Copiii Violetei

Cum prindea soarele un pic de putere, Violeta deschidea ferestrele dormitorului din apartamentul ei cu două camere-vagon. Se sprijinea cu coatele pe pervaz şi sânii i se revărsau generos din capotul înflorat. Între buzele groase îi atârna mai mereu o ţigară Snagov, al cărei chiştoc ateriza cu un bobârnac în grădina de ceapă de dedesubt. Când i se termina pachetul, arunca unşpe lei şi îşi chema unul dintre copii să dea o fugă la tutungerie.

Vara venea cu mirosul fetid al subsolului în care se prăseau milioane de ţânţari şi cu declanşarea războiului între Violeta, care continua să planteze chiştoace sub fereastră, şi proprietara declarată a grădinii, care înlocuia ceapa cu răsaduri de roşii şi ardei. Urletele se schimbau prin ferestrele larg deschise şi erau presărate cu invective şi obscenităţi. Prin ferestre se mai revărsau, în stradă, mirosuri casnice de vinete coapte pe tablă, cartofi prăjiţi sau ciorbă din tacâmuri de pui, muzică populară de la radio, izuri de vacanţă abia începută. Prânzul era primul eveniment notabil al zilei, Violeta ieşea jumate pe geam şi îşi striga din toţi rărunchii copiii, în ordinea în care îi adusese pe lume:
- GeluLumiOliChichi, la masă!

Strigătul reverbera printre blocurile vecine, iar ei o auzeau de oriunde ar fi fost şi se grăbeau în casă, fără târguială, Violeta nu ţinea ciorba caldă pentru întârziaţi şi îi lăsa nemâncaţi. Fără toţi copiii Violetei, jocul se destrăma rapid şi ne gonea pe noi, cei cu cheile la gât, în casă, după un colţ de pâine sau în spatele blocului, la umbră. Peisajul urban se schimba radical în spate. Dacă în faţă se plantau legume în grădina delimitată de table şi ce se mai găsea de la demolările de pe strada vecină, spatele blocului era destinat sârmelor pentru rufe şi coteţelor improvizate pentru găini cu care cei mai descurcăreţi suplimentau raţia de carne şi ouă a familiei. Câţiva creşteau chiar porci, îi aduceau mai godaci pe toamnă şi îi tăiau la Crăciun, scoteau uşa uscătoriei şi-i perpeleau în drum, sub privirile invidioase ale vecinilor. Nu era voie, legumicultura era protejată prin directiva "Nici o palmă de pământ nelucrată", creşterea păsărilor era tolerată, dar suinele erau interzise şi zootehniştii urbani se temeau de pedeapsa partidului, aşa că le făceau cocinile din gropi săpate în pământ şi le acopereau cu foi de tablă. Coborau găleata cu lături pe frânghie, astfel porcul stătea toată ziua în deplin anonimat întunecos, cine să-l ştie acolo?! Doar dacă erai de-al locului şi păşeai cu atenţie printre furourile, izmenele şi sutienele întinse la uscat, se auzea guiţatul subpământean.

Violeta se posta la geam să-şi fumeze ţigările de după-masă, cu câte o cană de nechezol aburind pe pervaz, iar copiii coborau şi încingeam un elastic la scară. Fetele Violetei aveau codiţe strâns împletite şi legate cu funde roşii, nu trişau la scor şi vorbeau frumos cu "te rog" şi "mulţumesc". Nu se băteau niciodată cu alţi copii, erau prea ocupaţi să se bată între ei şi să o plesnească pe Chichi, o mucoasă de câţiva anişori, pe care o supravegheau cu rândul. Dar şi copila le înjura urât, îşi însuşise fără pic de efort tot vocabularul de obscenităţi al Violetei, care se lăuda tuturor că primul cuvânt pe care-l rostise Chichi nu fusese "mama", "tata" sau altceva obişnuit pentru primele cuvinte, ci numele popular al organului masculin reproducător. Violeta se mândrea cu repertoriul colorat al copilei şi cu rapiditatea cu care era copiată, râdea în hohote când fii-sa lansa câte o tiradă spurcată, în deplin antagonism cu feţişoara ei nevinovată. Copiii mai mari scăpau de grija celei mici când aceasta intra la somnul de amiază. Violeta probabil că o veghea, privindu-i chipul pe deplin îngeresc după ce somnul îi luase glasul, căci rămânea alertă în apartament pentru ceilalţi copii ai ei care nu se codeau să se posteze sub fereastră şi să-şi invoce mama ca mediator pentru orice conflict:
- Mamăăăă!
- Zi, fă! se sprijinea Violeta de pervaz, şi-şi aprindea tacticoasă o ţigară din pachetul lăsat pe pervaz.
- Gelu m-a bătut!
- De ce o baţi, mă nenorocitule, usca-ţi-s-ar mâinile alea cu care o loveşti pe soră-ta!
- Mamăăă! Lumi nu-mi dă şi mie din îngheţata ei!
- Dă-i, proasto, fetei din îngheţată, că-ţi smulg limba aia cu care o lingi!

