Cleo

Flăcările galben-albăstrui ale arzătorului străpungeau vag întunericul camerei. Ideea de a lăsa deschisă uşiţa sobei de teracotă îi venise văzând scenele de dragoste desfăşurate în faţa şemineului în filmele americane. Doar că soba din camera lui nu fusese gândită pentru aşa ceva. Era însă în vacanţă, singur şi se plictisea, aşa că derula un scenariu în care se imagina îmbrăţişându-se cu Cleo în faţa "şemineului", în timp ce afară bezna se îngemăna cu viscolul ce icnea şi şuiera.

În afara şi chiar în timpul cursurilor şi seminariilor, Rada, Cleo şi Ileana îi ocupau mai toate gândurile. Desigur alternativ, nu simultan. Erau printre cele mai frumoase fete din anul lui. Cleo şi Ileana în aceeaşi serie cu el, prima dintre ele chiar colega lui de grupă, ceea ce nu-l avantaja însă în niciun fel, fiindcă miniona grecoaică cu ten măsliniu şi păr negru ca smoala nu-l băga mai mult în seamă decât pe oricare alt coleg din grupă, serie sau an.

Dintre toate trei, ea avea cele mai multe imperfecţiuni, care, curios, nu-i stăteau deloc rău. Dimpotrivă, o făceau şi mai interesantă. Nasul acvilin, degetele mâinilor cu articulaţii vag noduroase, picioarele uşor crăcănate - urmare probabilă a unui mic rahitism în copilărie, aduceau o notă picantă ochilor ei negri cu pleoape lungi şi curbate, pielii fine şi mate, proporţiilor ei echilibrate, care altfel ar fi fost plictisitor de perfecte.

O singură dată îndrăznise să se manifeste faţă de ea. La un laborator de chimie nu s-a putut abţine şi i-a scos pe neaşteptate pantoful din piciorul pe care şi-l îndoise sub ea. Când ea s-a răsucit să i-l ceară înapoi, n-a găsit nimic mai bun decât să repete ceva văzut probabil într-un film prost: "Cea mai fină şampanie, din cel mai fin condur", schiţând gestul de a şi-l duce la buze. Cleo i l-a smuls atunci din mână, s-a încălţat imediat cu el, şi a avut grijă să stea până la sfârşitul laboratorului cu ambele picioare pe pământ.

Amintindu-şi scena asta, se gândea ce bine i-ar fi fost acum cu Cleo, bucurându-se s-o mângâie şi s-o drăgălească! Oare ce făcea ea acum? Gândurile i-au luat însă brusc sfârşit într-o pulsaţie violentă urmată de o umezeală lipicioasă, ce i se prelingea pe picior. Focul sobei nu l-a mai interesat, a trântit portiţa cu piciorul.

Revenit la şcoală, ar fi vrut să-i spună cât de mult i-a lipsit, dar n-a mai dat de Cleo. I se acceptase cererea de repatriere în Grecia, despre care nimeni nu ştiuse nimic, o ţinuse secretă. Plecase aproape fugind, fără să-şi mai dea examenele, fără să mai termine anul, fără să-şi mai ia la revedere de la nimeni.

(Bucureşti, octombrie 2020)