Portocalele mele

A fost un gând care a pornit de la ceva ce am citit cândva: PORTOCALUL NU SE STRĂDUIEŞTE SĂ FACĂ PORTOCALE.

A fost un rând citit într-o carte uitată şi pierdută printre toate cărţile citite odată. Acum, uitându-mă înapoi, am căutat atât de mult de-a lungul anilor acea carte fără succes, că nici nu mai sunt sigură că există.

Dacă a fost totul doar ceva zămislit de mintea mea? Dar chiar nu mai contează, pentru că propoziţia asta a deschis lumi multe şi adânci. Şi în mine şi mai apoi şi în alţii.

Portocalul nu se străduieşte să facă portocale. O propoziţie care m-a ţinut trează o noapte întreagă şi care apoi a condus la multe alegeri în viaţă. Portocalul nu se străduieşte să facă portocale.

Portocalul se trezeşte cu portocalele pe ramuri. Portocalul nu se preocupă dacă terenul pe care el e plantat e fertil. Şi nici dacă a plouat sau nu suficient. Portocalul nu se întreabă ce anotimp e. Ci pur şi simplu, când e momentul potrivit pentru asta, se trezeşte cu portocalele pe ramuri.

El nu se preocupă de ce se va întâmpla cu portocalele lui. Nu se gândeşte dacă cineva va face suc de portocale din fructele lui. Şi nici dacă sucul acela se va vinde sau nu...

În acelaşi timp, dacă cineva îi spune că în perioada asta portocalele nu mai sunt la modă, că toată lumea ştie că majoritatea portocalelor sunt crescute pe vapor şi injectate cu tot felul de prostii, că lumea nu mai mănâncă portocale şi că acum merele sunt THE THING. Că e un curent bio acum, de a reveni la produse crescute local şi că este cerere mare de mere, portocalul nostru s-ar putea să simtă că e important să intre şi el în rând cu lumea. Va merge la nişte cursuri de făcut mere, poate o facultate de făcut mere şi cu siguranţă şi un masterat de făcut mere. Şi va învăţa. La început va lua notiţe despre faptul că merele au o coajă mai subţire, comestibilă. Va trebui să fie atent că merele nu au feliuţe individuale în interior şi că în mijloc trebuie să formeze cotor. Va merge acasă şi va exersa. Şi poate că la primele mere îi va ieşi coaja uşor portocalie. Sau cu gust prea.. acid şi acrişor... Dar dacă portocalul nostru este suficient de perseverent, dacă va exersa suficient de mult, în scurt timp nu va mai trebui să se mai uite pe notiţele de curs ca să urmeze paşii. va ştii exact ce are de făcut şi s-ar putea să facă nişte mere chiar faine.

Va face multe şi va deveni cel mai special producător de mere. Va vorbi cu cineva şi va crea un plan de afaceri pentru ca cineva să vină să culeagă merele şi să le transforme în suc şi alte produse bio... care se vor vinde pentru că... no... se cere... şi va deveni un producător de mere de succes.

Doar că pentru fiecare măr făcut, el va trebui să intre în proces conştient... va trebui să îşi propună şi să urmeze paşii... chiar dacă va ajunge să o facă atât de rapid şi uşor datorită experienţei încât nu îşi va mai da seama de asta.

Dar apoi, când perioada va fi cea potrivită, portocalul nostru se va trezi la un moment dat cu portocale pe crengi. ŞI cu portocale pe crengi... pentru că ce este el nu va înceta să fie. Şi ce are el de dat, va veni în lumea asta, fără efort, pur şi simplu.

Şi în timp ce el se străduieşte să facă mere, poate chiar bune, nu contestă nimeni asta, un măr va trebui poate în alt colţ de lume să înveţe să facă alte fructe pentru că merele lui nu mai au "cerere"...

Oare cum ar fi să facem fiecare doar fructele pe care am fost meniţi să le facem? Cum ar fi să doar curgă din noi "fructe" fără efort...

E un drum pe care am mers mult în viaţa asta... Din care am tot învăţat şi care s-a mai concretizat într-un citat care a vorbit sufletului meu: "Find your natural flow and then flow with it"

Mă simt tare recunoscătoare că o dată, cândva în viaţa mea - şi asta destul de repede (aveam doar douăzeci şi ceva de ani) - am ajuns să trăiesc şi să simt asta...

E ceva ce a prins rădăcini şi care m-a lăsat să trăiesc mai fluid în ceea ce e viaţa mea acum. Mă las dusă şi mă ofer pe mine toată acolo unde EU, aşa cum sunt eu toată, mă potrivesc... Şi asta defineşte mai degrabă o stare interioară decât un context exterior...

Am ajuns să nu mă mai prezint şi să nu mai definesc prin ce fac... prin jobul sau profesia mea... ci prin ce sunt...

Iar eu sunt EU toată, indiferent care îmi e activitatea de moment:)