În primul rând, la Mincu am reuşit - din prima - în 1983, apoi am plecat în armată şi am început şcoala anul următor, isprăvind-o în 1990, când am prins în plin, la propriu, şi revoluţia, şi IMGB în ianuarie, care ne-a făcut praf vitrinele de la intrare şi minerii în 13-15 iunie, care au distrus computerele primite, între timp, ca donaţie din Franţa şi o parte din bibliotecă unde pe unele cărţi s-au uşurat şi cu altele s-au şters, ulterior, la fund. Din februarie 1990 am intrat în redacţia Avanpost, condusă de Mircea Nedelciu, apoi, de la începutul verii, şi la TVR - Redacţia Culturală, condusă, atunci, de poetul Ion Budescu.
La TVR am renunţat pentru a deveni preparator la Mincu, iar revista a eşuat mai înainte de moartea lui Mircea. Am început să colaborez la Arhitectura şi la Arhitext, ziarul fondat de Radu Drăgan cu Mihai Pienescu şi cu Zachi Arpad. La Arhitectura am devenit redactor-şef în 1992, dar în toamnă am plecat la burse; am rămas, nominal, acolo până în 2001, când mi-am dat demisia. Despre perioada de la Arhitectura am scris câte ceva în... Arhitectura, aproape două decenii mai târziu. Sprijin mi-a fost Ion Mircea Enescu, seniorul care mi-a devenit şi vecin şi prieten ulterior, până la moartea dumisale; în perioada cât a fost redactor şef la Românul Liber, revista dlui Ion Raţiu, am publicat acolo cu regularitate; de asemenea, cea care a avut purtare de grijă pentru revistă cât timp am lipsit a fost doamna Mariana Celac, un personaj luminos al perioadei de după 1990, căruia îi sunt profund recunoscător pentru sprijinul constant, generos şi discret.
Din şcoală am lipsit un an spre a merge la Oxford cu o bursă de cercetare FCO/Soros, unde, doi ani la rând am fost acceptat la doctorat (nu am căutat finanţare cu mai multă asiduitate pentru ceva în viaţă decât atunci - fără succes). La Oxford am fost în grija profesorului Zbyněk Zeman, de la facultatea de istorie. A fost un an de lectură intensă la Bodleian Library, apoi am urcat şi pe deal, la politehnică, acum Oxford Brookes University, unde era şcoală de arhitectură şi unde am stat de vorbă cu câţiva doctoranzi interesanţi.
Încă un an am fost bursier junior Fulbright, de unde m-am întors şi cu Master of Science luat ca şef de promoţie şi pe şcoala de arhitectură, dar şi pe colegiul DAAP, din care aceasta făcea parte. Niciodată în viaţa mea nu m-am simţit mai bucuros şi mai singur pe lume decât atunci când am primit aceste două distincţii de la decanul Chatterjee, în auditoriul din Over the Rhine, din centrul oraşului Cincinnati... Dar la Cincinnati am revenit, întâi în 1999, cu prilejul unei burse Getty, la o şcoală de vară la Rochester, NY, care cerea să petrecem, ulterior minimum o lună de cercetare şi eu m-am dus la Alma Mater, în vreme ce ceilalţi est-europeni au salvat banii şi s-au retras către casele lor; apoi în 2004 pentru şase luni ca senior Fulbright Scholar şi în 2012 pentru alte şase luni, ca profesor vizitator. Am mai revenit în 2015 scurt, la pensionarea mentorului meu, John E. Hancock, pe care am reuşit să îl aduc la Bucureşti în 2003, invitat de New Europe College, să conferenţieze acolo şi la Mincu, între timp reuşind să îi duc, pe el şi pe Marcia Hancock, la o tură de Românie. În 2016 am făcut cu ei acelaşi lucru în Maroc, de Crăciun şi revelion. Acum ne scriem din pandemie şi plănuim întâlniri în Grecia, de care John este îndrăgostit.
Au mai fost astfel de plecări cu burse de cercetare, spre pildă şase luni, jumătatea primă din 2000, la Collegium Budapest, când deschideam, la 7am, uşa acestui institut de studii avansate şi seara, pe la 9pm, tot eu o închideam, vreme în care mi-am făcut teza de doctorat de la filosofie, coordonată de profesorul Vasile Morar şi am scris două cărţi. La 35 de ani, cred că a fost cea mai productivă perioadă din viaţa mea.
Şi, de absolut fiecare dată când am plecat, m-am întors la Mincu...
(va urma)