Acasă

Poate nu se vede de la exterior după haine, după maşină sau după orice altceva mai sunt judecaţi şi cântăriţi oamenii, dar sunt bogată. Am investit înţelept, cu suflet, în imobiliare şi m-am ales cu mai multe case, risipite prin ţară.

Am apartamente comuniste, zugrăvite catifelat de mucegai, reci ca nişte peşteri în care au evoluat speciile dispărute ale pionierilor şi şoimilor patriei, recitatorii de poezii "ca pe apă" pentru serbări şi manifestaţii pe stadioane. Camere mici, de cămin studenţesc, orbite de dimineţi pe care le visezi leneşe până să sune a treia oară ceasul colegei. Garsoniere cu pereţi din fum de ţigări sudate, Doors la casetofon şi alcool ieftin direct din sticlă. Pensiuni tencuite cu aer sărat, hoteluri impersonale cu zeci de camere identice de la ferestrele cărora fetele fotografiază desculţe munţii. Toate sunt case prin care mai mult am trecut decât am crescut, instabile, m-au păstrat capricioase un an sau o săptămână şi m-au înlocuit fără regret.

Alte case sunt vechi, ruine intrate pe jumătate în pământ, cu prispa prăbuşită sub volbură şi ciulini, decăzut centru al lumii unde se strângea vie familia din cutia cu poze.

Mai am case pe care nişte străini pretind că le-au plătit şi le deţin. Mă prefac că îi cred, uneori le bat în poartă şi le cer voie să intru. Ei mă însoţesc într-o scurtă plimbare, gardieni vigilenţi, obsedaţi de prezentul pe care-l trăiesc continuu. Poate se tem că le-aş putea fura ceva, fără să ştie că eu am deja totul, până şi cuiul bătut strâmb în tocul uşii în care mi se agăţa uniforma, treapta ciobită de la intrare pe care spărgeam nuci verzi în fiecare toamnă, ştiu cum miros a coji de portocală cahlele sobei când se încing, forma pe care o ia perdeaua când o umflă vântul şi în ce colţ îşi ţes păianjenii pânzele.

Una din casele mele mi-e deosebit de dragă pentru că o găsesc an de an neschimbată. Casa din lacrimi răsfăţate, genunchi juliţi şi lapte cu cacao. Iertătoare şi demnă, nu-mi aruncă trecutul în spate ca pe un semn de întrebare, nu se surpă a abandon. Nu a pierdut nimic, nici o zambilă din grădină, nici o cărămidă din duvăraşul de care-mi sprijineam bicicleta, doar mărul de la poartă m-a păcălit, eram amândoi de-o şchioapă, iar acum este mult mai înalt decât mine, el nu s-a oprit niciodată din crescut.