29.10.2020
Sunt în birou şi privesc calculatorul încă nedeschis ca pe un buchet de pixeli fără sens. Uşile celorlalte birouri sunt toate deschise, pentru că nu este permis să stăm cu uşile închise. Doar unii dintre noi îşi permit să uite de regulă. Şi doar ei nu păţesc nimic. Eu nici măcar nu am uşă, pentru că biroul meu e pe un hol. Nu am uşă, nu am dileme.

Cât mă uit absentă în calculator să văd din ce colţ să apuc ziua asta, îl aud pe hol pe domnul Oaie zicându-i Verenei:
- M-au sunat de la reşedinţă. A sosit vaca şi nu poate să intre.
Verena: Vaca?? N-are cum!
- Ba are cum. E în faţa porţii şi nu poate intra.
- Tocmai am vorbit cu bucătarul şi nu e nimeni la poartă. Stai să mai sun o dată.

Verena ia telefonul şi formează numărul de la reşedinţă.
- Mai sună o dată, da. Nu se poate să lăsăm vaca afară. Ne-o fură, insistă Oaie, ca un şef nerăbdător. Oaie chiar e şef. E consilierul secţiei agricole. E numele lui adevărat şi are mustaţă şi haină pe umeri. Seamănă cu Vaclav Havel în pozele din anii '80.
- Alo, Marius? Am înţeles că a sosit vaca. Poţi să te mai uiţi o dată să vezi dacă a ajuns vaca?
- A sunat la poartă?
- Nu ştiu, stai să întreb. Domnule Oaie, a sunat vaca la poartă?
- Nu ştiu, stai să întreb.

Se întoarce către telefonul pe care îl ţinea în palmă ca pe un obiect scârbos, de care ţi-e silă: Willem, ai sunat la poartă? Aha. Cică nu, nu a sunat, îi spune Verenei.
- Păi să sune, zice Verena, cu receptorul la ureche.
- Păi să suni, Willem. Gata, ai sunat?

Domnul Oaie către Verena: da, a sunat.
Verena, către Marius: da, a sunat.
Marius, în receptor, către Verena: gata, a sunat. Dau drumul la vacă. Da' unde o punem?
Verena, către Oaie: unde o pun?
- Nu ştiu, eu trebuia doar să mă asigur că nu rămâne vaca pe afară. Că ne-o fură cineva.
Marius către Verena: o punem în living şi după aceea mai vedem.
- Şi cum o urcaţi pe scări?
- O târâm.
- Nuuu, că-i sare vopseaua. Cred! Stai totuşi să întreb.
Verena către domnul Oaie: nu îi sare vopseaua dacă o târăsc pe scări?
- Îi sare, îi sare, cum să nu-i sară?! Nu o târâţi! Or o iau în braţe, or o lasă la parter. Dar sigur nu trebuie târâtă pe scări.

E vaca de rigips, în mărime naturală, colorată bălţat, pe care o expunem la evenimente cu specific agricol. Şi mereu uităm unde a rămas la evenimentul trecut. Şi pentru că nu am uşă, toate frânturile haosului lumii ajung negreşit la mine, ca nişte lampioane plutind necontrolat.

(Bucureşti, 2013)

0 comentarii

Publicitate

Sus