17.12.2020
Anul 2020 a început foarte bine. Într-o nouă formulă, de patru, cu două fetiţe minunate şi o mulţime de planuri de călătorii, aventuri, proiecte şi vise.

Aveam de gând să fiu o mamă cool, care îşi plimbă fetele pe la festivaluri de film, sau pe platourile de filmare şi să mă mir şi eu de unde am atîta energie. La Irina, care are acum 3 ani şi 11 luni, aşa a fost. Până la vârsta asta a zburat de zeci de ori cu avionul, a dormit fără probleme într-o mulţime de hoteluri şi îmi aduc aminte că prima dată s-a dat în leagăn la festivalul de film de la San Sebastian. A rezistat înfofolită ca un ursuleţ în faţa cinematografelor din Berlin, împreună cu tatăl ei, să mă aştepte să ies de la filme. Cunoştea perfect paşii pe care îi făceam pe aeroport sau în avion şi adora să îşi ia zborul. Am făcut împreună cu ea 3 ediţii de Película şi a fost cu adevărat o plăcere şi o bucurie s-o am alături, mai întâi în marsupiu, apoi pe picioruşele ei mici, în sălile de cinema. Abia aşteptam să apară Ana şi să ne plimbăm cu ea, povestindu-i ce amintiri ne leagă de anumite locuri şi oameni şi cât de bine că e acum şi ea cu noi.


Îmi aduc aminte foarte clar că ultima dată când am ieşit a fost la concertul Maritza, pe 7 martie 2020, la Sala Palatului. După concert am băut un vin cu Marina şi Şerban, prietenii noştri. Începuse primăvara şi abia aşteptam să ies să mă plimb. Cu două săptămâni înainte de asta am fost la premiera filmului colectiv. M-a bucurat mult succesul pe care l-a avut şi pe care îl are filmul. Urma să organizez pe 14 martie 2020 o avanpremieră a unui documentar pentru copii, cu animale şi cu vocea lui George Mihalcea. Eram foarte entuziasmată, mi se părea că a ieşit foarte bine. Dar am anulat evenimentul. Pentru că a început panica. Panica şi nebunia şi apoi amorţeala în care am trăit ultimele 9 luni. Filmul încă nu a ieşit.

Ce am făcut în 2020, pe luni.

Martie: Am fost speriată de ce se întâmplă. Am urmărit obsesiv de zeci de ori pe zi numărul cazurilor în lume. Am citit despre simptome, tratamente, protecţie, am făcut rezerve de făină, paste şi am căutat cu disperare drojdie, deşi noi nu mâncăm pâine. Nu am ieşit deloc din casă, nu ne-am văzut cu nimeni, ne-am spălat pe mâini obsesiv şi ne-am dezinfectat. Am început să gătesc constant: mic dejun, prânz şi cină şi să fac pâine în casă. Mă ajuta să nu mă mai gândesc atât de mult la tot ce auzeam şi citeam. Am căutat tot felul de jocuri şi moduri de a ocupa timpul fetiţei mele care nu a mai putut merge la grădiniţă. Ba chiar am început să urmărim online toate piesele de teatru de la Ţăndărică. La finalul lunii, cu declaraţia completată şi înarmaţi cu toate jucăriile, pătuţurile, hăinuţele şi biberoanele, am plecat la ţară, la casa unor prieteni, ca fetiţele noastre să poată sta afară în curte, dacă vremea era bună. Irina poartă 24 la picior, i-am luat o pereche de converşi.

Aprilie: Am stat aproape toată luna pe capul prietenilor noştri. Iuliana, Cristi şi Tia au fost buni şi generoşi şi şi-au împărţit casa şi mâncarea cu noi. Sper că nu i-am trezit noaptea, când o alăptam pe fetiţa noastră de 4 luni. Ei au spus că nu. Ne-am făcut abonament la Opera Comică pentru Copii şi am urmărit toate spectacolele lor online. Am văzut cum înfloresc pomii, cum creşte iarba, am respirat din plin aerul care ne lipsise şi am fost recunoscători că avem aşa prieteni.

Înainte de Paşte ne-am întors acasă, unde am găsit un mega tărăboi, pentru că atunci când am plecat, am lăsat casa vraişte. Ne-am făcut sărbătorile doar noi, între noi, izolaţi din nou, în casă. Nu ne-am mai văzut cu nimeni. Am anulat pe termen nedefinit botezul Anei, care ar fi trebuit să aibă loc în mai.

Mai: Am continuat să gătesc. Ba chiar să fac şi deserturi. Fără zahăr, îndulcite doar cu banană sau miere. Am început să comandăm îngheţată de fructe. Şi fructe. Şi legume. Toate de la producători locali. Am început să mă gândesc la Película. Dacă mai are rost să fac o ediţie anul ăsta.

Am fost extrem de confuză. Eram obosită. Obosită de stat în casă. Era greu să le adorm la prânz pe fete. Am stat până după amiaza în fiecare zi, doar eu cu fetele. Când o hrăneam pe Ana, Irina avea nevoie la baie. Când o adormeam pe Irina, începea Ana să plângă. Nu mai aveam energie. Îmi venea să plâng tot timpul. Aşa că găteam. Tăiam ceapă şi plângeam. Urmăream întâlnirile de pe Zoom cu colegii de grădiniţă ai Irinei, de la Grupa Baby şi mă gândeam câtă nevoie au să chirăie, să se alerge, să se certe, să se joace. Priveam neputincioasă.

