Minoritatea se supune majorităţii în M14

În seara asta este iar şedinţă de scară. La noi şedinţele sunt un fel de literatură, nu prea au de-a face cu concretul şi administrarea spaţiului comun, a obligaţiilor comune, a acestei vieţi colocatare care ne uneşte. De aceea şi particip conştiincios la ele, ar fi trist să le ratez. Între timp, am dat copie după contractul apartamentului şi după buletin, în ideea înfiinţării asociaţiei de locatari. Am dat şi semnătură că accept să plătim o perioadă 6 lei pe lună mai mult, doar să scăpam de datorii şi să ne dea apă caldă.

De ieri avem apă caldă. Cobor la parter, în holul blocului, unde se ţin şedinţele. Nimeni. Mă uit buimacă la afişaj, poate am greşit eu ora. Niciun afiş. Cine vine pe scări şi mă recuperează? Bătăuşul. Ameninţătorul. De curând, drăgălaşul. Mă salută voios, cu o palmă grijulie pe spate.
- Ai venit pentru şedinţă? Vrei la şedinţă?
- Da.
- Hai după mine. E la etajul 1, că e mai cald acolo.

Urcăm împreună la 1. Bătăuşul, care seamănă cu Petre Ţuţea, are un fes negru îndesat pe capul cu frunte de 1 cm, mă împinge generos pe holul îngust, ca de cămin Grozăveşti, şi închide uşa după mine, fără ca el să intre. E ca bodyguardul de la concerte care îi împinge pe fanii transpiraţi şi desfiguraţi de euforie înăuntru.

Şedinţa se compune din câţiva oameni. Normal, s-a dat între timp drumul la apă caldă, îi doare undeva acum de şedinţă pe fraţii creştini. Suntem împărţiţi în două rânduri: unii pe peretele stâng şi alţii pe cel drept, într-un clarobscur de să-ţi întinzi şevaletul şi să te apuci de pictat. Se fumează, desigur, şi în spaţiul ăsta lung şi îngust, e deja coşbucian aerul, ca-ntr-o mânăstire arsă.

Culmea, masa de oameni e disciplinată, o ascultă pe preşedintă ca pe mama lor. Doar că nu pentru mult timp. Gloata se aglomerează ca manifestări. Apar trei elemente noi: domnul Toma care e din nou Fantoma, că s-a operat de hernie şi vine ca un rege cu un sceptru undeva, merge grav, aplaudabil, cu privirea semeaţă, sprijinindu-se de peretele stâng şi aşteptând să îi cădem la picioare. Mai e o doamnă nouă, care vorbeşte şi seamănă cu Ana Blandiana. E administrator la alt bloc, dar are garsonieră aici şi a venit şi pentru a ne împărtăşi, cu vocea ei pitică, din experienţele ei. E educată şi vorbeşte intelectual, dar asta nu mă înduioşează decât pe mine, restul sar pe ea ca nişte hiene. Această Ana Blandiana a blocurilor acceptă blând dând din cap, cu zâmbet şi rotocoale de fum, că e nedreptăţită. Şi mai e cu noi, tot o noutate, o doamnă-bărbat, Cruella de Vil, un fel de birjar cu o voce masculinizată de Corina Chiriac. Deschide foarte des gura şi mereu mă aştept să umple sonor spaţiul cu strada Speranţei la parter, dar ea nu, turuie despre lege, fondul de rulment, se enervează, ameninţă şi ne spune ca un verdict-bombă: sunt olteancă, să nu vă puneţi cu mine! Urmează un murmur de groază. Corina Chiriac are ataşat structurii ei un bărbat perpetuum mobile, care nu oboseşte să fie în continuă conexiune cu ea. Mai întâi, ei au stat în spatele nostru, veniţi ultimii. Corina strigă ceva din spate către preşedintă, el o corectează în public nervos că mereu se bagă, mereu încurcă borcanele. Că ea face confuzia între locatar şi proprietar. Ea nu îi zice nimic, dar uşor, uşor se desprinde de el şi de noi şi ajunge în faţă, că şi ea are stofă de lider. Se vede limpede. Ajunsă în faţă, începe şi mai pătimaş să vorbească despre fondul de rulment şi ameninţă cu amenda. Cine îşi face cu greu loc prin ceata de locatari să o felicite? Soţul. A uitat ce îi reproşase mai devreme. Bravo dragă, bravo, fata lu tata, aşa îmi place! Corina nici nu-l bagă în seama. Probabil e beat.

