Molibdenul lor de alegeri!

Niciodată n-a fost mai greu de parodiat o realitate politică, decât în 2020-ul american. Fiindcă a parodia o parodie este, pe ici pe colo, de-a dreptul... parodiabil.

Realitatea: Alegerile bat la uşă, doi catindaţi la preşedinţie. Unul e fudul, zgomotos, egocentric, dar suficient de curajos ca să se pună de-a latul istoriei. Are deja un birou de formă ovală şi nu e dispus să-l părăsească. Four More Years! - strigă suporterii lui, cu sutele de mii, de sub cozorocurile şepcilor roşii cu MAGA. Celălalt, nu e deloc. A fost cândva, dar, cu vârsta, s-a rătăcit. Este însă împins în faţă de un grup inept de militanţi şi militante neo-maoiste, care astă vară au pus foc ţării. Când e împins, fiindcă, de cele mai multe ori, e ascuns în camera din spate a sediului de campanie. Ca să nu i se dea ocazia să facă gafe, să se contrazică de la o frază la alta, să se bâlbâie... la scenă deschisă, sau să nu-şi amintească numele celor cu care a legiferat America timp de patru decenii. Indignată că preşedintele în exerciţiu nu numai că n-a tremurat în faţa ei, dar a şi pus-o la punct, prima putere în stat (Presa, despre ea e vorba) minte cu neruşinare, manipulează, distorsionează. Sondajele de opinie sună ca nişte bancuri, predicţiile sunt la fel de probabile ca şi cele din 2016, când Hillary a rămas cu tortul netăiat şi confetiile pe ţeava tunului.

Caricaturistul: Christopher Buckley. Sex: masculin. Vârstă: 68 ani. Orientare politică: conservator... liberal... conservator... nimic nu e bătut în cuie. Deci, orientare politică: variază; după cum e cererea, aşa şi oferta. Fapt e că, spre deosebire de Adam Bellow, spre exemplu, crescut într-o casă liberală, şi devenit un conservator de marcă, Buckley Jr. Jr. (taică-său era Jr., aşa că...) e un pro-Obama liberal provenit din cea mai conservatoare familie din New York. Membru de societăţi secrete pe când studia la Yale, condeier al speech-urilor primului Bush, editor la Forbes şi titular al unei pagini în bilunarul conservator National Review, a schimbat brusc piciorul în 2008. Virând, ca şi presa mare şi cam în acelaşi timp, spre stânga.

Caricatura: Romanul poartă un titlu care intrigă, Make Russia Great Again, dar ceea ce-l vinde e, mai ales, coperta. O căciulă rusească, la fel de roşie ca şepcile trumpiste cu MAGA (Make America Great Again), dar cu un logo în care ţara de salvat e Rusia. Secera şi ciocanul, folosite precum cuneiformele, ajută la ortografierea titlului. Lansată, strategic, puţin înaintea alegerilor din noiembrie 2020, cartea a prins la public şi a descreţit multe frunţi. Nu m-ar mira ca vreo editură românească să fi cumpărat deja drepturile de traducere. Oricum, în ziua de azi, o ai, în original, pe ecranul laptoptabletei cu un singur click, într-o nanosecundă. (Mai uşor cu digitalul, totuşi, mai ales având în vedere ceea ce urmează. Continuaţi să citiţi.) Anyway, Buckley îşi foloseşte umorul pentru a face ordine în haosul D.C.-ului în an electoral, cu suficientă imparţialitate: dă şi în dreapta, şi în dreapta, la fel şi în dreapta, şi în... Nu, chiar am găsit şi un atac la adresa presei (adică stânga, păi n-am stabilit deja?): naratorul Herb Nutterman, şef de stat major la Casa Albă, îi face pe băieţii de la New York Times - care i-au prezis lui Hillary în 2016 victoria dându-i o cotă de 97 la 3 - nincompoops. Mă rog, nu tu stupid, nu tu simpleton, ci nincompoop; îi alintă, dar îi şi arde în acelaşi timp.