Am început să particip în fiecare joi la cursurile de gătit ale Ilenei Branişte. Ne deschideam un prosecco şi făceam haos în bucătărie. Mâncarea a ieşit foarte bună. Am început să fac nişte campanii pe Cinesquare. Foarte puţină lume avea chef să vadă altceva decât Netflix. Am lucrat la localizarea platformei. Mi-am adus aminte de toate festivalurile de la Cannes la care am fost într-un articol pentru urban.ro.

Pe 17 mai am fost la un grătar, la curte, la mătuşile fetelor. Nu îmi venea să spun nimic, parcă eram năucită că am ieşit afară. Un sentiment foarte ciudat. Am început să ieşim de câteva ori pe săptămână şi făceam plimbări pe Calea Moşilor. Pe 21 mai, de ziua mea de nume, Marina, Şerban şi nepotul lor, Luca, au venit spontan la noi la uşă, cu măşti, şi mi-au adus cireşe şi un buchet superb de maci roşii. A fost emoţionant. Nu au intrat. Mi-aş fi dorit să-i iau în braţe. N-am putut. Ana a împlinit 6 luni. Irina poartă 25 la picior, i-am luat o pereche de sandale.

Iunie: Am reînscris-o pe Irina la grădiniţă. Acum era la grupa mică. Grădiniţa a continuat online. Irina nu a mai vrut să intre, să participe. Am făcut câteva comunicate de presă pentru cel mai recent documentar al lui Pavel Cuzuioc, Please Hold the Line, a fost selecţionat la câteva festivaluri importante. Am votat pentru Premiile Gopo după ce am văzut noaptea, pe bucăţi, toate filmele.

Am decis să facem botezul Anei pe 4 iulie, de Ziua Americii. Am stat de vorbă despre Película cu Monica Felea şi Ştefan Bradea de la Bad Unicorn, la ei în curte. Au venit şi fetele. Ştefan i-a adus Irinei un hamac, în care s-a dat cât timp am vorbit noi. Ana privea curioasă. M-au încurajat să nu renunţ. "Nu anul ăsta", au zis ei. Au fost lângă mine.

Iulie: Am cumpărat măşti galbene, haine galbene, pantofi galbeni, pentru că Irinei îi place galbenul, le-am invitat pe rudele cele mai apropiate, şi am botezat-o pe Ana la Biserica Olari. Au fost 15 oameni cu totul. Apoi am mers acasă. Am decis să mergem la mare, la Năvodari, unde am fost şi anul trecut, gazdele ne sunt apropiate, au venit şi naşii Anei. Era prima ei mare. Am stat o săptămână, am stat mult în curte. Mergeam la plajă doar foarte de dimineaţă, când nu era aglomerat sau spre sfârşitul zilei. Am evitat restaurante, oameni, cât am putut. Ne-am întâlnit pe plajă cu Anamaria Antoci şi i-am invitat la cină pe ea şi pe Alex Trăilă, împreună cu Filip, băieţelul lor, care s-a jucat cu Irina. M-am simţit aproape normal. La finalul lunii ne-am dus la Măgura. 4 zile, cu fetele, la invitaţia Marinei şi a lui Şerban. A fost superb. Şi acum când mă gândesc, mă încarc. Am mâncat frăguţe şi am făcut drumeţii. Am început să lucrez la Película, ediţia a 5-a. Irina poartă 26 la picior.

August: Din 1 august până pe 6 septembrie am stat la Râşnov, în casa prietenilor noştri Maura şi Gelu, naşii Anei. Acolo am organizat tot festivalul. În curte, în casă, ziua sau noaptea când dormeau fetele. Am decis să fac o ediţie online, pe Cinesquare. Apoi am vorbit cu Ioana Dragomirescu, de la Institutul Francez şi am introdus şi câte o proiecţie pe seară, timp de 5 seri, în curtea Institutului Francez, sălile de cinema erau închise. Am vorbit şi cu Alina Cantacuzino, de la Institutul Cervantes şi am mai adăugat două proiecţii în aer liber, pe terasa institutului. Am fost la 2 concerte la Festivalul de film şi istorii din Râşnov, unul cu Ada Milea, unul cu Adi Despot.

Irina s-a împrietenit cu o fetiţă şi mi-a povestit că are foarte multe lucruri în comun cu ea, ca de exemplu, amândouă s-au urzicat. Ana a adormit în marsupiu. Am făcut un call de voluntari în grupul voluntarilor de anul trecut de la Película. Foarte mulţi au spus că vor să ajute. Am lucrat online cu ei, au fost minunaţi. Ana a împlinit 9 luni. Am stat mult în curte, de dimineaţa şi până seara. A plouat de 2 ori.