Violeta împărţea scurt dreptatea pe care copiii rar îndrăzneau să o conteste şi se retrăgea în apartament ca să apară cu promptitudine de Jack in the box la o nouă chemare. Vocea ei îngroşată de tutun răzbătea pe deasupra noastră în densitatea cremoasă a după-amiezelor de vacanţă ca a unui judecător suprem sau zeu cam slobod la gură. Însă fetele mai mari nu scăpau nici un cuvânt necuvenit şi într-o zi le-am întrebat cum de micuţa Chichi vorbeşte atât de vulgar, iar ele nu.
- Nu ne dă voie mama! mi-a răspuns Oli, cu codiţele bătându-i pe umeri, în timp ce sărea peste elasticul ridicat la nivelul gleznelor.
- O să ne dea, după ce facem paişpe ani, a întărit Lumi cu mândrie.
- Paişpe ani?! Dar de ce paişpe? Nu cred! i-am replicat convinsă că o asemenea drămuială a vulgarităţii limbajului în raport cu vârsta este cu siguranţă o invenţie copilărească.
- Mamăăă! Mamăăă! a strigat Oli către instanţa maternă şi s-a oprit în pasul la care ajunsese, cu elasticul împletit pe pulpele subţiri.
- Ce vreţi, fă? Violeta apăruse la geam până să-i îngheţe fetei codiţele în nemişcare, scosese ultima ţigară şi mototolea cu gesturi leneşe pachetul.
- Uite, nu ne crede că după paişpe ani o să ne laşi, pe mine şi pe Lumi, să vorbim cu cuvinte d-alea! şi arătau amândouă spre mine.
- Ce cuvinte, fă? a întrebat Violeta, măsurându-mă de parcă era prima dată când mă vedea.
- Ştii matale! s-a codit Lumi uitându-se în sus, cu capul dat pe spate. Cuvinte din alea. Rele.
- Pulă, adică? a strigat Violeta spre noi şi ecoul s-a izbit caraghios de blocuri.
- A-ha, au întărit fetiţele într-un glas.
- Să nu vă prind până la 14 ani că vă crăp capetele. Aţi înţeles? Violeta a aruncat pachetul mototolit printre vrejurile de roşii de dedesubt.
- Da, mamă, doar am întrebat, a calmat-o Lumi împăciuitoare, apoi s-a întors victorioasă către mine. Ai auzit?!
- Lumino, a ieşit din nou Violeta la geam cu explicaţii suplimentare, la paişpe ani vă căutaţi bărbaţi, vă măritaţi şi vorbiţi cum vreţi voi. Până atunci sunteţi fete cuminţi, 'nţeles? Acuma ia banii ăştia şi duceţi-vă la tutungerie să vă dea un pachet de Snagov.

În ultima mea amintire cu fetele Violetei, traversăm cu atenţie strada spre tutungerie, ţinându-ne de mâini. Picioarele lor subţiri şi înnegrite de soare despică aerul fierbinte al verii, codiţele le baletează graţios pe umeri, poalele colorate ale fustelor din stambă flutură după cum adie vântul. La sfârşitul verii, ne-am mutat din blocul Violetei şi nu le-am mai văzut niciodată, le-am lăsat să sară elasticul într-o copilărie necurmată.