Fantome

Mimez tot mai bine
Am învăţat să îmi reproduc fiecare gest
Şi fiecare tresărire

Reflexele mele au rămas aceleaşi

Cuvintele sunt neschimbate

Uneori îmi surprind în colţul gurii un zâmbet care seamănă leit cu al meu cel adevărat

Corpul meu amorţit e locuit de fantome
Îl descântă, îi iau pulsul, învaţă claviculele să cânte
şi umerii să se înfioare ca odinioară Cresc temperatura sângelui
Am învăţat să-mi reconstitui din memorie tânguirea zonelor vulnerabile
Mareele din coşul pieptului
Încordarea nervilor în momentele când mi se tăia răsuflarea
Melancolia celor prea concrete pentru a avea un nume
Pulsaţiile din miezul fiecărei atingeri
Neastâmpărul care făcea să-mi sfârâie gleznele

Aş sfărâma cu toporul liniştea ticăloasă care îmi ţine trupul înlănţuit
Şi nu încetez să mă minunez
De câtă amăgire investesc în ea
Aceia care cred în odihnă

Nu vreau să mă odihnesc,
Ia-mi povara liniştei Doamne
Lasă-mă să mă abandonez tânjelii
Lasă-o să-mi chinuie carnea
Lasă-mă să ard, Doamne, să simt oricât
Să mor sugrumată de dorinţă,
Sufocată de propria desfrânare
Cu trupul incandescent
Luminând în noapte ca o stea căzătoare
Nu lăsa febra să se îndepărteze de mine

Nu mă despărţi, Doamne, de trupul meu viu
Posedat de dragoste

E singurul suflet pe care îl am