Biserica anului 2000, Roma, arh. Richard Meier (3)

Proiectul propus de Richard Meier pentru Roma anului 2000 este extrem de complex la toate nivelurile lui de articulaţie. El este, mai înainte de toate, precum absolut toate proiectele arhitectului, produsul unei geometrii extrem de complexe, care încearcă să relaţioneze cercul ceresc cu pătratul mundan într-un fel care nu este deloc necunoscut arhitecturii creştine în genere şi, mai ales, arhitecturii turlei peste naos în bisericile ortodoxe.

Jubilee Church - Richard Meier & Partners Architects

Dar modul în care Meier face uz de această geometrie simbolică se desparte de folosirea ei tradiţională. Cele două registre sunt despărţite net în plan, iar nu pe înălţime: biserica propriu zisă este anvelopată de o serie de fragmente de sfere (cereşti?) între care se află zone de sticlă transparentă. Spre deosebire de biserica tradiţională aşadar, pare că aceasta este rabătută spre dreapta (nord), astfel încât porţiunile rectangulare de cupole să stea practic în picioare, protejând ca nişte mâini deschise pe jumătate faliile verticale de sticlă, prin care se văd, deopotrivă, cerul şi pământul. Ce întreabă, de fapt, arhitectul? Cerurile ne stau doar deasupra, sau pot fi re-prezentate, pre-figurate şi altfel, în raport cu nava, cu corabia care este biserica? Or, dacă naosul ne duce în ceruri, au nu putem oare figura acest lucru dispunând ceruri de-o latură a spaţiului bisericii - şi nu deasupra lui? Şi câte ceruri sunt? Aici vedem doar trei, suficiente spre a ne aminti de Treime, dar ce efort constructiv a fost acesta, de a le face să stea, să se descarce în lumea aceasta, căci nu direct pe pământ, ci pe soclu/tron!

Dinspre nord privind, nu vedem decât straturi succesive de zid curb, perfect opac. Dinspre vest către est privind însă (direcţia privilegiată de privire din exterior şi de parcurgere în interior a bisericii), vedem de data aceasta doar feliile de transparenţă mărginite de muchia zidurilor şi, articulând biserica cu spaţiile sale sociale, turnul clopotniţă.

Dio Padre Misericordioso (facebook.com)

Mai este ceva, dacă privim spre altar, înăuntru fiind. Spre răsărit, spaţiul fuge către exterior, indicând un punct de fugă dincolo. Dincolo de ce? Simbolic vorbind, în naos suntem dincolo, în ceruri, iar în altar suntem dincolo de ceruri, orice va fi însemnând aceasta? Dar ce poate să însemne, atunci, dincolo de altar? Am găsit câteva biserici care au această temă, la Mario Botta de pildă Church San Giovanni Battista by Mario Botta | Church architecture / community centres (architonic.com), dar şi la Karlskirche, la Viena, a lui Fischer von Erlach (Karlskirche Vienna Interior High Resolution Stock Photography and Images - Alamy), în plin secol al XVIII-lea. Lucrez încă la ipoteze de interpretare, una fiind existenţa, printre constructorii operativi şi printre arhitecţi, a unui grup gnostic, care dorea să sugereze o ierarhie a demiurgilor. O altă ipoteză ar fi aceea că dincolo este tohu va bohu, ciclul se reia. Ar fi trebuit să îl întreb pe Richard Meier, dar, de emoţie, am uitat...