Urmează scenariul tipic de la celelalte şedinţe: preşedinta pune pe tapet probleme arzătoare, locatarii le dau jos la fel de vehement, pun altele, îl aduc în discuţie pe Sandu, o înjură pe administratoare, care e de faţă, dar nu zice nimic, se înjură între ei când îşi aduc aminte de cheia de la uscător, de maşina parcată sau de un episod din copilăria comunistă, generaţia nouă face apel la bun simţ şi roagă frumos să nu ne mai certam. Pe acest fond, apar în scenă şi alte personaje, din alte filme, cum ar fi:

un băiat cu bagaje enorme, venind de la Otopeni, în încercarea de a trece spre garsoniera lui. Îl blocăm cu şedinţa, deci stă pe loc şi participă neprogramat la discuţie.
o doamnă cu ochelari, căreia i s-a reactivat o obsesie mai veche că a fost dezinformată cu rea intenţie legat de salariul administratoarei. A repetat asta fiecăruia, creând din nou murmure de fundal.
soţul Corinei Chiriac care, ca un fel de diavol de Bulgakov, apare mereu când nu te aştepţi lângă tine, deşi acum o secundă se afla la 5 m distanţă.
un băiat pe a cărui uşă s-a sprijinit un şedinţist. Băiatul (care evident nu voia să participe la şedinţă şi era şi mare restanţier) a vrut să iasă din casă, a tot zis din interior: vedeţi că ies, dar nu l-a auzit nimeni, deci a ieşit, l-a dărâmat pe cel care se sprijinea de uşa lui, l-a ajutat să se ridice, a închis uşa, a participat involuntar la şedinţă mâncând o felie de unt şi trăgând o concluzie (păi mersi, tu ai auzit şedinţa din pat, nu ai stat în picioare! i-a retezat-o Petre Ţuţea, revenit printre noi) şi când doamnele de la administraţie l-au luat repede, ca pe o victimă uşoară: Andrei, ne dai şi nouă nişte bani azi?, Andrei a refuzat senin: nu am niciun ban, dar vă respect, să ştiţi, acum mă duc să-mi iau pâine. A plecat, dar s-a întors că a uitat cheile în uşă, a plecat iar şi s-a întors după 30 de minute cu o sticlă de apă minerală în braţe, a mai participat forţat la şedinţă o jumătate de oră, mimând interesul, a întrebat despre ce e de fapt vorba în şedinţa asta. Doamnele au zis: despre bani şi iar i-au cerut bani, el a zis nu am de unde şi a intrat în casă, lăsând cheile pe dinafară în uşă. Locatarii i-au ciocănit ca să deschidă, el nu a mai răspuns, ei au insistat, el nu a mai răspuns, crezând că îi cer bani, cineva a deschis puţin de tot şi i-a strigat: na, mă, cheile, ameţitule! Uşa s-a închis, şedinţa a continuat cu certuri între domnul Fantoma şi domnul Pop, între preşedintă şi vechea administratoare, între Ana Blandiana şi Corina Chiriac, care ne-a spus: a dracu şedinţă, păi asta-i şedinţă?! fir-ar a ciorilor, io care sunt inspector de şantier şi am văzut de toate la viaţa mea, aşa tâmpenie n-am văzut.

