Femei - Mihail Sebastian (Ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Nu este încă 8. Ştefan Valeriu o ştie după bătaia soarelui..."
Ştefan e cînd protagonist, cînd secundar în această colecţie de nuvele "comunicante", scrisă în 1933. Pentru cine a crescut cu ideea că domnişoara Cucu e cea mai pregnantă eroină a autorului, această carte, resuscitată azi cu tot cu parfumul ei senzual de epocă, oferă alte şase ipostaze ale feminităţii. Pentru Sebastian, sînt tot atîtea variante de relaţie cu care te (ne)fericeşte viaţa.
Ultimul cuvînt: Cea mai paradoxală este Emilie, care "avea o radiere modestă de regină şi urîţenia ei lumina solemn".
Arborele scenariilor posibile - Bernard Werber (Ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Cînd eram mic, tata îmi spunea întotdeauna o poveste..."
Dependenţa de poveşti a micului Werber s-a tradus, peste ani, în acest experiment de imaginaţie, care pleacă de la ipoteze extreme şi încearcă să scrie viitorul în funcţie de datele problemei. Ce-ar fi dacă un meteorit ar cădea peste Jardin du Luxembourg? Dar dacă obiectele ar fi brusc înlocuite de numele lor? Şi tot aşa.
Ultimul cuvînt: Rezultatul este acest colaj fantastic de 20 de povestioare amuzante şi extravagante, din care mai afli că a deveni transparent la propriu e, figurat vorbind, chiar indicat...
Nu te mişca - Margaret Mazzantini (Ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Nu te-ai oprit la semafor. Ai trecut ca vîntul... Erai îmbrăcată cu jacheta din piele de lup..."
Un chirurg stă la căpătîiul fiicei lui de 15 ani, aflată în comă. Moartea ei iminentă îl face pe tatăl torturat de păcat să deschidă robinetul destăinuirilor, cerîndu-i parcă iertare pentru suferinţa pe care i-a provocat-o în trecut ignorîndu-şi familia şi abandonîndu-se unei relaţii adultere compulsive.
Ultimul cuvînt: În ciuda titlului, e o carte care te mişcă pînă la lacrimi cu povestea unui om care, de unde îi era frică să trăiască, sare în cealaltă extremă, imun la consecinţele faptelor sale.
Iubita mea Sputnik - Haruki Murakami (Ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Într-o primăvară, la vîrsta de 22 de ani, Sumire..."
Murakami rulează aceleaşi obsesii existenţiale în această tristă poveste despre alienare, despre personaje vulnerabile care, asemenea satelitului din titlu, nu pot găsi o cale de comunicare şi rămîn singure şi frustrate. E, în esenţă, o poveste de dragoste neîmpărtăşită, în trei personaje: un profesor de 24 de ani, o scriitoare pasionată de Jack Kerouac şi o femeie de afaceri cu trecut misterios.
Ultimul cuvînt: La fel ca-n Cronica păsării-arc, tot o dispariţie e motorul intrigii, iar dincolo de izul clasic de policier, se ascunde disperarea eroilor de a-şi găsi un rost în viaţă.
Noua artă a timpului împotriva stresului - Jean-Louis Servan-Schreiber (Ed. EF Publishing, 2004)
Primul rînd: "Cunoaşteţi puterea cuvintelor. Ele ne permit să învăţăm..."
Şi mai cunoaşteţi clasica şi enervanta zicală americană, demontată aici cu (tic)-tact de directorul revistei Psychologies: Time is money. Alternativa, mult mai viabilă, e să punem semnul egal între timp şi viaţă şi să respingem stresul care vine la pachet cu lipsa de timp.
Ultimul cuvînt: Eventual, să renunţăm la ceasurile digitale care afişează cifre şi, implicit, la tirania timpului liniar, în favoarea iluziei liniştitoare a timpului circular şi a ceasului cu limbi. Altfel spus: să ne trăim timpul, nu să-l petrecem.
Adolescentul - F.M. Dostoievski (Ed. RAO, 2004)
Primul rînd: "M-am apucat să aştern pe hîrtie această istorie a primilor mei paşi..."
La cum începe acest roman, te aşteaptă zile grele. Ritmul - tihnit - al primei fraze e de găsit pe tot parcursul celor 700 de pagini ale mamutului dostoievskian, în care trec capitole bune pînă să aflăm de ce eroul îşi scrie biografia.
Ultimul cuvînt: O biografie densă, a unui băiat care a terminat nu de mult liceul, hotărît să dea uitării amintirile dureroase din trecut şi să-i ierte pe cei pe care ar avea toate motivele să se răzbune. Pentru că, la urma urmei, nici el nu e tocmai nevinovat.
(Articol preluat din Revista Cosmopolitan, decembrie 2004)