Septembrie: Am tras tare toată luna pentru Película. Noaptea mai ales. Am fost recunoscătoare că se întâmplă. Când am vorbit la deschidere, în curtea Institutului Francez, am început să plâng. Aveam mască, toţi aveam mască şi ne priveam din spatele ei. M-am uitat la Poveştile despre Columbia online, în festival, cu Ligia, Mitrix şi Dodo. Mi-am dorit să călătoresc. Era peste un an de când nu am mai zburat nicăieri. Prietenii noştri Laura şi Ştefan s-au întors din Franţa. De ziua mea am fost la ei. Şi a fost frumos. Irina şi Ame, fetiţa lor, s-au jucat, Ana a adormit şi noi am băut vin şi am povestit. Pe 14 septembrie am decis să o ducem pe Irina din nou la grădiniţă. A fost foarte fericită. Ana a început să se ridice în picioare şi chiar să facă nişte paşi. Deocamdată în casă. S-au deschis cinematografele. Visam să merg la film. Pe 27 septembrie am mers să votăm. Era soare. Irina poartă măsura 27 la picior.

Octombrie: Am început să lucrez cu Irina Malcea pentru un lungmetraj produs de ea. E în altă ţară. Şi totuşi foarte aproape. Irina mea nu mai merge la grădiniţă. S-au închis grădiniţele. Şi cinematografele. Mă apuc să filmez nişte cursuri online pentru Şcoala din Valiză. Am vorbit cu Carina despre asta şi mi se pare simpatică ideea. Primesc cadou de ziua mea (cu întârziere) un kit de vlogger, să mă pot filma şi să se audă bine. Mă ajută Letiţia cu montajul. Scriu, mă pregătesc. Îmi închid familia în dormitor şi apoi în sufragerie şi mă filmez până iese. Am mers pe 17 octombrie la botezul fetiţei unor prieteni. M-am revăzut cu oameni care lucrează în industria de film. Nu i-am mai văzut de un an. Fetiţa e superbă, Alexandra. Aş vrea să îi îmbrăţişez pe toţi. Nu pot. Mergem acasă. Îi trimit flori la Cluj prietenei mele, Raluca, de ziua ei, pe 24 octombrie.

Decid să distribui un film în cinematografe anul viitor. Exact în ziua în care se închid cinematografele. Semnez contractul. Am nevoie să visez. S-a născut Vladimir, băieţelul Maurei şi-al lui Gelu. Tatăl lui l-a putut vedea doar când a venit acasă. E un băieţel tare drăguţ. Cine ştie când o să-l pot vedea şi lua în braţe? Am ocazia să fac PR pe set la un film străin. Aş vrea foarte mult, însă nu am cu cine să las fetele. Mă gândesc, vreau să găsesc soluţii. Nu reuşesc, îmi pare rău, mă reîntorc la jucării şi cărţi de poveşti.

Noiembrie: Fac parte din nou din echipa de comunicare pe zona online pentru FNT. Mă bucur. Mă bucur că fac lucruri. Sper să pot vedea măcar un spectacol. Pe cei din echipă sigur nu îi voi vedea. Reuşesc să revăd noaptea târziu, Felii, cu Ofelia Popii. Ana merge. Irina nu mai vrea să iasă afară. Eu gătesc şi mă joc în continuare. Şi citesc, citesc multe poveşti pentru copii. Am cumpărat toată colecţia cu pisica Mog. Facem zilnic temele pentru grădiniţa Irinei. Ana plânge. Ana râde. Ana începe să se urce pe scaune. Şi să cadă. Îi trimit flori Marinei de ziua ei. Şi mă gândesc la ea. A fost ziua Anei. Am sunat mătuşile pe whatsapp şi am suflat în lumânări. Cadouri. Primul an din viaţă, ce an!... Le scriem celor doi moşi scrisori cu dorinţe.

Decembrie: A venit Moş Nicolae. Am reuşit în sfârşit să văd Joker. Cum joacă omul ăsta! Anul ăsta, în afară de filmele pentru Película, am văzut doar Parazit şi Supernova. Atât. Gătesc în continuare, strâng jucării, mă joc şi citesc poveşti. De dimineaţa de la 7 şi până seara la 8.30. Şi ne pregătim de Crăciun. Zoom cu grădiniţa o dată pe săptămână. Şi vorbesc din ce în ce mai puţin despre altceva, mi-e din ce în ce mai greu să mă trezesc dimineaţa înaintea fetelor, să îmi beau în linişte cafeaua şi să visez...

Anul ăsta a fost în multe feluri. M-a îngrozit, m-a izolat, m-a îndepărtat de lume, m-a dat complet peste cap, dar mi-a oferit mult timp cu familia mea, timp pe care nu l-am avut până acum. Mi-a dat şansa să îmi văd fetele crescând sub ochii mei. Să găsesc mii de motive pentru care să fac lucruri. Să găsesc soluţii pentru fiecare zi din viaţa noastră pentru ca zilele să fie bune. Şi pentru noi au fost bune..

Aş vrea să fie din nou soare şi să nu mă tem să ies afară.
Ştiu că se va termina.
Şi până atunci fac ce pot eu mai bine.
Irina poartă măsura 28 la picior, iar Ana râde.

*

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus