Visul

Adam se trezi speriat, ca după un coşmar. Nu era sigur dacă visase sau fusese adevărat. Îşi amintea vag un spectacol la care asistase şi nişte domnişoare drăguţe care serveau pe la mese. Era vâlvă mare, veselie, oamenii vorbeau, râdeau, erau fascinaţi de aruncători de flăcări şi indivizi care înghiţeau săbii.
- Haideţi, luaţi încă un pahar, nu vă sfiiţi! Este destulă băutură pentru toţi. Se spune, din străbuni, că acest lichior trezeşte spiritul, ba chiar vă poate oferi o experienţă extra-corporală. Şi e dulce ca mierea. Are proprietăţi curative şi nu îngraşă deloc, dacă vă îngrijorează caloriile.

Domnişoara ţinea tava în mână, zâmbind seducător. Purta un sutien transparent, din care sânii voluptoşi mai că dădeau pe afară şi o frunzuliţă minusculă care îi ascundea sexul. Toate domnişoarele din sală, apetisante, serveau domnii care abia se abţineau din a le atinge. Şi domnii, cu privirile aţintite la corpurile lor, luau fiecare pahar ce li se întindea, fără a sta pe gânduri. Le dădeau pe gât, unul după altul, fără să ştie ce beau.

La început, doamnele erau scandalizate de ceea ce se întâmpla, dar existau chelneri desemnaţi special pentru ele. Toţi parcă scoşi din reviste, cu 6 packs şi bicepşi mai ceva ca ai lui Popeye, la busturile goale, cu sexul ascuns tot de câte o frunză. Toţi cei prezenţi în sală, bărbaţi şi femei laolaltă, aveau o singură dorinţă: o adiere de vânt, cât de mică, doar-doar să-ndepărteze, măcar pentru o secundă, acele frunzuliţe, care, deşi minuscule, îşi făceau treaba de minune.

Când chelnerii nu erau în sală, acrobaţii întreţineau spectatorii sau magicieni dispăreau pentru a reapărea, nevătămaţi, atârnaţi de tavan. Alţii câştigau la început la jocuri de noroc, pentru ca apoi să-nceapă să amaneteze aurul de la gât sau de pe degete, în speranţa că li se va schimba soarta. Mulţimea era în extaz. Adam era şi el încântat de ceea ce vedea, fără a înţelege prea bine ce se petrece. Mâini ciudat de reci, care parcă îl ardeau la atingere, îi mângâiau corpul şi şoapte fierbinţi îi trimiteau fiori reci pe şira spinării. Zâmbea, dar îşi simţea capul greu şi nu ştia dacă zâmbea pentru că îi plăcea ce se întâmplă sau doar din politeţe.

Un circ, un dezmăţ, o libertate de a face fiecare ceea ce îi pofteşte sufletul. Toate sub supravegherea atentă a lui Lucifer de pe scenă. Tot personalul lui era excelent pregătit pentru un astfel de eveniment: ştiau să aducă la suprafaţă cele mai ascunse dorinţe ale publicului şi să întreţină sentimentul de siguranţă pentru manifestarea acestor dorinţe. Lucifer era mulţumit de modul în care se desfăşura totul, ieşise chiar mai bine decât sperase.

La un moment dat, un ţipăt străbătu încăperea şi atrase privirile tuturor. Cineva se tăiase, inevitabil, într-un pahar spart, iar un chelner binevoitor curăţa sângele care picura pe jos. Şi totuşi, ar fi fost o pierdere prea mare, drept pentru care chelnerul începu să sugă cu nesaţ sângele victimei direct din tăietură. Numai că acel chelner nu mai era parcă scos din calendarele cu pompieri, ci arăta mai mult a şarpe. Iar domnişoarele drăguţe, cu vino-ncoa, se transformară, pe nesimţite, în balauri înfiorători. Panica luă locul extazului şi toţi fugeau care-ncotro, încercând să se ascundă de monştrii din sală şi să se salveze.

