De fiecare dată cînd merg cu un double-decker, mi-e teamă că o să mor în mod stupid: persoana care urcă scările în faţa mea se va dezechilibra şi va cădea peste mine. Asta pentru că modul în care se frânează, se accelerează şi se virează e incredibil. Toţi şoferii probabil că au obiective clare de timpi de parcurs şi sunt gata de orice ca să le atingă.
Una din culmile political correctness-ului: se sărbătoreşte St Patrick Day. Dar există şi un St George, care era numai pt England. Se evită sărbătorirea pentru că acum UK este o ţară multi-culturală şi nu se vrea a ofensa pe nimeni. Informaţia nu e verificată din două surse.
****
Siguranţa e obsesie naţională.
La o firmă: oameni maturi, sănătoşi, merg pe scări ţinîndu-se de balustradă. Ca să nu provoace accidente. Scările sunt printre cele mai "normale" văzute de mine.
Nu cred că există casă fără detector de fum, cred că e şi ilegal...
****
O altă obsesie: donaţiile ("charity").
Cred că sunt singurul de aici care nu a donat ceva vreunei organizaţii de caritate. Au tot felul de pretexte (loterii, red-nose day etc) de a strînge bani. E puţin sîcîitor dar pe de altă parte sumele strînse sunt imense şi fac o diferenţă.
****
Ameninţările pe stradă sunt de 2 feluri:
- your vehicle may be removed if..
- your vehicle will be removed...
oare chiar sunt nuanţe?
E interesant că deşi păstrează viteza legală (mulţumită camerelor de luat vederi...), se forţează galbenul şi roşul cu voioşie. Mai ales autobuzele.
****
Am cerut să îmi deschid un nou cont bancar la aceeaşi bancă prin decembrie. La începutul lui martie am primit confirmarea că s-a deschis contul. De ce? "Money-laundering procedures" plus o birocraţie halucinantă. În ianuarie, o direcţie a băncii mi-a scris să le trimit extrasul bancar emis de aceeaşi bancă. În februarie îmi spuseseră că nu vor deschide contul pentru că eu nu le trimisesem acel extras.
****
Se pare că e atît de greu să găseşti un echilibru.
Nu vă speriaţi, nu o să vă vorbesc de viaţă mea personală, ci de cea profesională...
În România mergeam cîte 2 săptămîni la un client şi nu apucam să văd toţi oamenii de pe acolo. Totul era ca un scurt metraj. Aici stau cîte 2 luni de mi se urăşte, mă simt deja de-al casei. Ceea ce e oribil...
În general, comunicarea cu clienţii e minunată dpdv al politeţii şi respectului acordat. Dar totul e perfect plicticos şi toate acele momente hilare din ţară nu au cum să se repete aici. Cum ar veni, totul e invers.
****
Dualitatea civilizaţie-barbarism:
Un efort constant de a curăţa străzile versus mizeria creată permanent. E adevărat, bănuiesc că în principal din cauza că nu sunt coşuri de gunoi suficiente. În metrou şi autobuze, nu sunt deloc. Pe stradă, mai sunt.
****
Madrid vs Londra.
Nu o să vă povestesc despre cum este Madridul. Are ceva din cărţi poştale, pe scurt.
Oameni relaxaţi, negrăbiţi. Plin de români.
Diferenţe faţă de Londra: nu e atîta alergare după cumpărături.
Nu există supermarketuri în centru.
Destul să vă spun ca era februarie şi mergeam în tricou uneori. Şi erau portocali sălbatici în oraş. Plus: 1 abonament de o zi pe transporturi publice (metrou imens) e 3 euro. La noi te costă 60,000 lei să mergi cu autobuzele o zi. Adică 1.5 euro. No comment.
Şi cel mai frumos lucru în Madrid:
Nu numai că metroul era super curat şi user-friendly. Dar erau şi afişe cu poezii şi fragmente din cărţi.
Şi în Londra sunt, dar parcă mai puţine şi oricum metroul din Londra e super-murdar în comparaţie cu cel din Madrid. Şi pînă acum l-am evitat cu brio.
****
Amsterdam
Mergi pe stradă şi trebuie să te fereşti de biciclete. Mergi pe trotuar, aceeaşi poveste. Absolut stresant.
În rest, oraşul seamănă teribil cu Londra.
Şi da, e adevărat, au pe stradă nişte movile de plastic pe care curge apa intermitent. La ce folosesc: temă pentru acasă.
****
Rotterdam.
Centru, marţi seară. Pustiu. Nici măcar cîţiva trecători. Ci doar biciclişti. Halucinant. În rest, infrastructura (poduri etc) e impresionantă.
****
Londra:
Afişe pe stradă: începînd cu data de xx, ora yy, pînă xx, ww, de aici pînă la semnul cutare, nu se permite parcarea. Motiv etc. Şi, bineînţeles, există şi o referinţă. În general totul are o referinţă aici, un număr de identificare.
În Torino pînă şi copacii aveau un nasture cu un număr de identificare.
