La bâlci

Tie dye interbelic:

"Bâlciul era sărbătoare mare, n-avea lumea atâtea distracţii ca acu', să se plimbe peste tot. Înhăma tăticu' caii cu noaptea în cap, îi gătea frumos, luă căpestrele în mâini, mămica se suia lângă el, şi noi în căruţă. Nici nu dormeam de zorul bâlciului. Vesele şi mândre mai eram că aveam fîste noi. Ni le făceam singure de cum se mai domolea vara, le croiam, cuseam şi apoi le văpseam "în flori". Înnodam boabe de fasole pe poale şi le scufundam în văpsea făcută de noi. Din tutun, cârmâz, şofrănel, fierte în borş, în zeamă de varză. Acum nu mai ştiu să fac, dar atunci câştigam bani frumoşi înainte de bâlci, toate femeile veneau la mine să le fac fîste. A mea ieşea în fiecare an cea mai frumoasă.

De la bâlci îmi luam papuci noi şi io mai ştiu ce-mi mai luam?! Atâta doar, nu avea lumea bani ca acu', ne mulţumeam cu mai puţin."

O ţivloaie:

"Asta era singura noastră distracţie, d-abia aşteptam bâlciul. Plecam pe întuneric, cu carul cu boi, Mita şi Maria în car, eu mai dormeam până la oraş. D-acolo îmi lua tate o ţivloaie, era singura jucărie pe care o primeam tot anul, o ţivloaie de hârtie în care suflam câteva zile până se strica. Da' nici pe-aia nu vrea să mi-o ia, când ajungeam la bâlci alergam pe lângă el, prin praf, desculţ şi plângeam până îl înduplecam. Şi mă dădea în căluşei.

O dată, când m-a pus pe căluşel, mi s-a ridicat cămăşuţa, aşa purtau băieţii mici, o cămăşuţă până la genunchi, şi mi s-a văzut puţa. Fetiţa de lângă mine a început să plângă. Da' şi eu, cât s-au învârtit căluşeii, numai mi-am ridicat cămăşuţa în faţa ei s-o fac să plângă. S-a dat jos roşie de plâns, şi pe mine m-a bătut tate. Copil, ce ştiam eu?!"

Ineluşul:

"Bâlciul se apropia când strugurii cu boabe aurii din boltă începeau să se coacă şi-i năpădeau viespile. Ce îmi mai plăcea când se anunţa: "Azi mergem la bâlci"! Spre prânz, umplea mama un lighean de tablă şi-l lăsa la soare în faţa casei. Când apa era caldă, ne chema să ne spele şi să ne dea rochiţe curate. La baia asta ciudată, din miez de zi, asistau băieţii vecinilor cu care mergeam la bâlci, deşi aveau şi ei acelaşi ritual în ligheanul de tablă, doar că terminau mai devreme. Apăreau nerăbdători, cu cămăşile călcate, părul umed, pieptănat cu cărare într-o parte, cât noi eram încă în lighean.

De la bâlci am furat prima şi singura dată, am băgat pe deget un inel cu piatră roşie, de pe o tarabă plină cu minunăţii strălucitoare. N-am spus nimănui. La plecare, m-a copleşit vina şi am vrut să-l dau înapoi, dar femeia de la tarabă nu l-a luat şi nici bani n-a primit, transformând furtul în cadou."

An de an, la fiecare început de august, bâlciul a continuat să se instaleze pe un teren viran numit "obor", unde înainte se ţineau târgurile de animale. Când copilăria şi-a închis ochii şi bâlciul a devenit obositor, o aglomeraţie cu mult praf şi muzică proastă, un muzeu viu al kitschului. Am uitat de bâlci, am crezut că tradiţia a murit. L-am mai suportat apoi câţiva ani, cât copiii mei au fost suficient de mici să-mi împrumute şi mie ore din inocenţa lor. I-am dat în căluşei, le-am cumpărat vuvuzele de o zi şi kürtőskalács fierbinte şi am transmis următoarei generaţii bucuria rustică a bâlciului, care vine de la fusta tie dye a străbunicii, ţivloaia bunicului, ineluşul mamei şi merge mai departe, mereu schimbată, în esenţă la fel.