Laboratorul de chimie analitică

Nici măcar un cotei scăpat din lanţ direct în uliţă nu s-ar fi simţit mai liber şi mai fericit decât eram eu în prima zi de vacanţă. Se terminase, nu scăpasem doar de stresul primului meu examen, se terminase cu învăţătura pe un an întreg. Acasă trăsesem deja nişte X-uri victorioase pe culegerile domnilor Petrică şi Hollinger, strânsesem caietele de comentarii şi culegerile de gramatică, primisem cu zâmbet sincer îmbrăţişările părinţilor şi felicitările vecinilor. Acum venisem doar să mă mai admir o dată pe lista cu admişi şi, în secret, să verific dacă ziua de ieri nu a fost doar un vis. Curtea noii mele şcoli era goală, am mângâiat cu privirea stejarul bătrân care o acoperea protector, pereţii cojiţi ai clădirii, treptele tocite pe mijloc de valuri de elevi. Avizierul, care mă înspăimântase cu capacitatea lui de a-mi scrie negru pe alb un posibil eşec, părea acum prietenos, l-aş fi îmbrăţişat şi mi-aş fi lipit obrazul de geamul pătat, dacă nu m-aş fi temut că mă vede cineva din stradă. Listele aveau nume şi cifre scrise inteligibil, ieri le văzusem fulgerat, printre umeri şi capete, puncte şi linii negre alergând indescifrabil pe petice de hârtie.

"Elevii liceului vor merge în tabăra de muncă organizată în luna august. Cazarea în barăci şi masa sunt asigurate. Inclusiv elevii claselor a IX-a. Înscrierile se fac la tovarăşul director. Prezenţa este obligatorie, neprezentarea în tabăra de muncă duce la exmatriculare".

Literele bătute mărunt la maşina de scris îmi curgeau ca un junghi prin torace, uram din tot sufletul practica agricolă, iar acum mă întrebam ce o mai fi şi aia tabără de muncă. Afişul prins în pioneze sub listele cu admişi îşi bătea joc de mine, iar panoul cu geam al afişierului era asigurat bine cu un lacăt, degetele mele subţiri nu s-au strecurat nici măcar un ångström pe sub el. După această patetică încercare de deturnare a realităţii, am mai aruncat o privire către curtea peste care se întindea ameninţătoare umbra stejarului şi am plecat acasă fără aerul fericit cu care venisem, târându-mă pe străzi ca un căţel bătut.

Mult m-am mai frământat, dar am hotărât să nu spun nimic, până la urmă afişul nu era acolo cu o zi înainte, puteam să mă prefac că nu l-am văzut. Ai mei m-ar fi trimis în tabără de muncă, i-ar fi speriat perspectiva exmatriculării din cel mai bun liceu din oraş, iar în august obţinuseră prin sindicat bilete la mare. Nu prea ştiam ce este un sindicat, dar cuvântul suna important, cu siguranţă biletele nu se puteau schimba.

Vacanţa a curs, la început le-am părut tuturor bolnavă, apoi am mai uitat, literele afişului ameninţător se întorceau din când în când să mă mai bântuie, oferindu-mi scenarii negre care începeau cu "dar dacă..." sau "totuşi....", cu îndârjire le goneam şi-mi trăiam vara din plin.

În prima zi de liceu, din marea de copii necunoscuţi se aleg noii colegi şi intrăm într-o sală imensă, în trepte, pe uşa căreia scrie pompos "Amfiteatrul de chimie". Mă aşez în banca a doua, în apropierea unei etuve de sticlă încastrată în peretele care corespunde în laboratorul de chimie analitică, cu mese din faianţă albă, sticlărie de laborator şi sticluţe maro grupate din loc în loc. La capetele rândurilor, câte un bec Bunsen şi o biuretă elegantă. Mă apuc să număr sticluţele de pe fiecare masă, uşa amfiteatrului se deschide şi în clasă intră un bărbat chel. Ne vorbeşte tunător despre prestigiul liceului şi datoria noastră de a nu-l face de ruşine, despre învăţătură, patriotism şi partid. Încerc să par respectuoasă şi să-l ascult, însă chelia i se înroşeşte pe măsură ce vorbeşte şi smocurile de păr de deasupra urechilor se ridică rebele, ar fi un dezastru să mă pufnească râsul, mai bine mă întorc la sticluţele mele. Douăzeci şi şapte de sticluţe pe prima masă şi trec la următoarea, mi-e ciudă că nu văd de la distanţă etichetele, le-aş putea combina în minte, am fost doi ani la cercul de chimie distractivă, substanţele sunt cuminţi, odată ce ai învăţat să umbli corect cu ele, predictibile, reacţionează conform regulilor şi nu te dezamăgesc niciodată.

Directorul şi-a terminat discursul, acum ne cere să ne ridicăm pe rând în picioare, să ne spunem numele şi şcoala de unde venim. Gândurile pălesc, se albesc şi începe să-mi fulguie dens în minte. Ocupată cu sticluţele, uitasem de tot de problema mea, acum mai trebuie doar să mă găsească după nume şi să mă exmatriculeze.

Îmi doream să mă fi dus în tabăra de muncă, să fi cules o tonă de roşii, un câmp întreg, aş fi umplut singură remorcă după remorcă, ce dacă ai mei avuseseră bilete la mare? Poate mai luau ei bilete şi în alt an, peste vreo doi sau trei ani, fir-ar a naibii de plajă, de mare, mai bine seca şi să nu-l fi cunoscut niciodată pe băiatul cu ochii albaştri cu care schimbasem priviri pline de înţelesuri sfioase pe etajul hotelului.

Fata din prima bancă sare în picioare, îşi strigă pioniereşte numele, satul de unde este şi adaugă - o maximă oroare! - "am fost în tabăra de muncă".
Urmez. Mă ridic tulbure în picioare şi-mi miorlăi discret numele. Nu s-a auzit, îmi dau seama că dacă n-aş fi ştiut cum cheamă nici eu nu mi-aş fi înţeles numele. Directorul duce mâna pâlnie la ureche şi îmi cere să vorbesc mai tare.
Repet palid numele, apăs pe prenume şi adaug cu mai mult curaj şcoala de unde vin, apoi tac şi aştept pierdută să mă întrebe de tabăra de muncă. Încă nu ştiu ce voi spune. Am două variante respectabile care pornesc de la adevăruri şi câteva fanteziste, toate ticluite pe îndelete în vacanţă, în aşteptarea acestui moment îngrozitor.
- Şi, ia zi, îţi ia cineva gâtul? De ce vorbeşti aşa încet? N-ai mâncat nimic de dimineaţă? Te-am speriat eu cu ceva?
.....
- Zi? insistă bărbatul fără să mă scape din ochi, iar în clasă este o tăcere perfectă.

Trebuie, trebuie neapărat să spun ceva. Mă hotărăsc brusc către o nouă variantă, a treia, spre deosebire de celelalte nu este o apărare, ci un atac prin care confirm că e dreptul meu să fiu aici, în plus nu mint nici măcar un miligram.
- Ştiţi, mie îmi place foarte mult chimia! Iar mama a făcut tot aici liceul!

În clasă se aud chicoteli, dar nu-mi pasă, mă aşez senină, respir adânc pe interior şi reiau numărarea sticluţelor din laboratorul de chimie analitică.