Prefaţă la Educaţie fără constrângeri

Citiţi un fragment din această carte.


"Cum a fost azi la şcoală?" - aşa începe de multe ori reîntâlnirea dintre părinte şi copil după o zi de şcoală. Aceste cuvinte conţin o lume a dorinţelor părintelui de a şti ce face copilul său şi ce învaţă într-o zi la şcoală. De cele mai multe ori, răspunsul este: "Bine". Părintele vrea să ştie mai multe: dacă a învăţat ceva nou, dacă a făcut impresie bună profesorilor, dacă şi-a prezentat cu încredere tema făcută cu o seară înainte împreună cu părintele, dacă a evitat conflictele... pe scurt, părintele vrea să se asigure că totul e în ordine cu viaţa copilului său, că acest copil va avea o viaţă lină, liniştită, fără frustrări, şi că va intra uşor la orice universitate pe care şi-o doreşte... Copilul simte, pe undeva, această dorinţă care însoţeşte întrebarea părintelui şi, de cele mai multe ori, simte o oarecare presiune de a avea o viaţă în ordine, răspunzând... "Bine".

Educaţie fără constrângeri este o carte minunată, adresată părinţilor care se simt presaţi şi se îngrijorează pentru viitorul academic al copiilor lor. Ideea pe care dr. Michael Thompson o redă cu simplitate pe tot parcursul cărţii, este aceea că în orice moment al zilei, copilul face maximul de bine pe care îl poate face el în acea clipă. O idee pe care, dacă noi, părinţii, am purta- o în gând, ne-ar ajuta să le cerem mai puţin copiilor noştri în ceea ce priveşte rezultatele şcolare şi, implicit, să avem o relaţie mai apropiată cu ei.

În consultaţiile pe care le am cu părinţii de copii şcolari, am văzut cum relaţia părinte-copil se transformă dintr-una de conectare în una tensionată, de supraveghere a temelor. Puţinele ore petrecute împreună sunt dedicate verificării lecţiilor, ceea ce reduce substanţial timpul de relaxare şi joc de care copilul are nevoie pentru a se simţi viu şi explorator. Şi am văzut la toţi aceşti părinţi teama aceasta care ne este specifică şi nouă, românilor, din cauza trecutului istoric dificil pe care l-am trăit: aceea că dacă nu avem performanţe şcolare excepţionale, nu putem avea un viitor bun.

Michael Thompson le aminteşte părinţilor că, pentru majoritatea copiilor, şcoala este în principal locul în care ei îşi revăd prietenii şi în care îşi construiesc relaţiile sociale. Un loc în care ei simt toate emoţiile umane: iubirea, tristeţea, gelozia, bucuria, frica, un loc unde ei se descoperă pe laturi noi ale fiinţei umane: sexualitatea, competitivitatea, prietenia, îndrăgostirea. Pentru extrem de puţini copii şcoala reprezintă locul în care îşi clădesc viitorul profesional. Pentru a scrie cartea, Michael a însoţit nouă copii (inclusiv pe fiica sa) în călătoria lor pe drumul şcolii şi până la maturitate, evidenţiind luptele interioare pe care le-au dus, fricile şi anxietăţile unora dintre copii cauzate de relaţia cu şcoala. Şcoala este o instituţie cu un număr mare de copii, unde există foarte puţină atenţie individuală, iar acei copii care au ritmuri de învăţare diferite duc o luptă mai grea. Michael Thompson recomandă şcolilor cu care lucrează o pauză mentală de şcoală, în timpul cărora copiii să se detensioneze şi să se mai elibereze de presiunile şcolii.