****
Echilibru:
La noi taxiurile sunt cum sunt...
Aici taxiurile sunt lux. Dar poţi să stai şi cîte 20 de minute dimineaţă în gară, la coadă la taxiuri. În loc să stea ei...
Cred că dacă ar pleca din ţara asta toţi cei care nu sunt british totul s-ar opri. E incredibil cît de mulţi non-europeni (observaţi că vorbesc politically correct) sunt în toate meseriile ingrate (vînzători, metrou, bus driver, cleaner etc). Era să adaug şi auditori...
Acuma Tesco vrea să angajeze o grămadă de polonezi. Li se oferă salarii care anterior au fost oferite englezilor, care englezi au refuzat. Discuţii în presă: normal că au refuzat la cît de mici sunt. Şi că din astfel de salarii nu se poate trăi decent. Polonezii vin, strîng din dinţi 1 an şi apoi se întorc acasă unde banii strînşi au ceva valoare.
****
Ca să vă faceţi o idee de mediul de afaceri. Subiect de consultare într-o asociaţie: să trimitem plicuri către acţionari care asigură un răspuns preplătit la clasa 1 sau clasa 2. Şi discută chestia asta cu seriozitate... Notă:aici poşta are două clase.
****
Toate oraşele au variante ocolitoare. Bun. Dar am ajuns la concluzia ca ăştia au făcut variante ocolitoare şi pt trenurile de marfă. Motiv: am văzut în 4 luni doar 2 trenuri de marfa.
****
Prejudecăţi înainte de a veni aici:
- Curăţenie în locurile publice. Fals. Centrul arată într-adevăr bine dar restul nu. Ok, e clar mai bine ca Bucureştiul (asta nu e o performanţă în sine...). O cauză poate că e şi lipsa coşurilor de gunoi, la rîndul ei cauzată de temerile legate de terorism. Oricum, e o altfel de mizerie, cel puţin în mijloace de transport. În sensul: e mizerie de o zi, se vede că le curăţă zilnic. La noi e mizerie de ani...
- Nevoia să îmi cumpăr haine business cît mai arătoase. Fals, n-am mai purtat o cravată de luni de zile. Bine, depinde şi de noroc.
- Zboruri în weekend cu "budget airlines" (ofertele minunate cu 20 de lire). Fals, trebuie să bookezi cu mult timp înainte iar preţurile pentru weekend sunt mult mai mari. Plus că Heatrow-ul e cel mai ineficient aeroport dintre cele prin care am trecut pînă acuma.Ca urmare o ieşire în weekend nu se poate face sub 4 zile (părerea mea). Ceea ce înseamnă 2 zile de concediu.
- Profesional, îmi va fi greu să fac faţă. Aiurea.
- Engleza. O să fie greu. Profesional, e ok. Social, cred că niciodată n-o să înţeleg ce vorbesc ei între ei în pub.
- Vremea. N-o să-mi placă. Aşa e. Nu vezi soarele zile/săptămîni în şir. Nu există furtuni (tunete, fulgere etc). Totul e moderat, chiar şi cînd ninge, nu se pune pe jos.
- Mîncare. Greu de găsit seara, cînd vin de la munca. Complet fals. Dar ce gust are, asta e altă discuţie.
****
Mostră de umor pe stradă:
Un tip stă pe nişte picioroange imense şi împarte nişte fluturaşi. Oamenii sunt reticenţi şi se feresc şi nu iau respectivele hîrtii.
La care el zice cam aşa: "comm'on, you can't get too much wrong with a free flyer".
****
Revenind la observaţia: nimeni nu se uită în jur ci se închide în el/ea (citind, ascultând etc): vorbeam cu cineva (o persoană inteligentă, de altfel) şi mi-a zis că i se pare normal să nu se uite în jur după oameni.
Uneori, totul pare o mulţime de robotei. De întrebi dacă mai au sentimente.
****
Scenă:
Vine directoru' (= senior manager) la echipă, la client. Programul oficial se terminase de juma de oră. Subsemnatu' îi cere voie să plece mai devreme (ca să vadă un film - Falling Angels, asta nu îi mai spune). Ceilalţi din echipă nu se lasă mai prejos şi încep să strângă şi ei. Plecăm toţi şi îl lăsăm singur pe şef. Care nu se supără.
No comment...
Orice comparaţie cu realitatea românească e binevenită.
****
Umor englezesc (real):
Tren aglomerat: unul, pe scară:
"would you be so kind to move on a little bit so that we can all get inside, please?"
Răspuns din mijloc:
"i'm afraid it is not possible..."
****
Cum arată naşul lor (din trenuri): la costum (curat), zîmbeşte, pare că se amuză în jobul lui.
Şi, bineînţeles, poţi cumpăra bilet în tren (nu ştiu sigur,dar bănuiesc că la acelaşi preţ ca şi în gară). Inclusiv cu plata prin card bancar.
****
Cărţi de credit: au o rată de fraudă legată de cărţi de credit foarte mare. Cred că a doua din lume după prietenii americani.
