Trepiedul

Trepied se zice, în general, la orice mobilă cu trei picioare. Istoria acestui scăunel a început într-o noapte de vară, la marginea mării Ionice. Un pescar avu un vis. Se făcea că era într-o bărcuţă cu o capră care tremura din toate încheieturile. Marea era liniştită. Doi norişori negri se întretăiau din când în când, semn că Rhea se certa cu Cronos. Nu exista pescar care să nu ştie că zeul ăsta obişnuia la furie să-şi pape copiii. La cel de-al şaselea fiu, Cronos îşi pierdu atenţia distributivă. Tocmai zărise o nimfă care se juca de-a v-aţi ascunselea cu un pachebot antic. Rhea profită de ocazie şi îi aruncă soţului ceresc o piatră-n gură pe care el o luă drept Zeus - al şaselea copil. Fericit că scăpase de la moarte, Zeus se lăsă peste barca pescarului şi capra dispăru de sub lună.

Se lumina de ziuă. Pescarul îşi luă plasele, undiţa şi porni spre mare fără să-i mai povestească visul soţiei sale. Ştia că zeii se manifestă prin vise şi femeile nu-i înţeleg pe zei.

Printre algele brumării aduse la mal de mare, o rază se chinuia să deschidă ochiul unei capre. Părea moartă de curând, nu apucase să se umfle. Pescarul se-mpiedică de-un obiect bizar, scăpă undiţa şi căzu lângă capră între plasele care-i încurcară de tot minţile. O spărtură în cer lăsă soarele să lumineze acel obiect care părea un triunghi isoscel sprijinit pe trei picioare unite de-o traversă. Un scăunel. Se sperie. Îşi aminti că mai văzuse o formă asemănătoare când sacrificase altă capră cam bolnavă şi povestise în sat cât de tare semăna triunghiul caprei cu un scăunel.

Marea avea o culoare pe care pescarul n-o mai văzuse niciodată. Se ridică din nisipul umed şi încercă să invoce un zeu experimentat în apariţii şi situaţii neobişnuite. Nu apucă să termine de murmurat partea introductivă că uită numele zeului. Un vânticel de vară îi descreţi fruntea. La urma urmei, de ce nu s-ar aşeza? Starea de bine trecu repede. Un fel de furnicătură îi cuprinse tot corpul. O fi sentimentul tragic al vieţii, îşi zise. Viziunea morţii îl prinse ca plasa de pescar şi simţi că scăunelul are puteri infinite. Cred că e ceva foarte preţios, are puteri de oracol, îl duc să-l vând, zise spre capra moartă. De regulă nu vorbea mult cu caprele nici când erau vii. Cred că e ceva mai de preţ decât peştii, scoicile, racii, ba chiar decât peştişorul de aur.

Delfi era un oraş de unde marea nu se vedea. Pe drum, un grup armat de-al lui Apollo îl prinse când tocmai se odihnea sub un măslin, îi tăie aorta şi îi luă pescarului scăunelul.

Se dusese vorba că la Delfi e o femeie de vreo 50 de ani care poate să răspundă la orice întrebare. Fusese violată pe când era fecioară şi primise în dar de la zei marea cunoaştere a celor ascunse. Soţia pescarului ucis se purifică şi plecă spre Delfi. Ca să plătească taxa de intrare, luă şi ea o capră conform legii şi se aşeză la coada omphalonului care veghea intrarea. Fosta fecioară nu era alta decât Pitia, aşa că soţia pescarului avea de aşteptat zile şi nopţi până să-i vină rândul la pneuma în care se vedea soarta bietului ei bărbat. Obosită, adormi la umbra unui dafin. Zeus, văzând-o întinsă sub arborele lui Apollo îşi aminti de capra pe care i-o luase pescarului în vis şi o aruncase moartă la malul mării. Emoţionat, precum îi era obiceiul în astfel de situaţii, se culcă sub acelaşi dafin cu soţia pescarului şi îi făcu un copil.

Onassis crescu fără griji.