03.11.2020
Am exersat nenumărate cursuri în cei treizeci de ani. Nici vorbă să ţin vreunul cât timp am fost preparator şi apoi asistent, adică până după ce am revenit din SUA. Atunci, am avut norocul că reinserţia socială s-a produs relativ uşor, mulţumită câtorva oameni care m-au luat de suflet: Mariana Celac şi Alexandru Beldiman, Ion Mircea Enescu, Cezar Radu şi Cosma Jurov. Doamna Celac nu doar că a ţinut sus steagul revistei Arhitectura cât am absentat, dar m-a şi recomandat pentru o bursă la Colegiul Noua Europă, unde am fost acceptat şi am fost bursier până în 2000, când am plecat şase luni la Institutul de Studii Avansate Collegium Budapest. Domnul Beldiman deja mă sprijinise pentru bursa Fulbright Junior (am fost ultima generaţie plecată înainte să apară Comisia Fulbright România) şi pentru a deveni redactor şef la Arhitectura, aşa că am reînceput să gravitez în jurul colegiului UAR, unde a început şi prietenia dintre mine şi Ciuli Enescu, întreruptă doar de moartea dânsului, în 2011.

Dar Cezar Radu, care mi-a fost mentor prim, a fost şi cel care mi-a dat să predau, asistent fiind încă, o parte din cursul său despre critica de arhitectură. Am rămas în bune relaţii cu câţiva dintre aceşti primi audienţi de cursuri (ţinusem, înainte de 1992, ceva seminarii şi la o universitate privată, de unde am rămas, de asemenea, prieten cu câţiva dintre studenţi, printre care creatoarea de modă Wilhelmina Arz). Apoi, imediat după ce m-am strămutat la catedra de istorie şi teorie (a cărei şefă, doamna Sanda Voiculescu, îmi devenise îndrumătoarea tezei de doctorat după moartea lui Gh. Curinschi Vorona), am primit un cursuleţ la cursurile conductorilor arhitecţi care primiseră şansa să îşi completeze studiile spre a deveni arhitecţi.

Făceam seminarii de Heidegger la ora 8,30 dimineaţa, pentru un curs al doamnei prof. Ana Maria Zahariade: unii foşti studenţi sunt şi acum traumatizaţi de acel episod; dar abia după întoarcerea de la Budapesta am primit un set de cursuri şi am putut organiza ceva coerent în ceea ce le spuneam studenţilor, astfel: la anul al treilea făceam o introducere în limbajul arhitectural (Concept-Limbaj-Discurs, acum e opţional la anul al patrulea), unde le vorbesc despre origini, locuri/spaţii de toate felurile (public, privat, sacru, virtual, altfel/heterotopi) şi, când nu era pandemie, îi duceam pe studenţi să ne confruntăm cu ele afară, în oraş; apoi, un curs de metode contemporane de proiectare, din cele ce nu se făceau la atelier (în onoarea lui Cezar Radu, i-am zis Metode contemporane de organizare a spaţiului, căci dânsul definise arhitectura ca fiind arta organizării spaţiilor), azi se face prea târziu, în anul al cincilea semestrul al doilea, când nu mai au decât diploma de proiectat. Dar tot vorbim, şi ei şi eu, despre ştiinţele complexităţii, proiectare bottom-up, morfogeneză, autosimilaritate şi geometrii non-standard. Tot aici, din 2001-2, am făcut exerciţiul cu Alfabetul lui Marcel Iancu, publicat în 1924 în Contimporanul (câteva detalii aici), ale cărui rezultate le-am arătat la câteva conferinţe despre avangardă, la Ierusalim, Tel Aviv şi Bucureşti, plus o expoziţie la ICR New York în 2004.

În anul al cincilea predam Locuire extremă/Hyperhousing, unde exploram cu studenţii gama contemporană de arhitecturi de case, de la locuirea de urgenţă până la Casa anti-oedipiană şi alte experimente pline de miez. Acest curs a dispărut, după cum au dispărut şi cursurile făcute în cadrul Masterului de Antropologia spaţiului sacru (2001-2009), unde i-am avut colegi pe Florin Biciuşcă şi pe +Arhiepiscopul Chrysostomos de Etna, CA (venit în 2002-3 ca director la Comisia Fulbright de la Bucureşti şi cu care am rămas într-o relaţie apropiată, duhovnicească, până când s-a mutat la Domnul, în 2019). Acolo însă am făcut un curs bun despre Spaţiul sacru.

În 2005 am organizat, cu Sorin Alexandrescu, bazele Şcolii doctorale SITT (Spaţiu, imagine, text, teritoriu) şi am predat Metode de cercetare în arhitectură (o fac şi astăzi), un semestru de Tratate de arhitectură şi făceam, săptămânal, un colocviu cu doctoranzii. Apoi, cei de la CESI s-au separat de noi şi, apoi, au plecat cu totul din consorţiul UB-UAUIM, în 2017, parcă, luînd şi sigla SITT cu dânşii, iar eu am rămas să mă ocup de cursurile din primul an al programului doctoral de la Mincu, sarcină de care, după patru ani de director CSUD, m-am despărţit în iulie 2020, la terminarea mandatului. Cursul de Metode l-am transferat, într-o formă simplificată, şi la anul al şaselea arhitectură şi la anul al cincilea arhitectură de interior, unde îi învăţ, prea târziu, poate, cum să redacteze dizertaţiile care fac parte din diplomă. Am propus cursuri şi la filosofie, de unele încă mi-ar fi drag, dar nu s-au activat. În schimb, la invitaţia dnei Felicia Waldman, fac un curs de semestru, despre spaţiul sacru şi arhitectura memoriei, la masterul domniei sale de Studii de cultură ebraică, de la UB.

Încerc să le ţin la zi şi să reformulez orice devine, prin forţa lucrurilor, depăşit. Mi-ar plăcea să ţin un curs la anii mici, dar când s-o-mpărţit norocu, fost-am eu dus la lucru (peste hotare), aşa se face că nu am, de fapt, o bază de cursuri solidă nici azi, nici asistent, nici seminarii.

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus