***
Memoria păstrează, din epoca de dinainte, concertul The Mono Jacks de la Arenele Romane acoperit-încălzite, de lansare a albumului Gloria (cu Byron în deschidere și Dan recunoscând, târziu în noapte, că Doru Trăscău și ai lui sunt trupa românească a momentului cu cel mai înalt potențial de lipici emoțional), delicios-ireverențiosul Afară, departe, pe câmp de la Teatrul de Comedie (pe bază de suprarealism, Ștefănescu, Dabija & co), weekend-ul cu premiere de la Cluj, Hegedűs a háztetőn / Scripcarul pe acoperiș la Teatrul Maghiar de Stat (cu Zsolt Bogdán radiind de fericire la final, pe scenă, și apoi în foaierul plin de prieteni și / sau admiratori) și Ubu în concert (cu atmosferă de stadion cuprins de febra victoriei și aplauze fără de sfârșit).
A mai fost una dintre primele proiecții naționale cu colectiv (îl știți, filmul acela al lui Alexander Nanau, care ia la rând topurile americane de final de an, transformându-se într-un favorit cert pentru minimum o nominalizare la Oscar 2020, în timp ce, pe meleaguri locale, continuă să fie ignorat / ironizat pe bază de prea mult Gazeta Sporturilor / Vlad Voiculescu, fenomen pe cât de bizar, pe atât de jenant) la Elvira Popescu, cu Tolontan mulțumindu-ne pentru că am riscat, în ciuda răspândirii virusului, și am venit la proiecție.
Și apoi, închiderea.
***
Transferul pe online s-a făcut în salturi. Când anemic, când pe bază de consum isteric. Lansate mai întâi timid, apoi din ce în ce mai hotărât, versiunile online ale spectacolelor de teatru din întreaga țară, fie ele din repertoriul curent ori din arhive, au produs emoție, temeri, contestații. Au fost acuzate calitatea filmării (imagine, sunet, număr de camere, regie), accesul gratuit la cele mai multe dintre înregistrări, alegerea titlurilor, sigla PMB lipită în mod slugarnic de fosta direcțiune a Bulandrei pe înregistrări ale spectacolelor legendare ale teatrului din anii '90 (pe când fostul primar general pesemne că încă nu visa la odele ce urmau să i se închine de o parte dintre artiștii patriei).
Continuate cu edițiile online ale Festivalului internațional Interferențe (organizat o dată la 2 ani de Teatrul Maghiar din Cluj) și Festivalului Național de Teatru, restituirile unora dintre marile titluri din portofoliul teatral al ultimelor trei decenii au fost unele dintre puținele surse de lumină ale unui an întunecat. E de sperat că aceste înregistrări, oricât de imperfecte tehnic, vor deveni disponibile non-stop, eventual contra cost. Valoarea lor educațională și sentimentală e copleșitoare.
***
Deschiderea a fost treptată, parțială și imperfectă. Teatrele au fost vremelnic redeschise (1-2 luni), cu capacitate redusă de primire a spectatorilor (decizie corectă) și apoi închise grabnic (decizie corectă cel mult în cazul localităților carantinate, profund bizară în rest, cu efecte dintre cele mai dure mai ales asupra trupelor și actorilor independenți). Pe bază de direcțiune etern în căutare de soluții la orice fel de problemă (Anna Maria Popa & team), Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe a jucat rolul de antemergător.
Pe 1 septembrie 2020, la Sfântu Gheorghe, s-a jucat noua versiune de Faust Family (în care tânărul regizor brașovean Botond Nagy își continuă parcursul remarcabil anunțat prin impresionantul Nora de la Teatrul Maghiar din Cluj, din 2019), iar pe 20 decembrie 2020 a debutat Scene dintr-o căsnicie (primul spectacol jucat indoor după al doilea val pandemic). Și tot la capitolul pionierat, TAM propune, începând de la mijlocul lui decembrie 2020, Zbor deasupra unui cuib de cuci (o mică bijuterie powered by Eugen Gyemant - regie, Sebastian Marina - McMurphy, Alexandrina I. Costea - sora Ratched, Billy - Costi Apostol & co) în versiune VR 360 (detalii pe teatruvr.ro).
Celălalt pol inovativ al teatrului românesc în vreme de pandemie a fost de găsit peste munți de Sfântu Gheorghe, la Piatra-Neamț. Viitorul din trecut, în regia și pe textul lui Clemens Bechtel (pornind de la o seamă de povești ale orașului), e posibil să fi fost cel mai bun spectacol al lui 2020. Pornind de pe scena Teatrului Tineretului (TT), continuând pe străzile urbei și ajungând în spațiile interioare și exterioare ale Palatului Copiilor, Viitorul din trecut e o demonstrație de forță și emoție, de ce va să zică tehnologia și actoria în teatrul anului 2020, un succes nu doar al trupei, dar și a tot ce înseamnă colectivul TT. Nu în ultimul rând, spectacolul lui Bechtel e un omagiu pentru orașul în care a fost montat, un exercițiu de empatie, imaginație și iubire cum rarisime sunt nu doar în lumea teatrală, dar, în general, în lumea românească. Cu atât mai penibil și prost plasat scandalul în care Gianina Cărbunariu și TT au fost târâți o lună după premiera Viitorului din trecut (fără legătură cu acesta) și despre care aleg să spun, în acest text, doar că a reușit să producă un cvasi-miraculos gest de solidaritate cu managerul și trupa nemțeană al unei consistente părți din breasla teatrală și din presa națională.
Sfântu Gheorghe și Piatra-Neamț sunt două dintre puținele locuri unde teatrul a învins pandemia și a trecut cu bine în 2021.
***
Un omagiu. De fapt, mai multe. Pentru toți cei care, în ciuda contextului, s-au încăpățânat și au reușit aproape imposibilul: să organizeze festivaluri față în față, față spre ecran, față spre scenă în an de pandemie. O selecție profund personală: TIFF, Anonimul, Gărâna Jazz Festival, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, FEST-FDR, Zilele unteatru. Plus Galele Premiilor Gopo și UNITER.
***
Câteva imagini:
Oana Giurgiu măsurând cu compasul distanța între scaune la Bonțida, unul dintre cele peste 14 spații în care au fost proiectate filme (cu un record de 12 proiecții simultane) în cele 10 seri și nopți de TIFF.
Țigara fumată undeva în spatele sutelor de scaune plasate în curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, la cam două ore de la debutul Malmkrog-ului lui Cristi Puiu. Genul de moment când uiți de tot ce te desparte de ceilalți și ai vrea să le spui tuturor celor pe care îi cuprinzi cu privirea și cu gândul, în carne și oase, pe ecran sau în amintire, că le mulțumești pentru că te fac fericit.
Clădirile ce străjuiesc terenul de sport al Liceului Episcopiei Unitariene din același Cluj (orașul pentru care întâmplările culturale, întâlnirile multiculturale și barurile fermecătoare sunt parte din normalitate) într-o noapte cu un film maghiar înăbușitor de frumos (Akik maradtak / Those Who Remained / Cei care au rămas), mai ales pentru cei care și-au pierdut încrederea în happy-end.
Vlad Ivanov și nopțile lungi de la Anonimul, cu acel The Father și acel Anthony Hopkins de care o să vorbim prea puțin ca să nu dezvăluim prea mult din coșmarul bătrâneților noastre.
Strada Mihail Sadoveanu din Piatra-Neamț, într-o duminică seară de octombrie, având ceva din Sânzienele Bucureștiului lui Eliade, când cerurile se deschid și toate visurile se împlinesc.
****
Câteva nume:
Cristi Puiu (Malmkrog), Radu Jude (Tipografic Majuscul), Andrea Gavriliu (M de la Murphy la TNB și Pam Param la Studio M din Sfântu Gheorghe), Maria Popistașu (în Kaïmós, regie & scenariu Sarra Tsorakidis), Radu Cosașu (Premiul Special la Gala Gopo 2020). Pentru că dacă ar fi îngăduiți de Divinitate / orbul zar pe ipotetica insulă pustie, fix asta ar reuși: să o facă ne-pustie.
Mirela Neag și Cătălin Tolontan așezați pe niște trepte de piatră, undeva în București (colectiv). Orașul lor, orașul meu.
***
Titlul acestui text a fost folosit de jurnaliștii ProSport în 2008, într-un context fotbalistic. Îl reiau azi la adresa unui 2020 cum nu mai vrem altul vreodată. Da, desigur, e naiv și destul de stupid. Știm precis ca răul pandemic va traversa liniștit Revelionul. Dar mai știm și că orice zi, concurs ori meci mizerabile au un sfârșit. Nu e doar o speranță, e o certitudine demonstrată pe mii și mii de stadioane.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitație făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2020. (Redacția LiterNet)