Obiecte / O noapte pe întuneric

În perioada 19 octombrie - 6 noiembrie 2020, atelierele de autocunoaştere prin scris De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei şcoli bucureştene: Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială 'Sfinţii Constantin şi Elena'.

Un grup de 30 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.

De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

M-am născut pe 23 februarie 2007, în Bucureşti, unde şi locuiesc. Primul meu text, scris la vârsta de opt ani, se numeşte "Prinţesa şi medalionul fermecat". Am urmat cursurile Şcolii Gimnaziale nr. 16, chiar lângă casa mea. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu.


Am cinci ani, iar doamna Preda îmi dă o cutiuţă. Doamna Preda este vecina mea. O bătrânică singură, însă tare simpatică!

Cutia pe care mi-o dă este micuţă, rotundă, turcoaz, cu detalii argintii pe margini. Puţin mai jos, de jur împrejur, se poate observa o panglică tot argintie. În dreapta, în faţă şi în spate, este lipită pe panglică câte o mică floricică, tot argintie. Pe capac este acelaşi model ca al panglicii, însă în formă de romb, iar în centru stă aşezată o fundă albastră, parcă făcută din cristal. Pe cealaltă faţă stă o oglindă, pe margini tot argintie, cu un model de linii frumos împletite.

Deschid cutia şi nu îmi vine să cred ce văd: un inel mic auriu, despicându-se în părţi în două, o parte luând-o în dreapta, o parte în stânga. Partea din stânga este simplă, o bucată măricică şi dreaptă, iar partea dreaptă arată de parcă tocmai ar fi fost cât se poate de răsucită. Cele două părţi sunt unite de un fel de punte, uşor curbată. Arată minunat!

Bunica mea îmi spune că este inelul de logodnă al doamnei Preda. Aceasta a fost măritată cu un bărbat înalt, aviator, care însă a murit cu mult înainte să mă nasc eu.

În trecut, acest inel reprezenta mult pentru doamna Preda. Simboliza iubirea şi fericirea. Neavând nicio nepoată pentru a-i da cutia şi inelul, mi le-a dat mie.

Nu voi uita niciodată gestul făcut de ea şi vreau să las obiectele astea, ca moştenire, din generaţie în generaţie. Ţin foarte mult la ele!


Clara şi Lucia, două fete de 12 ani, se uită la serialul lor preferat, când se opreşte lumina. Încep să se audă sunete ciudate în casă. Fetele se dau jos din pat şi, cu sufletul la gură, încearcă să ajungă la tabloul de siguranţe. Pe drum apare căţelul Clarei, iar cele două fete ţipă speriate. Într-un sfârşit, ajung la tabloul de siguranţe, dar acolo le aşteaptă trei băieţi cu măşti pe faţă. Totul era o farsă plănuită de fratele Clarei!


1 INT. CASA CLAREI. APUSUL SOARELUI

Televizorul aşezat pe un dulap este pornit. Lângă dulap stă aprins un lampadar. Imaginile sunt din filmul It, regia: Andrés Muschietti. Se aude crănţănitul popcornului. CLARA (12) şi LUCIA (12), stau în patul CLAREI, pe o păturică roz, cu ciucuri coloraţi pe margini. Fetele stau întinse pe burtă, cu picioarele în sus. Sunt îmbrăcate în pijamale, una roz deschis, una roz închis. Pijamalele se asortează perfect cu părul brunet al CLAREI şi părul blond al LUCIEI. În picioare poartă nişte şosete foarte colorate. Fetele sunt absorbite de acţiunea filmului. Clovnul din filmul de la televizor deschide gura şi, dintr-o dată,... POC!... Luminile se sting. TOATE!