. Nu pot accepta că povestea lor s-a rupt, că lumea de pînă atunci a dispărut pentru ei şi că trebuie să moşească naşterea alteia.

Nu la fel gîndeau coloniştii de altă dată. Şi ei erau plecaţi peste mări, trăiau în locuri despre care nu ştiau nimic, dar pe care încercau să le înţeleagă. Şi nu le dispărea lumea, ci doar treceau un prag, ducînd dincolo toate amintirile, toate experienţele. Nu se „izgoneau" singuri niciodată pe alt continent pentru a uita, pentru „a scăpa" de trecut. Ar fi fost un deranj prea mare şi fără folos. Căci problemele din interior nu se rezolvă „naufragiind" aiurea. Abia atunci oamenii „se pierd", „se irosesc"...