S-a gândit că lucrurile se mai schimbă în timp, se mai aranjează. Dar n-a fost aşa. Ei chiar nu-i plăcea în bucătărie. Aşa că n-a avut ce face. A început să gătească el, să pună şi să strângă masa pentru amândoi - iar mai târziu pentru amântrei, apoi amânpatru. După masă trebuiau culcaţi copiii, spălate scutecele, făcute atâtea şi atâtea. Din nou treaba lui, aşa că spălatul vaselor se mai amâna. Curăţa doar repede resturile de pe farfurii, după care le punea în chiuvetă, unde se strângeau timp de câteva zile într-un turnuleţ care se tot înălţa, până nu mai rămânea în debara nici o farfurie curată. Atunci nu mai avea încotro, trebuia să se apuce de spălat, pentru că dacă n-o făcea el, n-o făcea nimeni. Şi se curăţau greu, nespălate de atâtea zile, cu murdăria întărită pe ele. Mai ales furculiţele păstrau o mizerie care se scotea greu. Nu ştiuse până atunci ce înseamnă să dai peste o furculiţă murdară, ce groaznică senzaţie e să simţi cu limba resturi uscate de mâncare rămase de la altul. Dar până la urmă biruia, făcea lumină.
Când se apuca de vasele şi tacâmurile din chiuvetă le strângea şi pe cele din frigider, mereu găsea câte un borcan sau o cratiţă cu tot cu linguri sau furculiţe, şi le organiza pe tranşe. Spăla, scurgea, ducea ce termina în camera de serviciu, apoi spăla din nou, scurgea, ducea din nou, până termina. Nu mai apuca să şteargă vesela sau tacâmurile, aşa cum învăţase de acasă, pentru că de asta nu-i rămânea niciodată timp. Ce mai contau nişte banale urme de la apa care se evapora? Ştersul ar fi fost însă o activitate de echipă, doi soţi care se completează, se ajută, vorbesc, fac planuri de viitor. Or el trebuia să facă totul singur. Ea: "Nu-mi place să gătesc". Erau totuşi şi momente când rămânea cu el. Atunci când ţipa, ameninţa, îşi bătea joc de el: "Fătălăule, faci munci de femeie, îţi petreci timpul la bucătărie!"
(Bucureşti, august 2020)