Cele mai pufoase pârjoale

Ce poate fi mai gustos decât nişte pârjoale moldoveneşti din trei feluri de carne? Îi ieşiseră aşa de pufoase şi de dulci, că n-a putut să nu se laude cu ele când Sanda s-a nimerit să treacă pe la el cu o carte tocmai la ora prânzului. A invitat-o să le guste cât mai erau încă fierbinţi. O mai tratase până atunci cu supe sau budinci, dar acum era ceva mai special, gătise ceva rar, după o reţetă a bunicii lui. Şi pârjoalele chiar ieşiseră extraordinar, el mâncase una, şi apoi încă una, cât le făcuse, nu se putuse abţine să nu le guste direct din tigaie, deşi cam ardeau, lăsau impresia că ţi se topesc în gură.

Când s-au aşezat la masă, el şi-a terminat imediat pârjoala lui, a treia. După care a aşteptat reacţia Sandei. Ea nu zicea nimic. Tot mesteca, şi mesteca, rămăsese la prima îmbucătură, pe care n-o mai termina. Până când, brusc, s-a ridicat de la masă, şi a fugit la baie. După câteva minute, s-a întors păşind nesigur, albă ca varul la faţă.

"Scuze, mi s-a făcut rău", a îngânat ea cu o voce ştearsă, împingând cât mai departe de ea farfuria cu pârjoala abia începută. "Ai vomitat?" "Da", a răspuns ea. "Înseamnă că nu ţi-a plăcut?" "Nu-i vorba de asta, nu suport carnea, de mic copil o respingeam, deşi am crescut la ţară, cred că mi se trage de la tăierea porcului la care m-a dus tata când aveam vreo patru-cinci ani. Atunci mi s-a făcut atât de rău, că am bolit cu zilele. Apoi, numai dacă vedeam carne, îmi venea pe loc să vomit. Nu suport nici să văd cum se taie păsările. Dacă mi-ai spus însă că ai pus multă ceapă, morcov, cartof, ou, pătrunjel verde, şi miez de pâine, am crezut că n-o să simt aşa tare gustul cărnii, dar m-am înşelat. Îmi pare rău."

Ascultând-o pe Sanda, şi-a dat cu părere de rău seama că trebuie să păstreze pentru el secretul unor pârjoale aşa de pufoase: prăjitul în untură de pasăre.

(Bucureşti, noiembrie 2020)