In the Year 2525

Stau în sufragerie, la Măgura. În spatele meu, fereastra cu toc de lemn dă spre grădină, spre biserică şi spre o parte a satului. Citesc un interviu luat directorului de la Mercedes-Benz, nu doar despre industria auto, ci despre viitorul nu foarte depărtat. Acela de peste aproximativ 20 de ani. Entuziasmat şi uşor prevenitor, Dieter Zetsche pare un mesager al lumii noi, deşi e un om spre bătrâneţe, cu mustaţă albă şi ochelari, ai zice că e din altă specie şi are alte nevoi şi corespunde altor repere biologice. Anunţă puţin ameninţător schimbarea. Oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru schimbare. Nu doar ce se întâmplă cu noi se va schimba, nu doar lumea aşa cum o ştim, ci şi omul însuşi va deveni altcineva. Dacă nu chiar altceva. Fericit de ceea ce ni se pregăteşte, directorul anunţă moartea industriilor clasice în faţa software-ului, avocaţii vor dispărea şi sisteme de inteligenţă artificială, mult mai performante ca acurateţe a consilierii juridice le vor lua locul, unele tipuri de cancer vor fi diagnosticate mai rapid şi mai corect de computere decât de medici, vor dispărea maşinile tradiţionale şi vor apărea maşinile care se conduc singure, nu va mai fi nevoie să deţinem maşini, vom chema maşini printr-o simplă aplicaţie, nu vor mai exista locuri de parcare şi stres de parcare şi teama de poliţişti şi frica de accidente (pentru că nu vor mai exista nici măcar accidente), frica de radar şi aceea că nu iei examenul de obţinere a permisului de conducere pentru că... zâmbeşte Dieter fericit, cu ochii la viitorul care aruncă explozii de lumină, pentru că... nu vor mai exista permise de conducere. Spaţiile de parcare din lumea veche vor deveni parcuri în lumea nouă, oraşele sufocate şi claxonate din trecutul plin de noxe vor deveni mini-paradisuri oxigenate, un loc luminat, un loc cu verdeaţă, unde nu e durere, nici întristare, nici suspin. Vor dispărea fabricile de maşini pe care le ştim cu toţii, Google şi Apple şi Tesla ne vor face nişte computere pe roţi care ne vor transporta de colo-colo, ca pe nişte păpuşi rigide. Apoi liniştea din noul univers, nu ne putem imagina ce silenţioasă va fi viaţa atunci. Fără asigurări de maşini sau de viaţă în caz de accidente, oraşele vor fi nişte insule plutind în tihnă, electricitatea va fi mult mai ieftină, imobiliarele vor dispărea, pentru că nu vom mai deţine proprietăţi, vom închiria spaţii temporare, deoarece, flexibili şi nomazi, ne vom schimba mult mai des locul de muncă. Totul va fi mai rapid, iar noi din ce în ce mai sănătoşi, pentru că graţie robotului Tricorder X, ne vom holba in propriul Smartphone şi el ne va da pe loc diagnostice, doar analizându-ne retina şi respiraţia. Ce fericiţi vom fi! Ca să nu mai vorbim de tot ce înseamnă industria 3D care ne va face viaţa mai uşoară în timp ce o trăim. Pe loc. Vom fi nişte demiurgi mici şi independenţi, care scanându-şi labele picioarelor, îşi vor face pe loc, la propria imprimantă 3D, o pereche de pantofi. Adio, doamnă vânzătoare de la magazinul unde mergi când iei salariul, adio! Dieter ne anunţă cu un ochi la viitor că 80% din meseriile actuale, aşa cum le ştim, vor dispărea. Şi în agricultură viitorul ne va pune mâna în cap. Fermierii vor deveni manageri, butonând lejer nişte roboţi care vor face totul, în timp ce alţi roboţi vor depista imediat, după grimasele noastre, dacă minţim sau încercăm să îi ducem pe unii de nas, în timp ce în buzunarele viitorului vor zdrăngăni (tot silenţios, desigur) nişte bitcoinşi, prima monedă mondială. Oamenii, deveniţi nişte decoruri întâmplătoare, vor trăi, zice Dieter, în 2036, 100 de ani.

Calculez. Voi fi deci în 2036 abia la jumătatea vieţii. În timp ce cad pe gânduri cu mintea în viitor, aud în spatele meu, afară, mugetul cumplit al vacii lui Gică. I-au vândut viţelul şi suferinţa ei mustoasă, caldă, grea, de o jumătate e tonă, taie satul în două, seacă apa din fântână, usucă nucul, face vântul să-şi ţină respiraţia. Răgetul ei vine din alte timpuri, iese din miezul pământului, din crăpăturile ţărânei sub secetă. Mă întreb unde îşi va face loc în viitorul lui Dieter vaca lui Gică şi suferinţa ei maternă care iese din curte şi o ia în sus spre biserică, spre cimitir, poposind pe crucile vechi de piatră pe care măgurenii scriu: 'ridicată de noi înşune cu familia noastră'. Ei cu ai lor deci, fără imprimante 3D.

(31 august 2017)