Lock out. Lucky look

Protocol de comunicare. Mi-e greu să scriu asta dar trebuie să o scriu. O să încerc să imit poezia (POate azi E ZIuA) să-mi camuflez spusele în ea ca să pot să le spun. Să mă prefac aşadar că nu e decît poezie ceva frumos simţit dar inofensiv. Să nu ne facem rău cu mîna noastră.
 
Am ajuns (căci nu pot spune: am devenit) mi se arată vădeşte şi dovedeşte demonstrează tot mai mult şi mai de necontrazis (nu şi indiscutabil: dimpotrivă) că am ajuns ceva mîndru şi înspăimîntător: ca moartea - sub-viaţă de neatins.
 
Am ajuns asemenea viruşilor: intangibili inatacabili. La nivelul lor tocmai de aceea atacabili de către ei dar în acelaşi timp de neatins. In-afectabili.
 
Sînt tot mai mîndru şi tot mai speriat: am atins o rigiditate, o im-pasibilitate mortuară. Am trecut parcă nu doar în alt registru ci în alt regim al fiinţării: deja virtuali pentru că niciodată actuali ocolind evitînd mai mult ca orice tocmai asta: actualitatea, prezenţa co-prezenţa prezenţa la "noi înşine" la ceea ce trăim la ceea ce ni se întîmplă la ceea ce facem. Fără să facem de fapt nimic. Deşi nu facem nimic faptele apar. Fapte sau făcute? Sau făcături?
 
Ceea ce facem nefăcînd nimic nefăcînd nimic nou făcînd mereu la nesfîrşit aceleaşi cîteva lucruri: viaţa însăşi morbidă însă deja.
 
O şmecherie un truc.
 
Total separaţi de propriile fapte de neatins. O umanitate supra-suverană şi paralelă: ca moartea. Un simplu plan.
 
Pierduţi, intangibili: virusul ne poate ucide dar nu ne poate atinge.
 
A venit Virusul ne-a ucis dar nu ne-a atins nu ne-a schimbat nu ne-a abătut nu ne-a întors din drum. Sîntem poate chiar drumul pe care vin nenorocirile-n lume. Va veni acum azi-mîine şi Vaccinul şi ne va vindeca împotriva noastră în afara noastră de o boală de care n-am fost bolnavi de care nu am zăcut şi de care nu avem cum să ne facem bine. Trăim separaţi faţă de propria boală ca-ntr-un ecran ca-ntr-un borcan ca în eprubetă puşi la păstrare într-un flacon vii dar morţi: viaţă netrăită viaţă fără trăirea vieţii viaţă separată de trăire. Viaţă în sine sîntem. Pentru viitor pentru un viitor eventual posibil vag posibil absolut deloc necesar sau măcar de dorit. Cine să şi-l dorească? Cine să fie Subiectul doririi viitorului al dorinţei de Viitor?

Mai întîi Virusul apoi acum Vaccinul ne forţează să devenim oameni dar noi rezistăm.

Trăim deja în Carantină faţă de orice în primul rînd faţă de noi înşine. Închişi pe dinăuntru. Sau pe dinafară. Înăuntru pe dinafară aşa cum se face în cazuri de molimă mondială molimă mondializatoare. În Occident şi în lume. Auto-"carantinare": să nu ne infectăm de la vreo noutate străinătate. Straniu (intern) fără Străin (extern). Straniu fără Străin. Peste care să ne ducem "natural" noi ca în cosmos dar nu care cumva să vină el la noi. Atunci ne punem la adăpost trecem în modul virtual ne refugiem în ecran în flacon în eprubetă ca să ne uităm la lume ca la un ecran. Să uite lumea de noi.

Pandemia este starea noastră normală de dedublare strategică. Facem pe morţii pînă ce nu mai putem să ne trezim la viaţă. Şi atunci continuăm în vis. Trăim în vis ca şi cum am trăi.

În Exil este cel mai safe. Auto-închişi pe dinafară. Lock out. Looke to look.
 
Încerc să-mi dau seama. Măcar încerc. În cerc.