Florence + The Machine - Ship to wreck
Probabil că suntem încă impresionaţi de concertul ei de la Electric de anul trecut de o tot punem. Nu e neapărat cea mai petrecăreaţă melodie, dar orice melodie poate deveni aşa atunci când îi urli refrenul printre shot-uri de tatratea. În primele minute din 2020 suntem pe Calea Turzii, de aici se văd bine artificiile din centru. Ne întindem toţi pe asfalt şi ne uităm la cer.
Lo-Fi beats to chill/study to
Câteodată unul dintre noi vrea să citească în timp ce celălalt se uită la tv, ceea ce e ok, de aia există căşti, şi de aia există şi playlistul ăsta, îi zice şi numele. Eu citesc un roman rusesc, în aprilie începem repetiţiile online (cum or mai fi şi alea?). În restul timpului încerc să scriu o piesă de teatru. Câteodată mă mai joc shooter-e. Ea face cursuri pe zoom. Câteodată se uită la Asia Express. Învaţă să editeze video. Amândoi învăţăm să convieţuim - e prima oară în vieţile noastre de adulţi tineri când locuim mai mult de două săptămâni legate cu partenerul nostru. Şi nu e uşor, într-o casă care acum e şi sală de fitness, şi loc pentru experimente culinare. Faptul că avem balcon ajută mult. Într-o dimineaţă, vedem o căprioară cu coadă albă cum traversează dealul din spatele blocului.
Alzheimer's Talks
Podcastul invită medici specializaţi în asta sau artişti interesaţi de temă. Sau pur şi simplu oameni care experimentează boala. Încerc să fac mai multe lucruri deodată, aşa că îl ascult în timp ce alerg pe deal. Ceea ce nu e foarte practic, pentru că mă opresc şi îmi notez în telefon atunci când unul dintre invitaţi îmi dă o idee care şi-ar putea găsi locul în piesa pe care o scriu. Dealul se umple după-amiaza de părinţi cu copii, aici nu ai nevoie de declaraţie pentru că nu e nimeni să ţi-o ceară.
Prinţesa de Aur - Uită-te la mine
E pentru prima oară după două luni când stăm atât de mult cu cineva, altcineva în afară de noi doi. Petro s-a tuns şi îi stă bine. Au trecut doar două luni, dar se simt ca patru, şi simpla revedere provoacă în noi ceva vecin cu euforia. Deja e mai, e cald, aşa că bem o bere pe deal. Mergem în locul de unde se aude de obicei un fazan. Se sperie de noi şi îşi ia zborul. Mergem în casă, vine şi Paula care propune un super sistem: 10 minute jucăm Activity, 10 minute dansăm pe manele.
Beck - Colors
Adonis o cântă mai mişto decât Beck, aşa mi se pare mie. În sală sunt vreo 15 oameni şi e probabil singura premieră de care o să avem parte pentru multă vreme - o vizionare cu prieteni. Am început În sfârşit sfârşitul în februarie, dar îl terminăm abia în iunie. S-au potrivit straniu: spectacolul nostru despre secta cu înclinaţii ecofasciste şi tot discursul despre cum pandemia e o reacţie a planetei la puricii care o exploatează. N-o să mai rămân mult după vizionare, mâine dimineaţă avem o întâlnire pentru Drama 5. Câteodată mi se pare că să scriu piesa asta e unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut.
Frank Ocean - Nights
Luci Rus o mai freodonează în timp ce aranjează decorul. Fotoliul făcut de Adi cântă şi el atunci când e mutat. În timpul ăsta, Emöke îşi aranjează obiectele. Poate-cel-mai-dificil-lucru-pe-care-l-am-făcut-vreodată se cheamă acum Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois. Stau la repetiţie şi urmăresc textul pe laptop. Încerc să le mai suflu actorilor atunci când se încurcă, dar asta e altă meserie, pe care o cunosc şi mai puţin. Am zis că facem un şnur, dar Măjeri îi mai opreşte când simte că e cazul. Să văd cum se întrupează ce am scris este poate-una-dintre-cele-mai-satisfăcătoare-experienţe-pe-care-le-am-trăit-vreodată. Ascult albumul lui Frank Ocean în timp ce pedalez spre casă prin sfârşitul de vară.
Karpov not Kasparov - Kaissa
Ce mişto e asta! îi strig lui Radu care s-a dus până în bucătărie să îşi ia o bere. Am mai auzit de ei, dar nu i-am ascultat niciodată. Oricum, mult mai ok formatul ăsta de la Gala Premiilor Uniter. Asta nu înseamnă că face rabat de la momente cringe. Dar atunci sunt discursurile de vină. Să-mi aminteşti să-i mai ascult pe băieţii ăştia, îi zic lui Radu când se întoarce. Anca (Hanu) ia premiul pentru cea mai bună actriţă şi ne menţionează pe toţi. Ne uităm şi zâmbim. Iau o gură de bere. La sfârşit, spectacolul (Chiritza în concert) ia şi el premiu, iar Anca nu mai ştie ce să zică. Mulţumeşte simplu şi pleacă.
Ornella Vanoni - L'appuntamento
E a doua oară când văd (In)corect şi încă nu sunt sigur de ce unele scene zgândără o zonă sensibilă. E şi din cauză că e legat de părinţi şi de familie, temă care mă emoţionează implacabil. Personajul mătuşii mă face să vreau s-o îmbrăţişez. Pe ea sau pe oricine. L'appuntamento nu e despre asta, totuşi. E despre o întâlnire amoroasă. Momentul în care se aude e comic, dar mă izbeşte atât de tare că mi se face pielea de găină. O ascult zilnic timp de mai multe săptămâni. Nu ştiu dacă are legătură cu faptul că acum, după aproape cinci ani, ies dintr-o relaţie, dar nu-mi amintesc când e ultima oară când am simţit aşa ceva în legătură cu o melodie. Genul de melodie care te face să vrei să fii îndrăgostit doar ca să fii îndrăgostit în timp ce o asculţi. Nu înţeleg ce o face atât de bună - versurile despre întâlnirea care are şi nu are loc, felul în care urcă instrumentalul înainte de refren sau vocea artistei care exprimă atât de bine resemnarea şi speranţa în acelaşi timp - iar asta mă face să îmi placă şi mai mult.
Îmi ascult playlist-ul acasă în Constanţa, unde aştept Crăciunul într-un fel de adolescenţă fără griji. Şi fără şcoală. Şi fără majorate. Bine, şi fără certuri cu părinţii. N-am mai gătit de vreo două săptămâni. Pentru că ai mei sunt buni la asta. Şi pentru că e mai comod aşa. Oraşul e carantinat, completez o declaraţie de fiecare dată când ies. Oricum afară e destul de urât. Investiţiile mele sunt de obicei pragmatice, dar de data asta mi-am făcut cadou un PlayStation 4, pentru că de când cu anul ăsta, lucrez la a mă simţi bine şi când nu lucrez. Pot să zic că îmi iese.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)