Cum să nu fie aşa cînd poţi plăti pe internet fără să îţi ceară pinul (doar datele de pe card).
Iar aceste date le văd zeci de oameni în fiecare săptămînă (la cumpărături, în general).
De-abia acuma au introdus cardurile cu pin pe aici. Pînă acum se plătea doar cu semnătură.
Iar sistemul românesc (pin plus semnătură) nu există.
Plus: orice cumpărătură mai serioasă (ex. închiriat maşină), se lasă cu un acord prin care prestatorul de servicii are voie să tragă de pe cartea de credit cît vrea el. Ceea ce şi face,uneori...
****
Îmi dau seama că am ajuns ca şi ei, respectiv nu merg pe stradă ci alerg. Ca să prind un film, o expoziţie etc...
E adevărat, tot mi se mai întîmplă să merg uneori în pas balcanic şi să mă depăşească toţi. Cred că ar fi frumos ca cineva să filmeze scena.
Amuzant: am reuşit să evit metroul în drumul spre servici. Mai ales în orele de vîrf e super urît în metrou. Mă duc cu un autobuz pînă la o gară (10 min) şi de acolo mă urc în tren, stau jos, pe scaun, 20 minute. Şi gata. Asta îmi contrazice o prejudecată.
Apropo de auditori şi contabili. Ieri şi azi în clădirea de vis-à-vis de birou se făceau nişte poze (bănuiesc ca nişte reclame, etc). În timp ce eu stăteam cu ochii în calculator. Frumos, nu?
****
Revelionul:
M-am dus în centru.
Partea bună e că am scăpat nevătămat (cap spart etc).
Partea proastă: pe scurt, era exact ca pe stadion (ca violenţă, ca mizerie organică şi anorganică etc).
Şi sentimentu' de a fi oaie în turmă: toată "plimbarea" era organizată (cu străzi închise, o grămadă de poliţişti etc).
Totul ca să nu se împingă lumea prea mult şi să moară pe acolo.
Cred că şi la noi se îmbată lumea dar parcă sunt mai paşnici, mai latini, mai "sentimentali". Aici alcoolul pare a genera o oarecare violenţă.
Bine, acuma să nu vă imaginaţi că străzile sunt pline de oameni care se bat. Nici chiar aşa dar e oarecare violenţă în aer.
Iar poliţiştii sunt super puţini faţă de România.
****
Apropos de civilizaţie: e mai bine ca în România, dar orişicum: o singură dată am mers cu trenul cînd era foarte aglomerat: fenomenul clasic cu cei de pe scară care nu au loc şi cei din interior care se lăfăie se manifestă şi aici.
Plus: prezumţia de nevinovăţie: cumperi un bilet de la automat, nu e bun din cauza aparatului (nu se tipăreşte bine), te duci la tipu' care păzeşte barierele de la metrou / tren şi te crede pe cuvînt.
Ar putea să zică: du-te frate şi fă reclamaţie,eu nu te las.
****
Fază de film: alerg să prind trenul (e unul la jumătate de oră şi deci e bine să nu îl pierd).
Ajung pe peron. După mine ajung încă doi englezoi, unul cu prietena. Toţi trei îmbrăcaţi business. Unul dintre ei îi dă haina celuilalt, rămîne în cămaşă. Scoate deodorantu' şi îl foloseşte. Peronul era plin.
Apropos de alergări: cred că sunt destui care lucrează în centru, pe lîngă mine, şi care în pauza de masă aleargă (tricou, short etc) prin centru.
Într-o zi: un negru (afro-american se spune pe aici!) împărţea ziare pe degeaba. La lumea care trecea pe stradă. Plin de umor, încerca şi cu indivizii cale alergau pe acolo.
Cred că aici e o imensă presiune pentru a fi tot timpu' în alergare şi pentru a găsi soluţia optimă. Exemplu: transportul: poţi să ajungi din A în B în multe feluri (bus, tren metrou etc).
Poţi să găseşti o modalitate scumpă şi cu durată mare sau invers.
Pe scurt: totu' e mult mai complicat,mai mare, mai rapid, mai organizat decît în Bucureşti.
Dacă în Bucureşti puteai să zici că sunt 3 oraşe (centru, periferia şi cartierele cu case vechi), aici sunt zeci, fără exagerare.
E şocant,dacă te uiţi cu atenţie: fiecare îşi pune căştile şi / sau citeşte. Şi nu aruncă nici o privire în jur. Nu zic la peisaj, dar la oameni, măcar. Unii se închid în maşini, alţii în cărţi şi muzică.
Un lucru pe care nu l-am văzut încă în Bucureşti (dar nici nu am mers des cu metroul, recunosc...) femei frumoase citind "the economist".
Şi: ştirile lor sunt absolut plicticoase faţă de alea din România. Mă refer la cele politice. La cele economice e invers.
În rest, oamenii sunt friendly dar trecerea la etapa următoare, respective friends, pare ceva foarte îndepărtat.