1 aprilie, sfidarea morţii

Voi transcrie aşa cum am scris, privind cu toată fiinţa la televizor.

Agonia, nemoartea Papei. Ritualul sacru bate ritualul profan, al televiziunii. CNN, interzis, fără resurse la porţile Vaticanului. Nerăbdarea întregii lumi, dirijate de media, ca Papa să moară odată. Re-ritualizare sacră a vieţii cotidiene. Moartea în prime-time, veghea. "Război informaţional": Islam (terorişti sau răpitori?) / creştinătate. Ritualul infinit. Media ţinute în şah, redisciplinate, readuse la realitate, la altă realitate, la o realitate pe care n-o pot comanda. Papa continuă să evaghelizeze lumea, imprimându-i altă temporalitate a evenimentului, o revalorizare a evenimenţialului: re-sacralizare a vieţii. Pentru noi, morţii, e moarte "live", de fapt este trecere. Biserica trebuie să învingă graba, temporalitatea, consumerismul profane. Papa nu moare (oricum)! Media în general, şi televiziunile în special, se hrănesc cu moarte, sunt obişnuite, calate, "formatate" să anunţe morţi, tragedii, catastrofe să ne ritualizeze strict afectiv şi scurt, ieftin existenţele: maximum de efect emoţional-comercial cu minimum de mijloace (adică unele strict tehnice). Evenimentul, în general, este, mediatic vorbind, moartea. Ecrane TV în Piaţa San Pietro: ca la meci, ca la olimpiade. Televiziunile se grăbesc, expediază evenimentele, bagă publicitate, vând orice. Acum, televiziunea a cedat nervos. "Papa a murit", "Papa nu a murit", moartea după moarte, mesajul evanghelic, învierea, supra-vieţuirea. Papa a murit mediatic, apoi, (contra)mediatic, a trăit după moarte, victorie creştin-antimediatică asupra (comercializării) morţii. Cardinalul Ruini: "Papa l-a văzut şi l-a atins pe Dumnezeu": misterul trecerii în direct. Pentru Vatican, ocazie de slujbe "live", doză forte de "mondialatinizare" (Derrida) creştină. Re-catolicizare. La OTV, cel mai bun comentariu politico-ecumenic, al unui musulman. TV-ciocli: îngroapă zilnic viaţa în "ştiri". Moartea Papei este mesaj, este altfel de moarte, nu este o moarte, nu ceea ce ne-am obişnuit noi să facem din moarte, deci moartea nu este moarte, de fapt. Forţa politico-mediologică a Bisericii, altfel n-ar fi ajuns până azi. Aproape fundamentalism creştin. Învierea de moartea Papei. Mediatic şi în pofida media, Papa a învins moartea. Nu este o agonie, ci viaţă, transmiterea vieţii. Dar dacă noi, împreună cu prompterele de pe care ni se dictează simţirile şi gândirile, am ajuns să vedem numai moarte, agonie, final, sfârşit şi atât, finitudine strictă, dacă aşa am ajuns, la atât, să ne preţuim viaţa, suntem deja morţi, o lume de morţi privind fără să înţeleagă nimic spectacolul transsubstanţierii vieţii, eternitatea "în direct". Dumnezeu să ne odihnească în sicriele noastre cu capace din pixeli. La ora la care scriu, de pe patul său de moarte, Papa tot mai încearcă să ne convingă că nu este aşa, că numai viaţa trece, se menţine, creşte şi se transmite. Nu există moarte, degeaba ne holbăm la telejurnale!