Maşina am lăsat-o în parcarea subterană, apoi am luat monoraiul fără conductor care urcă vizitatorii pe cele două dealuri care găzduiesc ansamblul de pavilioane care cuprind muzeul, centrul de cercetări, cele două grădini de cactuşi care deschid şi închid, la capătul celălalt, ansamblul şi grădina adiacentă. Este unul dintre puţinele proiecte semnate de Meier care nu pun în operă panourile sale pătrate şi albe, porţelanate, care sunt trademark pentru lucrările cele mai celebre semnate de Meier (care a făcut parte din celebrul grup New York Five, cunoscut şi ca The Whites). Din motive legate de avizare, asociaţiile de proprietari (bogaţi şi / sau celebri), vecini peste dealuri cu complexul, au refuzat placarea în alb, care le reflecta soarele în freză. Atunci, autorul a luat o decizie radicală, placând pe exterior şi pe o bună parte din interior pavilioanele cu piatră de la Tivoli (Italia), pătrate tăiate cu o dublă înclinare (unghi diedru) şi lăsate cu suprafaţa exterioară frustă, astfel încât lumina să fie reflectată şi absorbită. Proiectul a trecut, astfel, arhitectul adăugându-i, prin ricoşeu, semnificaţiile atribuite acestei pietre celebre, din care sunt făcute multe din clădirile semnificative ale Romei antice. De altfel, avem intersectate aici şi Roma şi Ierusalimul (ceresc?), într-un loc dedicat studiului, muzeificării şi expunerii publice.
Valuri şi valuri de elevi locali au vizitat ansamblul cât am stat acolo, fiind, astfel, expuşi frumuseţii aproape intoxicante a ceea ce rezultă din colecţia Getty plus arhitectură la superlativ plus rescriere a peisajului, apoteotică, aş zice. O grădină cu asemenea ziduri este, risc să scriu asta, o reinventare mundană a paradisului (care paradeis, la persani, chiar asta însemna, grădină apoteotică, înconjurată de ziduri).
Compoziţiile cu geometrie sofisticată sunt uşor de atribuit lui Meier, care precede orice construcţie cu diagrame geometrice complexe. Tema pătratului este urmărită cu obstinaţie în plan şi în spaţiu, având un cub prezent în centrul pieţei ansamblului, apoi tema secţiunii de aur. Apa intervine şi ea, fie ca izvor care susură de-a lungul grădinii, căreia îi este ax de compoziţie, fie ca suprafaţă / lac (pârâul, printr-o cascadă, se varsă într-unul circular, dar există şi în pliurile spaţiului arhitectural suprafeţe de apă reflectantă, două, în centrul cărora se află câte un cub de marmură albastră californiană). Sunt porţi / arcuri de triumf, care indică trecerea dintr-un regim al spaţiului (public) în altul (semiprivat), sunt panouri de piatră care ies în relief faţă de câmpuri / faţade, care invită la o căutare detectivistică a tuturora, plasate strategic; uneori sunt de dimensiunea a 9 pătrate obişnuite, alteori doar cât 4 (patru pătrate de sticlă are şi luminatorul de peste corpul de primire a vizitatorilor).
Experienţa aceasta a spaţiului este intoxicantă, am spus-o deja. Augmentarea realităţii vorbeşte despre opulenţă, dar despre una dăruită concitadinilor, spre a o admira. Dacă mai vizitezi şi casa lui Getty, devenită centru de conferinţe (o replică la Villa dei Papiri, adusă la zi ca urmare a noilor descoperiri arheologice!), aşa cum am avut privilegiul să o fac la o conferinţă, în 2006, atunci spectacolul este complet. Acest din urmă proiect, care adaugă auditorii şi alte spaţii publice replicii pompeiene, nu îi aparţine lui Meier, dar merită, la rândul său, o vizită de la Los Angeles la malul Atlanticului, la Malibu (The Getty Villa / Visit the Getty).
Pe scurt, dacă mi se cer exemple de capodopere ale arhitecturii contemporane, în primele cinci nu uit să menţionez Getty Center.
La mulţi ani, tuturora, la mulţi ani, LiterNet!