Unul dintre mesajele importante pe care le dă cartea Educaţie fără constrângeri este că părinţii par să fi uitat că şi ei au trecut prin experienţele plăcute şi mai puţin plăcute ale şcolii, motiv pentru care nu reuşesc să empatizeze cu copiii lor. Atât părinţilor, cât şi profesorilor li se pare că şcolarii dramatizează sau mint în legătură cu experienţele lor. Thompson ne îndeamnă să învăţăm să ne ascultăm copiii şi să le dăm cât mai puţine sfaturi. Cartea aceasta mi-a oferit mie, ca părinte, instrumentul ascultării copilului meu, chiar dacă de cele mai multe ori nu îmi place ce aud povestindu-mi-se. Într-o zi, am primit un telefon de la directoarea şcolii băiatului meu Yuri, cum că acesta a lovit un alt copil. Primul impuls când l-am luat pe Yuri de la şcoală a fost acela de a-i ţine o morală sănătoasă despre faptul că nu e bine să ne lovim între noi şi că un copil are şi alte opţiuni în afară de bătaie. Însă mi-am amintit de Educaţie fără constrângeri şi mi-am propus să îl ascult şi să îi fiu alături, chiar dacă făcuse o trăsnaie. A început prin a-mi spune că acel băieţel merita să o încaseze, urmând o serie de epitete pe care nu le voi enumera aici. Am observat cum, în acel moment, în mine se activau o mie de frici în acelaşi timp: dacă Yuri nu are empatie; dacă e un copil care va da de necaz mereu din cauza temperamentului său; dacă părinţii colegilor lui vor zice despre mine că sunt un expert în parentaj ipocrit, fiindcă, ia uite, copilul ei loveşte fără milă?

Răspunsul meu către Yuri nu a fost însă cel dictat de frici - care ar fi arătat aşa: "Dar nu e frumos să loveşti! Tu trebuie să înţelegi copiii mai mici, că aşa te-am învăţat! Uite, acum o să am şi eu problem din cauza ta! Şi uite câte fac eu pentru tine, iar tu aşa mă răsplăteşti?" - răspuns pe care, dacă l-aş fi rostit, nu aş mai fi ajuns să mă conectez la un nivel profund cu băieţelul meu şi să ajung la suferinţa şi la nedreptatea resimţită de el - ci răspunsul pe care mi l-am construit datorită întâlnirii cu Michael Thompson şi cu această carte:
"Mama, da' tare te-a enervat! Nimic din lumea asta nu te-ar fi putut opri să îi tragi şi tu una înapoi!"
"Da, e un imbecil! Şi dacă mâine mai face la fel, o să îi trag iarăşi una!"
"Dar ce s-a întâmplat, pui frumos?"

Şi a început povestea... pe care am ascultat-o, încercând să îmi amintesc ce spunea Michael Thompson: că aceşti copii nu vor ajunge în spatele gratiilor doar pentru că fac trăsnăi la şcoală. Ascultând povestea până la capăt, Yuri m-a făcut să înţeleg că şi profesorii au prejudecăţi pe care, după o discuţie bună împreună, şi le pot schimba. Că tuturor copiilor li se întâmplă nedreptăţi, care pentru ei sunt greu de depăşit de unii singuri, fără ascultarea plină de căldură şi lipsită de judecată şi sfaturi a părintelui sau a profesorului. Şi că, după un dialog cald părinte-copil, acesta nu mai are nicio nevoie de sfaturi, fiindcă se conectează la sine şi la valorile moştenite din familie. Astfel, un mesaj pe care îl dă cartea Educaţie fără constrângeri este că, încercând să vindecăm un pic teama noastră, a părinţilor, de eşecul academic al copiilor, putem înlătura cea mai importantă barieră din călătoria lor psihologică pe drumul şcolii: aceea de a se simţi neînţeleşi şi neimportanţi!

În final, Dr. Thompson le reaminteşte părinţilor că, de cele mai multe ori, copiii nu se judecă unul pe celălalt după rezultatele şcolare, ei îşi analizează propria dezvoltare în alţi termeni, mereu în căutarea a trei lucruri: conectarea, recunoaşterea - sentimentul de a fi văzuţi şi valorizaţi - şi puterea. Iar dr. Thompson povesteşte cum copiii găsesc aceste trei lucruri nu în sfera notelor, a concursurilor şi a temelor, ci mai ales în viaţa lor emoţională şi în relaţiile sociale pe care le trăiesc din plin la şcoală.

Vă invit, dragi părinţi minunaţi şi buni, să citiţi Educaţie fără constrângeri cu multă deschidere şi emoţie, amintindu-vă de propria voastră călătorie în şcoală: de trăiri, de acele întâmplări care v-au marcat şi v-au schimbat - şi care, sunt aproape sigură că nu erau legate de note! Alături de Crescându-l pe Cain şi Prieteni buni, duşmani aprigi, cartea Educaţie fără constrângeri completează seria cărţilor lui Michael Thompson apărute în colecţia "Parentaj" de la Editura Herald, cărţi care promovează o creştere a copiilor plină de compasiune şi conectare.

(Otilia Mantelers, expert în parentaj)