21.12.2020
Aţi auzit? Sigur aţi auzit. De piramida lui Maslow, da, da, de ea vorbesc. Pe baza (pun intended) schemei pe care o propune Abraham Maslow, au apărut deja meme nenumărate, dintre care una mi-a reţinut atenţia.

Am râs acum câţiva ani, când am văzut prima oară această reconfigurare amuzantă. Am râs şi pentru că mi s-a părut adecvată acelor vremuri, însă anul acesta, revăzând-o, am zis, cu voce tare, şi un "Da, dom'le!", în timp ce mă dădeam pe net şi jonglam cu tab-uri multiple în browserul meu preferat.
*
2020 = în oftalmologie: ochi sănătoşi, care văd perfect, care oferă "posesorului/posesoarei" privirea perfectă, nu, nu ai nevoie de ochelari, nici măcar roz. Vezi lucrurile aşa cum trebuie.

2020 = în subconştientul colectiv actual, bine forjat de discursul public: celebrul "douăzeci douăzeci", ajuns reprezentativ pentru o anumită categorie a clasei noastre politice (uita-l-aş şi n-am cum).

2020 = în numerologie: semn divin (nu mai ştiu care, că nu-s cu de-astea, raţional vorbind, şi mi-e tare lene să mă documentez acum, deşi wi-fi-ul merge strună.)

2020 = atât offline, cât şi online, pentru mine, Anda M. Cadariu:

*
1 ianuarie 2020. Ora 00:00 mă găseşte la un party în trei. Am ieşit în stradă, să vedem artificiile, eu fără haina de iarnă, fără mănuşi, dar cu boxa mobilă prinsă ferm de degetele mâinii drepte - are o tortiţă flexibilă, aşa că am luat-o de pe masă şi am ieşit. Ne întâlnim cu un rrom de treabă care stă în zonă şi cu soţia lui. Ne prindem de mâini şi, la invitaţia lor, participăm la o scurtă rugăciune pentru un an bun, rugăciune pe care simpaticul rrom cu pălărie veritabilă de gábor o şopteşte smerit. Ne pupăm, ne urăm "An Nou Fericit!", în timp ce din boxa mea Grace Jones cântă La vie en Rose.

27 ianuarie 2020, seara. Stau în bucătărie, la masa mea rotundă, şi mă bucur de beneficiile wi-fi-ului. Urmează să plec în Anglia, într-un city break. Caut spectacole care-ar merita văzute. Mă opresc la Leopoldstadt, de Tom Stoppard, în regia lui Patrick Marber. Cumpăr ultimul bilet. Mă interesează, vreau să-l văd, am renunţat la un Cyrano cu James McAvoy în favoarea acestui spectacol, care tratează originile iudaice ale lui Stoppard şi exterminarea evreilor în timpul regimului nazist. Sunt convinsă că am ales bine. Contul meu bancar e mai gol, dar mă pregătesc pentru un festin spiritual garantat de biletul electronic, care-mi va permite accesul într-o sală de spectacole din West End. Intru pe Facebook. Abundă postări care mă întristează, dar mă şi conving că Universul a conspirat în favoarea mea şi că nu degeaba mi-am luat bilet tocmai azi: e Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Holocaustului.

Februarie 2020. Londra. Sunt cazată în zona Earl's Court, mă plimb, îmi încarc bateriile, mănânc prin pub-uri, ajung în Camden Town, în Hyde Park, văd şi sus-numitul spectacol, care-mi place. Long story short, cum ar zice englezii, înainte să mă întorc acasă, mă duc să văd peronul 9 & 3/4, căci Harry Potter mi-a oferit multe momente de relaxare şi încântare. Apoi - tren, avion, Târgu-Mureş.

Pe avion îmi amintesc că la Londra ziarele deja scriau despre Covid/Corona virus. Un pic îngrijorată, însă bine, sănătoasă, ajung acasă şi povestim de toate pentru toţi, la o bere Corona. Încă ne amuzăm de omonimie.

Martie 2020. Situaţia se agravează, suntem în plină epidemie - devenită pandemie -, lockdown, început de stare depresivă. Mă întorc tot la baza piramidei reconfigurate a lui Maslow: wi-fi-ul. Citesc articole şi cărţi şi postări şi câte şi mai câte, şi încerc să-mi echilibrez emoţiile.

