După treizeci de ani (2)

M-a interesat să recuperez, cât de mult posibil, cealaltă faţă a istoriei arhitecturii din perioada dictaturii. Documente nu erau disponibile, iar memoria actorilor perioadei fie se prefăcea dusă, fie mi se refuza net orice informaţie, sub cuvânt că, aşa cum mi-a spus personajul Macovei, unele lucruri trebuie să plece cu noi în mormânt. Cât am înţeles din perioadă am cuprins în cartea şi filmul Arhitectura şi puterea (Agerfilm, 1992, regia Nicolae Mărgineanu, scenariul şi comentariile mele). Am apucat să fac, ca redactor şef, şi un număr din Arhitectura, înainte de a pleca la studii la Oxford, UK şi, apoi, la Cincinnati, OH. Din entuziasmul meu, cu care îi sufocasem pe dl. Alexandru Beldiman, preşedinte UAR şi pe dna Mariana Celac, nu prea mai rămăsese nimic, câtă vreme Ministerul Culturii ne lepădase din braţe/buget, iar finanţare privată încă nu se întrevedea, deşi apăruseră câteva firme. La Oxford, am încercat să înţeleg contextul internaţional diacronic şi sincronic al celor petrecute în România din perspectiva arhitecturii, mutând atenţia pe fenomenul sovietic şi, mai amplu, pe arhitecturile oficiale interbelice din Europa şi SUA, cu momentele lor apoteotice de la expoziţiile mondiale, momente pe care le voi studia încă şi mai în detaliu în teza de master de la Cincinnati, The Other Modernism (1994). Am publicat o traducere şi în română, Celălalt modernism, dar fără ISBN, în 1995, mai mult un obiect manufacturat în atelierul tipografic de pe atunci de la Mincu. Alţii au preluat apoi tema, printre care profesorul Laurenţiu Vlad, dar din altă perspectivă metodologică. Comparaţia dintre anii '30 şi anii '60 a venit de la sine şi ea a făcut obiectul doctoratului început cu profesorul Gh. Curinschi Vorona şi terminat, după moartea acestuia, cu Sanda Voiculescu, în 1998. Încercasem şi înainte de plecarea în ţară să încep doctorat, întâi cu dl. Andrei Pleşu, la arte, apoi cu profesorul Apostol, de la noi, dar fără succes.

Apoi, în 1998, la 33 de ani, fără să mai aştept criza care se spune că îi pândeşte pe bărbaţi la vârsta lui Iisus, am dat curs, în sfârşit, cererii imperative a profesorului şi mentorului meu, profesorul nostru de estetică Cezar Radu şi m-am înscris la filosofie, ca student bătrân deja, apoi am trecut la doctorat cu profesorul Vasile Morar, care, dinspre estetică, îndruma pe teme de etică atunci şi am încercat să propun o trecere în revistă a perspectivelor filosofice contemporane, atunci, asupra spaţiului public. Teza, pe care am scris-o în mare în cele şase luni de la Collegium Budapest Institute of Advanced Studies, în 2000, a fost susţinută în 2002.

După filosofie, am renunţat, practic, la tema arhitecturii autohtone ca obiect de cercetare, dar am scris în permanenţă despre actualitatea urbanistică în rubricile pe care le-am susţinut în Tineretul Liber, apoi în Libertatea, prin 1995, apoi la TVR, cât timp a stat acolo Bedros Horasangian, prin 1997, dar şi în Românul Liber, condus pe atunci de prietenul mai vîrstnic arh. Ion Mircea Enescu, prieten cu Ion Raţiu, la rândul său. După ce am devenit şi vecini în Drumul Taberei, întâlnirile mele cu domnul Enescu şi cu doamna sa, Florica, au fost momente preţioase de descoperire a lumii educate înainte de război şi care a luat comunismul în plin, inclusiv carceral. Practic, l-am forţat pe Ciuli Enescu să scrie Arhitect sub comunism, în colecţia pe care o începusem în 1999 la editura Paideia, condusă de profesorul meu de la filosofie, Ion Bănşoiu.

De domnul profesor Bănşoiu mă leagă pe mai departe o caldă prietenie intelectuală şi de ghiduşii arhitecturale la conăcelul familiei, de la Măgurele, dar şi aproape 60 de titluri în colecţia de filosofia spaţiului şi teoria arhitecturii, numită Spaţii imaginate. Colecţia a primit premiul Bienalei de arhitectură din 2000 (dar, altfel, eu nu l-am primit niciodată şi am avut doar două nominalizări; pentru ca lucrurile să nu mai fie atât de stânjenitoare şi pe faţă, am renunţat, din 2016, să mai propun cărţile mele judecăţii, dar am participat în jurii, o dată la anuală şi o dată la Bienală, după aceea au încetat şi aceste invitaţii).

Despre cursurile predate la Mincu în aceşti ani, data viitoare.