De fapt, este doar coperta unui album cu opera sa. Mai are unul alb şi unul roşu, pe care mi l-a trimis şi mie, vezi dedicaţia ataşată. M-am liniştit. Dar mi-am şi reamintit ce mă leagă de dânsul. În primul rând, anii petrecuţi la American Library (AL), împreună cu colegul de cameră şi prietenul Marian Coman. În condiţiile în care la şcoală nu se mai achiziţiona nimic contemporan, aflasem că sunt cărţi de arhitectură nouă (pe atunci, nou însemna late-modernism şi post-modernism) la AL. Zis şi făcut. Pentru început, am făcut cerere scrisă la Gabi Cristea, decanul de atunci, un arhitect civilizat. Dânsul ne-a chemat la decanat, ne-a înjurat birjăreşte, ne-a întrebat dacă suntem nebuni că scriem chestii din astea, a mototolit cererea şi ne-a zis să ne potolim, că ne ia securitatea. Nu ne-am potolit, ne-am dus direct şi ne-am făcut legitimaţii la AL. Intrasem într-un altfel de lume. La parter, îl mai găseam pe Ascanio Damian citind International Herald Tribune, foarte degajat. Noi urcam la etaj, unde erau albumele de arhitectură, la care ne limitam curiozitatea.
Şi aşa se face că Richard Meier ne-a devenit profesor de proiectare. Pe lângă ce aveam noi, omul era un comunicator genial şi în lipsă: toate proiectele prezentate aveau, întâi, diagrame geometrice foarte clare, apoi planuri, faţade şi axonometrii, încât înţelegeam şi gândirea fondatoare a proiectelor (conceptul cu care îi terorizăm pe studenţii de azi). Clădirile pe care i le-am vizitat ulterior (auditoriul din New Harmony, IN, High Museum of Art din Atlanta, GA şi Muzeul de Artă Modernă de la Barcelona, Spania, plus biserica anului 2000 de la Roma) le ştiam pe de rost, tocmai mulţumită acestei clarităţi esenţiale a tuturor lucrărilor sale.
Revin săptămâna viitoare.