Caise uscate

Unele dintre cele mai banale lucruri pot declanşa amintiri neaşteptat de puternice şi persistente în timp.

Astfel, de câte ori vedea caise uscate şi-l amintea pe francezul care-l uimise la Campionatele Internaţionale de Tir ale României mâncând caise uscate în timpul probei de trei poziţii, în care trăseseră faţă-n faţă - francezul era stângaci - în compartimentul dublu de pe cochetul poligon mic de la Tunari, cel din lemn şi cărămidă, cu acoperiş de şindrilă, care mai târziu fusese mistuit de flăcări. Nu mai văzuse, şi nici n-avea să mai vadă pe nimeni mâncând în timpul unei probe. Dar încăpăţânarea cu care francezul muncea din greu pentru fiecare foc, renunţând de nenumărate ori să declanşeze, punând arma jos fără să tragă, apoi luând-o de la capăt cu un efort ce părea să-l golească de putere, trebuia compensată de ceva care să-i permită să-şi refacă forţele. Iar caisele uscate erau cele ce îndeplineau acest rol.

De ruşine, deşi nu era proba lui preferată, şi nu avea speranţe la un rezultat prea bun, a început şi el să muncească din greu. Au terminat cam odată. Când şi-a văzut rezultatul pe tabela de afişaj, nu i-a venit să creadă. Nu numai că-l întrecuse pe francez, dar se clasase şi primul dintre români, aproape de primul loc. A simţit nevoia să stea de vorbă cu francezul, şi să-i mulţumească pentru lecţia de răbdare şi efort susţinut pe care acesta i-o dăduse indirect. A râs cu el despre mâncatul fructelor uscate în timpul probei. Au rămas în contact, au făcut schimb de muzică. Prin colegi, pentru că nu s-au mai întâlnit niciodată. Francezul călătorea mult, participa la toate concursurile, el mai puţin. Fiind la un club universitar, nu la unul militar, nu prindea deplasări decât în ţările din jur, cele din "lagărul socialist". Francezul i-a trimis casete cu Michel Sardou, el discuri cu Maria Tănase. Interesant, francezul, deşi n-a excelat ca trăgător, a ajuns un mare antrenor. Cu metodele lui neortodoxe, şi-a condus una dintre fiice până pe podiumul olimpic.

Iar el, ori de câte ori mânca câte o caisă uscată, îşi aducea minte de prietenul lui, şi de spiritul lui muncitor, de care pe vremuri râsese, dar care iată, între timp dăduse roade dintre cele mai frumoase.

(Bucureşti, noiembrie 2020)