Pe scurt, plasată în vara şi toamna anului de graţie 2020, dar scrisă ceva mai devreme, cartea e o dovadă a intuiţiei autorului. Da, atacurile asupra lui Trump s-au înteţit, da, şantajurile, da, legenda cu interferenţa sovietică (sorry, rusească), da, degringolada serviciilor şi maşinaţiunile senatorilor în ultima linie dreaptă. Dar lucrurile se complică când Putin, având şi el (în roman) alegeri, şi fiind cotat cam ca... Hillary în sondaje, se trezeşte bătut în primul tur de un Zitkin, un comunist care candidase aşa, ca să nu pară din afară că mama Rusia (accent pe i, vă rog) are candidat unic. La aflarea veştii, Trump-personajul intră în panică. Nu vrea să creadă Vladimir că - influenţat de bârfele presei, cum că în 2016 nişte hackeri ruşi n-au stat cuminţi...; în fond, dovezi nu prea fuseseră, nimeni nu găsise chiar buletine de vot în chirilică, în Michigan, ce naiba! - ar fi dat el, Trump, acum, vreun ordin de interference. Cheamă deci la ordine serviciile. Care, nu din prima, şi nu cu dragă inimă îl informează de existenţa lui Placid Reflux, un computer, mă rog, o platformă, un conglomerat de programe independent, care s-a amestecat, fără să consulte pe nimeni...

Chestia e că Placid Reflux nu poate fi oprit şi propunerile lui Trump (moment de vârf al naraţiunii comice) de a-l face cumva pe digital să înceteze, sunt pline de imaginaţie, mergând de la folosirea bâtelor de baseball şi până la înecarea lui în cadă. Sigur, preşedintele-din-roman e şi stresat, fiindcă un oligarh care face bani din producţia de molibden (cuvânt care creează probleme de pronunţie şi memorie) îl şantajează cu nişte înregistrări ale unor acte de dormitor (de care de altfel D.T. e foarte mândru) din timpul unui concurs Miss Univers care avusese loc în Rusia. Şi candidatele, multe, vreo cincisprezece, fuseseră intervievate îndeaproape. Una, mai pretenţioasă, mai şi dispăruse (Oleg se ţinuse de cuvânt, când nimeni nu-i ceruse să-şi dea acel cuvânt), ce să mai... a whole mess. Nu mai puţin comice momentele când translatorul-interpret încearcă să găsească în timp real echivalente pentru slangul preşedintelui, care conţine termeni ca numbnuts şi diddly-squat. Sau felul în care titularul de la Casa Albă scurtează informările DNI (director of national intelligence) cu un yada-yada-yada. Suspecţii sunt judecaţi după poză. Dă, dragă, să văd! Ăsta? Ăsta-i un loser...

Deliciul lecturii îl face şi voalul mai-mult-decât-transparent sub care sunt ascunşi mulţi actori ai administraţiei şi lumii politice de la Washington, deşi unii apar în carte cu numele lor, ca Nancy Pelosi. Adevărul e că, ce să mai ascunzi acolo? Oricum, Greta Fibberson (a se nota şi onomastica care trimite la defecte, vicii, personalităţi accentuate, de a-i zice că domnul Buckley l-a citit pe I.L.C. al nostru) e şefă de comunicaţii, Fox&Friends e Fox&Fiends, o gazdă de emisiune TV e botezat Chip Holleran, Ivanka (Trump) e Ivunka şi Jared e Jored, Lindsay Graham e (de la pâinea de graham) încondeiat ca Squiggly Biskitt.

Alegerile din 3 Noiembrie: da, lupta e, cumva, pe viaţă şi pe moarte, din păcate, fiindcă mai nou, ce e pus în discuţie e chiar capitalismul, aşa cum scriam într-un foarte recent material publicat în revista Orizont^[i]. Dar cărţi ca ale onorabilului Ch. Buckley sunt mai mult decât binevenite, fiindcă ne readuc aminte să nu ne luăm (prea) în serios, nici pe noi înşine, nici pe alţii. Indiferent câţi... cum le zice... ăştia... followers au.

---