Între timp, din cauza spaţiului bizar în care se desfăşura întrunirea şi a firii pătimaşe a locatarilor din M14, şedinţa s-a mutat pe caloriferul de la capătul culoarului, pentru că ne-am tot împins în preşedintă, fiecare cu ideile lui şi ea a tot dat cu spatele până a ajuns în capătul celălalt al holului, pe calorifer, şi noi pe ea, ca ciorile.

Un domn care nu aude zornăie continuu nişte monezi în buzunar. Parcă plouă cu boabe de fasole şi aud temporar noros din cauza lui, că stă foarte aproape de mine.

Băiatul de la Otopeni a prins curaj când noi o împingeam pe preşedintă către celălalt cap al culoarului şi a reuşit să intre în garsoniera lui. Nu trece mult şi cine revine cu forte proaspete ca un cal care a mâncat jar? Tot el, băiatul de la Otopeni, acum în papuci de stofă, înalt şi sobru.
- Am şi eu ceva de spus, a papucit el din gură.

Mulţimea a tăcut surprinsă, că el e înalt şi nou în peisaj.
- Ce? au zis ei.
- Hai să îngropăm trecutul! Credeţi că putem? Să nu ne mai certăm, să iertăm greşelile vechii administraţii.

Linişte pe culoar ca atunci când trage domnul Fantoma un pârţ revoluţionar. Dar toţi şi-au revenit repede, şi mai vioi ca înainte.
- Ce iertare dom'le, c'eşti nebun? Se vede că eşti tânăr şi nu ştii prin ce a trecut blocul ăsta. Doamne fereşte! Păi şi pe Sandu l-am iertat şi uite unde am ajuns.
- Care Sandu?
- Cum care Sandu?? Vezi, vezi că eşti tânăr şi nu ştii ce vorbeşti? Administratorul de acum 7 ani. Care ne-a mâncat banii şi a plecat.
- Da, şi a şi murit, a zis domnul Fantoma.
- Ei, greşim cu toţii, asta e, suntem oameni, a insistat băiatul.

Nimic. Mulţimea l-a ciufulit verbal. Domnul Fantoma făcea spume. Conducerea s-a impacientat.
- Domnule, nu vă mai enervaţi că vă plesneşte boalii ernia şi ce ne facem cu dumneavoastră?

Apoi doamna care se simţea minţită de administraţie legat de salariu l-a atenţionat că are ceva pe spate. Apoi pe alţii. Toţi aveam var pe spate şi câteva clipe ne-am scuturat unii pe alţii pe spate, cu pălmuţe mici, ca fraţii.

Apoi, Petre Ţuţea a primit şi alte sarcini în afară de aceea de a ne învineţi ochii când greşim sau parcăm prea lent pentru gustul lui: să ţină el cheia de la subsol. Domnul Fantoma să facă o copie pentru Petre Ţuţea, să n-o mai ţină ăla de la M12, că ăla nu ne lasă pe noi cei din bloc la subsol, dar el şi-a făcut depozit de fiare vechi şi conserve de toamnă acolo. Petre Ţuţea îşi luase medicamentele sigur, că era blând ca un miel, o lua mereu pe fosta administratoare de umeri şi o liniştea cu drag, deşi în parcare acum 2 luni, când mă ameninţa că mă omoară, zbierase: cine ţi-a dat locul? Anticapata aia de vacă grasa? Mariana? Administratoarea? Păi aia era beată, dementă la nervii capului când vi l-a dat!

Şedinţa s-a încheiat târziu şi aşa:

Preşedinta a zis: deci în concluzie minoritatea se supune majorităţii. Nu poţi face bine cu de-a sila.
Soţul Corinei Chiriac, înveselit: ca şi în dragoste! Exact ca şi în dragoste! Dar am o întrebare: noi nu ne mai culcăm? Eu vreau să mă culc. Cine se culcă cu mine să ridice mâna.

(2010, reeditat 2020)