Becul

- Năică! Năică! Ia ieşi, vino puţin afară!
- Nene Nae, Nene Nae! se adăugaseră corului de voci feminine şi copiii care urlau sub ferestrele apartamentului de la parter. Înainte bătuseră în uşa delabrată, uşurel, cu arătătorul îndoit, apoi din ce în ce mai tare, până se ajunsese la izbituri de pumn, dar tanti Cati îi oprise, de teamă să nu se spargă uşa.
- Ia lăsaţi-o, mă, lăsaţi-o mai uşurel, că intraţi cu totul prin cartonul ăsta, sau pefele, ce-o fi, se trezeşte beţivul şi ne cheamă pe toţi la miliţie.

Lumea nu-l mai văzuse pe Nae de la parter de câteva zile. Dacă te agăţai de tabla de la pervazul bucătăriei, puneai piciorul pe zid şi săreai, te înălţai suficient cât să arunci un ochi pe deasupra cârpei pusă în geam pe post de perdea. Becul chior era aprins, a ars întrerupt doar de penele dese de electricitate, acum lumina bucătăria meschină cât o debara, cu pereţii pătaţi de igrasie. Mai mult nici chiar băieţii mai mari nu putuseră vedea, restul apartamentului era scufundat în întuneric. Acum stăteau toţi la scară şi se gândeau când îl văzuseră ultima oară pe Nae, dar era greu de fixat un moment în timp, Nae venea acasă pe înserat, sprijinindu-se de bicicletă, mormăia un salut neinteligibil către femeile de la scară, urca clătinat cele trei trepte şi dispărea în scara care puţea invariabil a subsol inundat şi insecticid. Fără nevastă şi copii, într-un bloc ticsit de tinerime, nu era apartament în care să nu crească măcar un copil, d-aia se şi numea Tineretului, cartierul tinerilor. Iar tinerii fac des dragoste şi mulţi copii. Unii şi-i doresc, alţii nu au cum să scape de ei. Unii sunt făcuţi din dragoste, alţii sunt făcuţi din frică.
- Frică? Ce frică? Frică le-o fi la astea care sunt la primul avort, eu nu le mai ştiu numărul, mi le fac singură cu o sârmă. M-a învăţat o babă cum se face cu andreaua, dar cu sârma mi s-a părut mai simplu.

Nela asculta cuminte, cu buza de jos atârnându-i pe bărbie. Toate femeile o certau când ieşea şi ea la scară, purtând în faţă o burtă gogonată, iar în spate un gheb identic.
- Ce ţi-o fi trebuit ţie copil, Nelo? Amărâto ce eşti! Ce ţi-a trebuit ţie bărbat şi încă unul cu treij'de ani mai mare decât tine? Ce te faci, fetiţo, dacă-ţi toarnă ăsta încă doi-trei copii, mai e şi pielea a dracului pe el, şi apoi te lasă pentru una fără cocoaşă?

Nela tăcea, cu ochii pe degetele care-i ieşeau prăfuite din papuci şi accepta supusă toate sfaturile.
- Te duceai colo'şa, la babă, dacă ţi-era frică! Măcar să-mi fi spus mie sau să fi întrebat pe oricare din femeile astea, că suntem toate mai mari decât tine, trecute prin viaţă şi nu-ţi vrem răul, Nelo! Sau nici n-ai ştiut? Ai baremi opşpe ani? Să fi plecat de la ăsta la timp, te întorceai la mă-ta acasă, te ierta, că e mamă.

Până şi noi, copiii, sau mai ales noi, copiii, râdeam de ea şi o întrebam dacă copilul o să fie pitic ca Ion şi cocoşat ca ea.
- Să nu fie, să fie sănătos, mormăia Nela, că uite eu cât mă chinui în viaţa asta.

De când o luase pe Nela, Ion trăia ca un paşă. Nela alerga să-i cumpere bere şi ţigări, Nela se ducea la piaţă, Nela ducea gunoiul, Nela îl spăla pe picioare în fiecare seară şi ieşea afară să arunce apa din lighean, împiedicându-se în burtă.

Ea venise cu ideea să-i căutăm bicicleta lui Nae, dar pe Nela nimeni nu o asculta şi, la drept vorbind, nici nu avea idei bune. Nae era singurul care-şi băga bicicleta în apartament, toţi ceilalţi bărbaţi de pe scară îşi urcau bicicletele până la etajul lor şi le legau cu lanţ de balustradă.

Maşină avea doar ta-su lu' Grasu de la doi, iar pe scara vecină, tanti Gladi, o Dacie roşie, trasă mereu la scară, bărbat-su muncea în Israel şi nu avea cine să o conducă. Tanti Gladi era şi ea în mulţimea de femei şi copii de la scară. Privea tristă în jur şi nu spunea nimic. Născuse de curând, ţinea mereu bebeluşul în braţe, iar de poale i se agăţa, cerşind atenţie, fetiţa de câţiva anişori. Tanti Gladi ar fi fost drăguţă, dar purta părul în două codiţe ridicole care-i dădeau un aer de fetiţă bătrână şi te privea de parcă ar fi dat să plângă. O dată mi-a dat bebeluşul ca să ia fetiţa în braţe. M-am simţit datoare să zic ceva despre cât de drăgălaş este, aşa cum văzusem că spun adulţii, deşi mi se părea cam boţit şi vânăt de atâta urlat. M-am minunat fals de drăgălăşenia plodului, iar ea mi-a răspuns că gingăşia copiilor vine din necunoaştere. "Nu ştie ce-l aşteaptă în viaţă, sărăcuţul, câte dureri şi dezamăgiri îl pândesc de după colţ."

Tanti Gladi era singura care primea pachet de afară, din care vindea haine, deşi femeile susţineau că unele sunt purtate şi bărbat-su le ia de la un container special de gunoi unde străinii aruncă hainele bune care nu le mai sunt pe plac. Tot ea avea telefon fără cuplaj şi se oferise să sune vreo rudă de-a lui Nae. Propunerea căzuse în gol, nimeni nu-şi amintea să-l fi văzut însoţit de vreo rudă, a rămas să mai aşteptăm, poate nenea Nae va răspunde, poate s-a închis în casă să bea de unul singur. Mai făcea din astea, apărea după câteva zile cu găleata de gunoi plină de sticle goale, cu faţa galbenă ca de mort, doar obrajii îi erau înţepaţi de puncte roşii nesănătoase şi pielea de pe faţă se scurgea cumva spre gât, ca şi cum gulerul cămăşii ar fi vrut să-i înghită figura cu totul.

Gelu al Violetei a tot sărit la geamul de la bucătărie, a strigat şi a bătut până când cerceveaua de lemn a cedat şi s-a deschis. S-a lăsat linişte, Gelu a zis că intră el, sare pe geam şi mă-sa i-a dat voie. Toţi vecinii au tăcut, vânzoleala de la scară atrăsese atenţia, mulţi ieşiseră la ferestre, scuipaseră sfaturi şi coji de seminţe. Un alt copil şi-a ţinut mâinile scaun pentru Gelu, care a sărit cu uşurinţă în bucătăria lui nenea Nae. A aprins lumina pe hol, a întârziat câteva secunde şi a sărit repede înapoi, aproape s-a prăbuşit pe trotuar. A vomitat icnind sub geamul deschis prin care se vedea, pe masă, o sticlă goală luminată de becul spânzurat în tavan.