Trăitul în prezent se întâmplă printr-un ritual care înnoadă timpurile şi meleagurile
Leagă lumina dimineţii de mirosul de brad de ţipetele pescăruşilor de rochiţa din copilărie
Ani în şir ne-am spus în fiecare zi bună dimineaţa şi noapte bună
Înainte de a se trezi căutam ceva, o imagine veselă sau veche cu care să îl întâmpin
Un poem în limba lui
Un banc într-o limbă comună
În zori deschideam larg ferestrele
În casă intrau soarele sau ploaia sau zvonurile altor dimineţi
Seara verificam că toate sunt bine încuiate
Dezmierdam linia orizontului,
Spălam ceainicul
Ne spuneam mereu aceleaşi vorbe
Şi eram vie
Neprevăzutul mă indispune, mă tulbură
Ardoarea mea vine din consecvenţă
Trebuie să înţelegi asta
Curgerea trebuie să fie neîntreruptă
Toate trebuie să se petreacă mereu la fel
Ca să nu dispară
Cuvintele să fie aceleaşi
Gesturile să fie neschimbate
Lucrurile pe care nu le mângâiem se pierd
Se risipesc care încotro
Trebuie să le spunem lămpilor poveşti ca să nu se stingă
Şi umbrelor să le dăm nume ca să continue să ne ocrotească
Şi fiecărei atingeri în parte trebuie să-i închinăm zilnic o fantasmă
Ca să poată dăinui
Femeile au nevoie de ritualuri
Tot ce contează pentru ele e continuitatea
Pun suflet în ceea ce e menit să dureze
Pun suflet şi în ceea ce moare
Ca să nu fie uitat
Pentru ele dragostea însăşi e un lung şi neîntrerupt ritual