Adam dădu să se mişte, dar membrele îi erau înţepenite. Simţea ceva rece şerpuindu-i pe piele. Cu coada ochiului reuşi să distingă o duzină de pui de şarpe, urcându-i-se pe mâini şi pe picioare şi înfigându-şi colţii veninoşi în trupul său. Carevasăzică, acestea erau mângâierile care-l făceau să zâmbească mai devreme? Înaintea lui se-nălţă, falnică, o cobră cu două capete, ce-i părea familiară.
- Adame, sper că petreci bine cu noi. După cum vezi în jur, totu-i bucurie şi voie bună. Muzică bună, băuturi bune, femei frumoase, bărbaţi la fel de frumoşi şi posibilitatea de a încerca orice-ţi doreşti. Ia uite-i cât de bine se simt! Vezi?

Adam încuviinţă, căci privea cobra în ochi şi vedea tot ce i se descria. Oameni scăldându-se în mări de aur, cu mese întinse, toţi cântând şi jucând în hore. O veselie generală care-l făcea şi pe el să zâmbească. Se uită la mâinile şi la picioarele lui şi i se părea că şerpii de mai devreme erau de fapt brăţări cu diamante strălucind frumos în lumina difuză a sălii. Îşi ridică braţele să admire mai bine bijuteriile care i se unduiau până la coate. Era probabil ameţit şi de aceea a crezut că sunt şerpi, căci erau safire înşirate pe lanţuri de aur. Cobra continuă:
- Văd că eşti satisfăcut de procesul nostru şi sper că vei aproba verdictul nevinovăţiei mele. Tu ştii cel mai bine că oamenii ne torturează cu săbii şi cuţite copiii, preoţii ne ard de vii cu apa lor sfinţită. De când lumea şi pământul, suntem prigoniţi pentru că suntem o parte necesară a naturii.
Adame, noi suntem o fărâmă din tine, din fiecare om. Ştim că simţi asta înlăuntrul tău. Încetează a-ţi refuza sinele, nu-ţi mai înfrâna pulsiunile şi alătură-ni-te în această luptă pentru dreptate şi egalitate. Avem acelaşi drept la viaţă ca oricare altă vieţuitoare sau fantasmă. Sângele tău curge în venele noastre şi sufletul tău, vezi bine, e la fel de pervertit ca al nostru. Altfel, de ce ţi-ar scăpăra ochii de dorinţă pentru un sân gol, de ce ai zâmbi când trupul tău e dezmierdat de femei frumoase? De ce ai asista cu încântare la spectacolul unei omeniri stăpânite de pofte trupeşti? Dumnezeul tău a zămislit aceste creaturi libidinoase, predispuse la ură şi păcat. Oamenii aceştia din jurul tău sunt asemenea ţie, sunt asemenea nouă. Ia bine seama: aceasta este norma, aceasta este normalitatea!

Adam era confuz. Încerca să înţeleagă ce i se spune, dar şi să desluşească ce se petrece în sală, căci nu pricepea dacă sunt balauri care hăituiesc oamenii sau valuri de bogăţii care curg peste ei.
- Deci, ne putem baza pe votul tău?

Adam ar fi vrut să poată ţipa, să poată alerga pentru a se elibera, dar nu putea face nimic. Cobra cu două capete rânjea satisfăcută de panica generală din sală.

Pe scenă, Lucifer părea că meditează adânc, fără a auzi ce se petrece. Drăcuşorii ţopăiau în jurul său, fericiţi. În sală, carnagiu şi orgii sexuale, căci oamenii erau hipnotizaţi de şerpii şi balaurii care se hrăneau cu sângele lor.

Un fulger veni de nicăieri şi mingi de foc începură să cadă de undeva de sus. Flăcările acoperiră sala, iar aerul se umplu de un miros de pucioasă. Lucifer şi drăcuşorii lui se făcură nevăzuţi. Spectatorii se prefăcură în munţi de cenuşă şi sare. Doar Adam, nemişcat în scaunul lui, acoperit de şerpi până la gât, urmărea apocalipsa din sala de teatru.