21.04.2005
E o realizare mai mare decât vă puteţi închipui această dezinhibare în creaţia şi interpretarea muzicală contemporană în România, deşi la o primă vedere, domeniul pare – mai ales pentru cei aflaţi în exterior – predispus experimentului şi iniţiativei. Cu atât mai mult cu cât în restul lumii în care ceea ce se numeşte muzică contemporană există, dezinhibarea este foarte... la modă. În urmă cu 15 ani, când un grup de studenţi ai Academiei de Muzică din Bucureşti constituiau ansamblul Pro Contemporania, ideea urmărită era cea de la care au pornit majoritatea grupurilor care aveau în componenţă compozitori-interpreţi. Aceea de a aduce la cunoştinţa publicului lucrările noi cât mai repede şi de a le tălmăci cât mai aproape de intenţiile creatorului. Multă vreme a trecut, componenţa grupului a suferit de atunci multiple prefaceri, aspectul modular al acestuia fiind salutar în aceste condiţii, pentru ca în ultimul timp apariţiile cele mai frecvente să fie în formula de duo.

Pentru a marca numai apariţiile peste hotare, constatăm că în ultima parte a anului 2004 duo-ul Pro Contemporania a fost invitat la festivalul World New Music Days, cu lucrarea “Arrets” de Irinel Anghel, la Berna, în Elveţia, unde cei doi muzicieni au participat şi la workshopul de improvizaţie susţinut de artistul american George Lewis, finalizat cu un concert public de muzică-instant şi au susţinut un concert de improvizaţie alături de muzicienii Franziska Baumann şi Juerg Solothurnmann. În noiembrie 2004, ansamblul Pro Contemporania a fost invitat la Kassel, în Germania, în cadrul unui festival dedicat creaţiei femeilor compozitoare din România, pentru un concert şi un jam-session. În martie 2005, Irinel Anghel şi Andrei Kivu au fost în Israel, unde în colaborare cu grupul de muzică şi dans Inter-Art au interpretat live muzica a două spectacole coregrafice susţinute la Academia de muzică şi dans din Ierusalim şi la Institutul Cultural Român din Tel Aviv.

De puţin timp, numele grupului a fost preluat de asociaţia culturală Pro Contemporania, al cărei prim proiect de anvergură poartă numele ContempUnderground - Studio Experimental, fiind realizat în colaborare cu diverşi parteneri, gazda primelor trei evenimente din această serie de concerte şi performance-uri fiind Radiodifuziunea Română.

Compozitoarea Irinel Anghel ne mărturisea înaintea concertului: “ContempUnderground vrea să fie marca unei mişcări alternative în muzica românească contemporană şi totodată un laborator de testare a unor noi forme de existenţă a muzicii, a unor noi estetici şi noi sonorităţi, explorând faţetele ne-academice, ne-convenţionale, experimentale ale fenomenului contemporan, intersecţia cu alte genuri muzicale, implicarea noilor tehnologii de tratare şi procesare a sunetului în creaţie, încurajarea improvizaţiei, a compoziţiei-instant, dezinhibarea actului interpretativ – toate acestea menite a aduce un suflu nou în peisajul muzical românesc.”

Concertul organizat de Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România Muzical în Studioul de concerte “Alfred Alessandrescu” a purtat numele “Şapte opriri în muzeul nopţii” şi a fost conceput de cei doi interpreţi ca “un periplu imaginar într-o lume nocturnă, o lume a visului, suprarealistă, populată de personaje instrumentale bizare (toy keys, tromba lontana, overtone tube), exotice (udu, kalimba), foarte vechi (gu zheng, khaen, acordeon) sau foarte moderne (chitara electrică, sintetizator/ laptop, sampler)”, zonă în care se situează de altfel creaţia compozitoarei Irinel Anghel din ultimii cinci ani şi preocupările sale actuale. Programul a cuprins, aşadar, o selecţie de şapte lucrări ale compozitoarei Irinel Anghel reunite de ideea acestui voiaj imaginar prin lumea culorilor sonore: Ethereal Beauty, ElEnigmes, Arrets, Electric Muse, Electro-Transe, Fascination, Toys R Us.
>

Sugestivitatea timbrală, cu precădere instrumentală, dar şi vocală (o opţiune mai nouă a compozitoarei Irinel Anghel, care nu a scris prea mult până acum pentru voci, inaugurându-şi creaţia corală cu o piesă ce a fost distinsă cu Premiul Uniunii Compozitorilor pe 2004) a reprezentat dominanta întregului concert. Prima audiţie absolută Ethereal Beauty care a deschis seara ne-a dat senzaţia unui eseu pe tema sugestiei şi coloristicii timbrale, instrumente mai puţin frecventate de aşa-numita muzică cultă – gu-zheng, acordeon şi live electronic creionând o lume onirică, bine descrisă de titlu. O lucrare precum Arrets, deşi păstrează unul dintre accente asupra teritoriului timbral, se apleacă mai mult asupra temporalităţii discursului, încercând să ilustreze sonor o filosofie a opririlor. Un alt moment deosebit al programului a fost o altă primă audiţie absolută, Electric Muse, în care autoarea utilizează pentru prima oară voce tratată electronic în timp real şi sintetizator asistat de computer, cu efecte expresive neaşteptate şi extrem de bine individualizate.

Autoarea vorbea despre aspectul halucinogen la muzicii serii. În paralel se poate vorbi şi de fascinaţia pe care o exercită asupra ei noile achiziţii ale tehnicii. Ceea ce este important însă pentru receptor este că din această atracţie reiese o muzică originală, impregantă de inventivitate, iar în cazul piesei Electric Muse putem vorbi chiar depsre o muzică ce şi-ar cere o finalizare vizuală, video, dacă nu chiar cinematografică.

Foarte multă tehnologie în acest concert dar, din fericire, şi foarte multă creativitate şi bun gust în lucrul cu timbrurile. Probabil că buna impresie creată acasă unui public de profesionişti (din păcate mişcarea artistică de avangardă românească – dacă ea există în alte arte – nu pare a fi foarte interesată de ce fac colegii muzicieni) se va extinde şi în faţa publicului care îi va întâlni în lunile următoare pe Irinel Anghel şi Andrei Kivu pe diferite meridiane ale lumii, mai precis la Roma, pe 8 mai, când vor susţine un spectacol în colaborare cu grupul de muzică şi dans Inter-Art, la Teatrul Palladium, în august în Japonia, când sunt invitaţi să evolueze în cadrul manifestărilor organizate de România la Complexul expoziţional internaţional de la Aichi, sau în octombrie la Los Angeles, când vor participa la Forumul Internaţional al femeilor compozitoare şi New York, unde vor susţine concerte în colaborare cu New York University.

0 comentarii

Publicitate

Sus