23.12.2020
Scena I
Marţi, 18 februarie 2020, Cinema "Florin Piersic", Cluj Napoca

E prima proiecţie colectiv în România, pe ecran Narcis Hogea conduce o maşină, în oglinda retrovizoare de care stă legată o cruciuliţă împletită din aţe i se văd doar ochii în lacrimi.

"We are peace, we are war
We are how we treat each other and nothing more
And tell me what it is that you see
A world that's full of endless possibilities
And heroes don't look like they used to
They look like you do"

6 secunde de linişte şi întuneric, nu se aude nici o respiraţie, nu se distinge nici o siluetă. Sunt 800 de oameni în sală şi tot atâţia pe hol, după uşa din spatele meu. Cu litere mici şi albe pe ecran se derulează genericul, liniştea e tot mai apăsătoare, o simt în piept, în gât, în stomac. Îmi tremură mâinile şi-mi simt bărbia tremurând, semn că urmează să plâng. Mă adun repede, nu, nu ai voie acum, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, sunt toţi. Încep aplauzele, îi împing spre scenă, am braţele pline de haine, genţi, telefon, le las repede pe jos, aplauze, oamenii se ridică în picioare, sunt toţi pe scenă, respir, o să fie bine, o să fie bine, mă liniştesc. Avem în faţă o săptămână, sute de kilometri, 8 oraşe, 12 săli pline şi tot atâtea discuţii, o să fie bine.

Scena II
Joi, 27 februarie 2020, Berlinale Friedrichstadt-Palast, Berlin

Suntem câteva sute de oameni la coadă afară, plouă cu gheaţă, am părul ud şi mi-a intrat apă în adidaşi, e frig şi ne îngrămădim unii în alţii ca şobolanii într-un Berlin gri şi îngheţat. O femeie trecută de 60 de ani mă trage sub umbrela ei, o împărţim, îi mulţumesc recunoscătoare, de unde eşti, din România, ea din Berlin, vorbeşte cald, ştii, clădirea asta a fost depozit de alimente în timpul războiului franco-german, a fost şi circ, şi club, şi teatru, e frumoasă în interior, e imensă, e cald înăuntru, abia aştept să intrăm, e groaznic afară.

În 2021 Berlinale se va întâmpla online. Poate că aici se potriveşte replica "eram fericiţi şi nu ştiam".

Scena III
Aprilie 2020, săptămâna de după Paşte, Berceni colţ cu Ferentari

Sunt singură în micul meu apartament pe care în ultima lună l-am îngrijit şi dereticat centimetru cu centimetru. Mi-e frică, nu prea dorm nopţile, am coşmaruri, dar am şi zile în care dansez prin casă, ies doar să-mi fac provizii şi să-mi cumpăr flori, încă se mai găsesc narcise albe. Vorbesc din ce în ce mai mult la telefon şi pe WhatsApp cu cei dragi, lui îi spun că mi-e frică că nu sunt suficientă, nu sunt destul de (şi completez în mintea mea cu zeci de cuvinte), că fac din asta o obsesie, îmi spune că oamenii mă plac aşa cum sunt, eventual cu obsesia pot să schimb lucrul ăsta. Plâng în hohote prima oară după mult timp, I will do better, să mă ierţi, da' şi pe tine!

Scena IV
23 aprilie 2020, Autostrada Bucureşti-Piteşti

E ziua naşterii şi ziua morţii lui Shakespeare, azi începe Festivalul International Shakespeare, Craiova, online în 2020, sunt în maşină cu Adi şi Sorin în drum spre Cetate, am laptopul în braţe şi lucrez - am în faţă Sonete recitate în limbile lumii, ridic capul şi mă uit la linia orizontului. N-am mai văzut Orizontul de aproape două luni, e primăvară, deschid geamul, scot capul afară şi respir.

Scena V
Mai 2020, Cetate, Înger Parc

Mă plimb pe malul Dunării printre statuile de metal şi mă gândesc că trebuie să fi avut dreptate Maşa, e în regulă să nu credem toţi în îngeri, dar cum ar fi dacă ne-am comporta toţi ca şi cum ne-am plimba în fiecare zi printre ei? Trăiesc o viaţă care nu e a mea, cu un apus pe zi, plimbări prin pădure, în camera mea miroase a liliac, ascult Wim Mertens, încep să înflorească trandafirii, am cules flori de salcâm şi am făcut sirop, e aproape vară, îl redescopăr pe Cioran şi mă gândesc că aici sunt cea mai bună variantă a mea. Darius spune că eu sunt după cum sunt oamenii din jurul meu. Îmi doresc să fiu un om mai bun. Răbdare. Trebuie să am răbdare.

Scena VI
Duminică, 28 iunie 2020, The Secret, Pădurea Ciric, Iaşi

E ultima din cele 5 zile la Rocanotherworld, e atmosferă de festival şi de bucurie deşi suntem distanţaţi şi cu măşti, 2 metri între grupuri de maxim 4 persoane, limita maximă 500, la intrare ni s-a luat temperatura şi ne dezinfectăm obsesiv, am mâinile uscate şi un zâmbet de care ştiu doar eu. Pe scenă cântă om la lună:

"Ce-ar fi dac-ai începe şi tu să te ierţi?
Ce-ar fi dac-ai şti că nu eşti singurul greşit?
Ce-ar fi dac-ai începe şi tu să te ierţi?
În sfârşit."