M-am mutat din Bucureşti la Târgu-Mureş în 2008. Nu prea am context social în micul meu oraş natal, îmi zic, cel puţin nu cum am avut la Cluj sau în capitală, de aici şi senzaţia mea de alienare, de izolare, care durează de ani buni. Dar există şi un avantaj în toate: poate de aceea nu m-a afectat atât de tare lockdown-ul ca pe alţii.
Plus că, desigur, am wi-fi.:)

Urmează luni de primăvară şi vară cu ups and downs: călătorii (în ciuda pandemiei), tensiuni, probleme, apoi plimbări, activităţi recreative, şi un retreat peste vară.

Toamna mă găseşte, paradoxal, mai fragilă, dar şi mai consolidată.

Noiembrie - Decembrie 2020: ritm normal, (re)adaptare la măşti, la soluţii dezinfectante şi la tot mai multe noutăţi despre prieteni şi cunoscuţi afectaţi de Covid. Se strânge laţul. Grijă mare.

Nu mi-am mai pupat sau îmbrăţişat părinţii de prea mult timp.

Ies la cafea cu un prieten, mă pupă, încă e legal, deşi nu indicat, să te pupi, ce bine, plus că avem o conversaţie vie, cafeaua e excelentă.

Mai merg pe la bunicu', el îmi dă lecţii despre beneficiile oţetului de mere, iar eu lui - despre măşti şi geluri dezinfectante. Are 89 de ani.

Nu are wi-fi.
*
Scriu acest text la început de Decembrie 2020. Aşa mi-a venit, să-l scriu acum, la începutul lunii, deşi ştiu că va fi publicat mult mai târziu.

Afară e soare, eu beau cafea în bucătărie, scăldându-mă în valurile unei dimineţi prelungite în care îmi permit să-mi iau timp pentru mine. Şi pentru voi, cei care mă citiţi.

În timp ce scriu, mai caut o dată piramida lui Maslow pe net, prin intermediul propriei sale baze, reconfigurate anul acesta, din punctul meu de vedere, definitiv. Da, recunosc, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără wi-fi în 2020.

Căci acesta a fost anul care mi-a cimentat concluzia: o mare parte din viitorul meu (ca să nu mai vorbim de trecut sau prezent!) e online. Am fost (şi ca structură, dar şi datorită contextului), mereu legată de lumea internetului. Nu am publicat (deocamdată) un volum de literatură pe hârtie. Totul e online, şi am început în 2005, cu [email protected] project, o carte apărută la Editura LiterNet.

Din nou, long story short, în afară de câteva texte publicate în reviste pe hârtie, aproape tot ce am scris e online. Îmi permit să las câteva link-uri (nu doar la texte, ci şi la imagini), adunate cu grijă în arhiva pe care mi-am creat-o în 2020

La LiterNet;
Foldere şi "folderaşe" literare;
Pagina mea personală;
//obiectivsubiectiv//, blogul meu foto.

Aţi făcut click? La propriu? Dar la figurat?:)
*
Ştiu, da, în această dimineaţă generoasă, luminoasă şi aromată, ştiu că anul viitor apare o carte de specialitate cu numele meu pe ea. Mai ştiu şi că la LiterNet va fi publicat, tot anul viitor, un text pentru copii (mai mici şi mai mari) în PDF. Ştiu că voi echilibra offline-ul şi online-ul.

Dar ce mai ştiu? Că 2020, anul privirii clare, anul în care pandemia a încercat (dar nu a reuşit) să mă ia de pe picioare, anul în care am văzut teatru online, film online, anul în care am citit mai mult decât oricând online, pe scurt, anul pe care mi l-am petrecut, mai mult ca alţi ani... online, a reconfigurat cu adevărat, în ceea ce mă priveşte, piramida lui Maslow.

Mi se pare firesc, aşadar, să închei anul tot online, cu gânduri bune şi urări care mai de care - atât pentru redacţia LiterNet, cât şi pentru cititori, trimiţând acest text pe mail, prin baza piramidei, adică prin wi-fi.

Poftim? Vreţi să-mi ştiţi şi parola? Deocamdată e #staysafe!

Şi... send.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus