N-am dansat decît o vară: 2020, din primăvară pînă-n toamnă (libertate şi adevăr, ştiinţă şi democraţie)

Primul val al pandemiei a fost un accident. Al doilea, acum, este opera noastră, şi explică şi de ce s-a produs primul val, de ce şi în ce fel, adică, n-a fost nici el (mai ales el!), de fapt, un accident.
 
Primul val (sau prima rundă) - de iarnă-primăvară - al (a) pandemiei a fost (ne-am spus nouă înşine, singuri sau prin intermediari, oameni de ştiinţă/politici) un accident. Al doilea, acum - de toamnă-iarnă -, este opera noastră, a tuturor, în feluri diferite şi mai cu seamă opuse, contradictorii, făcîndu-ne să credem că ar exista două tabere, un conflict (politic) de "interpretări", între politic şi societate, între unii care impun poruncind, afectînd libertăţile, şi alţii care se opun fie pe faţă (la propriu), fie "practic", "implicit", luptînd aşadar pentru propria libertate. Lupta pentru adevăr (ştiinţific) s-a transformat, aşadar, într-o luptă pentru libertate.
 
Dar sînt ele exclusive? Nu. Şi nu este fatal, infinit agravant - căci deturnant, abătîndu-ne de la adevărata problematică - să punem în opoziţie, în conflict, în disjuncţie, adevărul (ştiinţific) şi libertatea (libertăţile democratice)? Ba da.
 
Dar poate că ocolul, abaterea, deturnarea sînt necesare pentru a releva adevărata legătură - directă, dar ocolită, adică directă, dar nu imediată, nu "scurtă" - dintre libertate şi adevăr.
 
Adevărul, orice adevăr este, în sine, ştiinţific. Şi orice libertate, libertatea în genere şi libertăţile concrete, sînt democratice. Şi adevărul, şi libertatea sînt prin urmare politice: mediate - pozitiv sau negativ - de politic. Ocolita, dar directa legătură dintre adevăr şi libertate o face (o stabileşte, o operează) politicul (declinat în politici).
 
Or, noi sîntem, acum, în stadiul în care legătura (structurală) directă (deşi ocolită, dar necesar ocolită: ocolul, înconjurul ei defineşte, conturează efectiv societatea) dintre adevăr şi libertate este întreruptă tocmai de instanţa care ar trebui să o medieze, să o asigure, să o stabilească, să vegheze asupra ei - mai mult, mai radical, mai fundamental: să o întrupeze, să o materializeze, să o "fie": politicul.
 
Politicul, azi, rupe, între-rupe ceea ce ar trebui să lege: libertatea de adevăr, adevărul de libertate (libertatea adevărului de adevărul libertăţii).
 
Mediind, mult prea multă vreme şi aproape exclusiv unidirecţional (preferenţial), economicul şi socialul, politicul a uitat, nu mai ştie cum să articuleze adevărul şi libertatea, mai mult: cum să fie această legătură dintre libertate şi adevăr.
 
Şi atunci, în mod fatal, ca acum, cele două, libertatea şi adevărul, altfel spus ştiinţa şi democraţia, par nu numai distincte, ci divergente, şi nu numai divergente, ci contradictorii şi, mai ales, exlusive, luptîndu-se (ca la admiterea în facultăţi "boiereşti") pe un singur loc, cînd tocmai bi-focalitatea sau bi-polaritatea, caracterul elipsoidal (eliptic de unic, de mono, de centrul pretins unic, central şi mono-central), nu circular (simplu repetitiv), asigură efectuarea, exercitarea, constituirea efectivă, practică şi practicabilă, a societăţii.
 
A venit un virus de noi produs, prin stilul nostru neglijent de viaţă, şi a distrus, dintr-o singură răsuflare, ca pe un castel din cărţi de joc (jocuri de putere, jocuri de cuvinte), deja definitiv totul.
 
Prima dată, la primul "val", totul a părut "natural". A doua oară însă, acum, este un test, pentru toţi, şi ieşim prost, îl picăm. Virusul testează tocmai legătura - ruptă (ea trebuie să fie ocolită, dar ocolit nu înseamnă rupt, întrerupt, ci, dimpotrivă, cuprinzător) - dintre adevăr şi libertate, dintre ştiinţă şi democraţie.
 
Fantoma politicului corupt, pervertit, dizolvat asigură, pe dos, ne-legătura, non-raportul, ba chiar anti-raportul, divorţul fatal dintre cei doi poli ai societăţii. Şi tocmai asta, legătura materializată în negativ, negativă, absentă, dar o absenţă materializată fantomatic tocmai de politicul actual dizolvat, este ceea ce numesc, bastard, Pandemiocraţie: opusul imediat, proxim, la o bătaie de gînd, starea mediocru-intermediară a ceea ce ar face diferenţa dintre Pandemia pură şi Pan-Democraţia ideală, universală, adică dintre două orizonturi, dintre două viitoruri ideal-posibile. Pe scurt, contingenţa aproape totală a zilei de azi (în lipsa oricărei transcendenţe relative, "operative", de intermediere, a politicului).
 
Trebuie, sîntem obligaţi să inventăm noua viaţă. O trăim deja. De obicei, o astfel de mutaţie civilizaţională ia ani, decenii, chiar secole. Acum sîntem somaţi să o operăm pe loc, fără posibilitatea niciunei amînări şi a niciunui ocol temporal. Pe noi înşine ar trebui, acum, să ne ocolim, să ne evităm, ca să nu ne tot dăm cu capul de stînCA CAre am devenit.