Îmi curg lacrimile necontrolat, zâmbetul rămâne ascuns de mască şi mă uit în jur cu speranţă. O să fie bine.

Scena VII
Început de august 2020, Curtea Liceului Teoretic "Báthory", Cluj

Pe ecran rulează Babyteeth, Milla dansează pe Sudan Archives, am dansat şi eu închisă în casă pe melodia asta, oamenii stau pe scaune distanţate, cu măşti, sunt lacrimi şi zâmbete în ochii lor, un duet de vioară şi pian al cărui nume aveam să-l aflu scriind acest text, e noapte şi trece un avion pe cer, ce aproape zboară avioanele de Cluj, simt un fior pe şira spinării, viaţa merge înainte, Babyteeth câştigă inima spectatorilor şi a juriului TIFF, lumini, reflectoare, te rog, te rog, stăpâneşte-ţi emoţiile, îmi tremură vocea, îmi tremură bărbia, nu plânge, nu e momentul, mai ai puţin, gata, ai scăpat.

Scena VIII
Luni, 10 august 2020, curtea Muzeului Ţăranului Român

E 9 dimineaţa, vin direct de la gară, de la TIFF, cu bagajele după mine. Suntem vreo 20 de oameni cu tot cu voluntarii, răsfiraţi, o doamnă de la Protecţia Muncii ne spune despre distanţare, dezinfectanţi, măşti, reguli. Urmează 8 zile de Undercloud, teatru în aer liber cu provocările lui, alte emoţii şi stres, o să fie bine, nu are cum să fie altfel, vom avea noroc, nu va ploua, provocările sunt doar nişte oportunităţi.

Scena IX
Sfârşit de august 2020, Satu Nou, Dorohoi

E noapte şi suntem pe prispa casei unde am crescut, e linişte şi-un cer senin cu multe stele, s-a ars becul din capul scărilor, e întuneric, fumăm o ţigară, îi privesc pe furiş mâinile, sunt perfecte, genunchii ni se ating ca din întâmplare, aş vrea să rămânem aşa, la nesfârşit, în momentul ăsta, poate că aşa arată fericirea. E pace.

Scena X
Prima zi de toamnă 2020, Iaşi

Sunt cu Anca şi cu Alex în Parcul Copou, e lună plină sau aşa o simt, în faţa noastră e Teiul lui Eminescu, îmi vine să-mi întind mâinile şi să mă învârt până cad, tenişii mi-au făcut bătături, am 1.000 de gânduri de aşezat în ordine, am construit un zid în jurul meu sperând să nu mă atingă nimic şi asta doare mai mult ca orice altceva, ştiu cum să mă prefac, am mai făcut-o, am un drum cu trenul de 6 ore şi jumătate la dispoziţie să mă adun, s-au deschis cinematografele, urmează lansări de filme, campanii şi bugete, pedala apăsată la maxim. Din nou. O să fie bine.

Scena XI
Marţi, 6 octombrie 2020, Cinema City, AFI Cotroceni

E avanpremiera Corpus Christi, de vineri ar trebui să intre filmul în cinematografe. De mâine se închid sălile la Bucureşti, tocmai am aflat, ne întâmpinăm invitaţii cu un zâmbet trist pe buze, ne bucurăm că aţi venit, din păcate e prima şi ultima lui proiecţie aici. Nu mai văd cum va fi bine, nu mai ştiu nimic, nu mai am nici un plan de rezervă, nu ştiu în ce să mai sper.

Scena XII
Vineri, 23 noiembrie 2020, Istanbul

Sunt pe malul Asiatic, mă plimb cu Florin pe faleză, în dreapta noastră un curcubeu uneşte cele două continente, în stânga noastră soarele apune în Europa. De azi sunt restricţii şi aici, la 8 trebuie să fim în hotel. E o stare de tristeţe şi totuşi speranţă, nu are cum să fie altfel cu lumina asta caldă, sute de pescăruşi şi curcubeul ăsta neverosimil. Mergem pe insulă, urcăm în turnul Kiz Kulesi, în jurul nostru e mare şi multe lumi atât de diferite, toate trăind aceeaşi pandemie.

Scena XIII
Micul meu apartament din Berceni colţ cu Ferentari

Filmele Bad Unicorn sunt online, dau zilnic refresh pe vimeo în speranţa că oamenii aleg să le vadă, sunt cu Ştefan şi Sandra în sufragerie, ne uităm la European Film Awards, colectiv câştigă trofeul pentru Cel mai bun Documentar European, strigăm toţi cu bucurie, ciocnim un pahar de vin, vorbim de Oscar, pe grupul de WhatsApp e fericire, felicitări şi nevoia de a fi aproape unii de alţii, oamenii ăştia sunt câştigul meu pe 2020, Another Round câştigă tot ce putea câştiga, Thomas Vinterberg vorbeşte despre pierderi şi dureri, dar şi de bucuria de a fi în viaţă, ne facem planuri pentru zilele în care vom lansa acest film în cinema. Ne uităm cu speranţă la o lume cu cinematografele închise. Dau drumul pe repeat la piesa de pe generic "What A Life" - Scarlet Pleasure. O ascult timp de mai bine de o oră.

"What a life, what a night
What a beautiful, beautiful ride
Don't know where I'm in five
But I'm young and alive
Fuck what they are saying, what a life"
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus