Vă fac legătura

Deschisesem geamul, închisesem uşa. Suntem în 2013 şi am în sfârşit uşă la birou. A plecat doamna consul care susţinea că nu avem nevoie de uşi, mai ales unii din noi. Că transparenţa e mai importanta decât frigul şi că un pulovăr în plus e o cărămidă la temelia integrităţii. Am deci ce să închid. Mă aşez pe scaun şi citesc un e-mail complicat, despre un festival care ar putea avea loc, dar nu e sigur şi ar putea fi internaţional, dar e mai ales local.

Sună telefonul. Răspund cu vocea mea de birou cu uşă, privind pe fereastră. Nu am voie să stau mult cu uşa închisă, ar deveni suspect. De aceea îmi doresc ca această convorbire să fie scurtă.
- Aţi sunat la Departamentul de Cultură şi Media. Cu ce vă pot ajuta?

O voce de bărbat mă ia cam tare:
- Alo? Cini sunteţi dumneavoastră?

Repet numele meu şi numele departamentului. Mai convins, bărbatul continuă, se simte totuşi pe un teren mai sigur decât părea iniţial:
- Ia ascultaţi aicişa, doamnă, de ce v-am sunat. Să vă explic. Am întâmpinat de curând o situaţie bizară şi puţin chiar ciudată. Io mă numesc Scurtu Gheorghe şi sunt din Măcin. Aţi auzit de Măcin?
- Încă nu, dar nu o să se mai repete. De azi înainte o să ştiu de Măcin.
- Aşa. Măcin e un sat, nu diparte de Carcaliu. Probabil nici de Carcaliu n-aţi auzit, da nu-i nimica. De ce v-am sunat eu, doamnă? Mă numesc Scurtu Gheorghe şi mama mea, în etate de 85 de ani, e de cinci ani paralizată la pat. Bine, nu stă chiar toată ziua în pat, e paralizată pe partea stângă, ba nu, mint, pe partea dreaptă şi se mai mişcă, duce lingura la gură dar o bâltâcâie, merge aşa, uşor pe lângă perete, cu baston, stă în fund, mă scuzaţi, şi de-astea. Da' de când s-a îmbolnăvit, când vorbeşte, se bâlbâie. Acuma, io de ce v-am sunat? Iaca, doamnă: de când s-a îmbolnăvit, are aşa, nişte previziuni. Premoniţii, ca să le zic aşa. Ei, şi când o apucă premoniţiile, nu se mai bâlbâie. Aşa se manifestă la ea, nu ştiu, nu interpretez, că nu-s Dumnezeu. Ei, şi acum vreo doi ani, când a dat la televizor ca s-au furat tablourile din Olanda, îi zic: ia uiti, bre, nenorociţii ăştia au furat tablourile la oameni şi cică le-au ars. Mama de colo, se ridică brusc în capul oaselor şi, fără nici o bâlbâială, zice aşa, de m-a şi cutremurat: nu le-au ars, ascultă la mine. Tablourile nu sunt arse. Or să le găsească, dar până or să le găsească or să le scoată şi pe nas ălora de le-au furat. Ei, şi n-am mai luat-o-n seamă pa mama şi a trecut timpul. Şi ieri de-o zi, aşa, din nimica, nici nu vorbeam de tablouri, mama zice fără bâlbâială: tablourile sunt la cuscru! Poftim!
- Care cuscru? întreb şi eu, luată de firul narativ care se desfăcea de pe ghem.
- Cum care cuscru!? Că doar nu al meu. Cuscrul la unu' din hoţi. Eu de-aia v-am sunat. Să vă dau acest indiciu, ca să sunaţi pe procuror şi să-i spuneţi. Nu ziceţi cine v-a zis, ziceţi decât: cuscrul. Şi or şti ei ce să facă mai departe. Că doar câţi cuscri pot să fie? Unul din hoţi a copilărit cu mine aicişa, e tot din Măcin, de-aia mă şi mir un pic sincer că n-aţi auzit de satul ăsta, când era mic, era băiat serios, s-a prostit acuma, mare, copilăream la bunic'su în livadă, e chiar gard în gard cu noi şi bunic'su avea o livadă pă partea dreaptă, acuma nu mai e, dar are alţi pomi, numai că nu mai e livadă. Ei, şi ăsta e deci unul din hoţi. Primarul are o fată şi e măritată cu un frate de-al hoţului, ăsta, leat cu mine care am copilărit eu cu el. E deci un cuscru. Şi în fine, eu pot să vă mai ajut, dar să nu ziceţi după aia că de unde, ce şi cum. Deci eu atât vă zic: cuscru! Daţi mai departe!

Ascult, cu ochii la uşa mea care stă închisă de ceva vreme. Ar fi cazul să o deschid cât mai repede.
- Bine, mulţumim de informaţie. O să transmit departamentului de poliţie informaţia aceasta. Vă mulţumim mult că ne-aţi sunat.
- Bine doamnă, eu atât am avut de zis.

Şi a încheiat repede:
- Aceasta informaţie de-aţi utiliza, eu tare mult m-aş bucura.

Pe fundalul acestui accident liric, închid telefonul. Merg imediat să deschid uşa. Mă aşez din nou pe scaun şi decid să formez la departamentul de poliţie. Data trecută îi sunasem să le spun că cineva, un inventator, vrea să facă plângere că i s-a furat proiectul aparatului de făcut timp. Acum, informaţia pare mai solidă. Ezit o clipă, totuşi sun. Le spun totul şi aştept. Urmează o tăcere ca o uşă de birou şi în timp ce aştept ca cineva să râdă în hohote sau să mă certe nervos că sun cu asemenea amatorisme, vocea asistentei de la poliţie mă aduce cu picioarele pe pământ:
- Cum naiba nu ai auzit de Măcin?? Am învăţat şi la şcoală! Relieful lui cuprinde trei forme de relief importante: munte, şi anume Munţii Măcinului, câmpie şi luncă, şi anume Lunca Dunării!