- Dacă era după mine, să ştii că îmi dorisem să fiu unul foarte bun.
- Te cred, însă nu prea ţi-a ieşit, la drept vorbind.
- În general sau în particular?
- Mai mult în general, ştii bine, dar cine poate fi indiferent la suferinţele altora? Eu nu reuşesc! Gradul meu de empatie se ridică la cote foarte înalte.
- Înţeleg asta, ştiu prin ce trece omenirea... Abia v-am părăsit, aşa că haide acum, cu mâna pe suflet, să facem împreună un exerciţiu de sinceritate personală. Hai să recapitulăm cum ţi-a mers ţie, doar ţie.
- Îmi ceri să uit de ceilalţi?
- Nu chiar de toţi. Poţi să alegi. Facem o încercare?
- Facem. Mă ghidezi tu puţin?
- De acord. Prima întrebare este şi cea mai importantă: ai fost şi eşti sănătoasă în anul meu, 2020?
- Da! Şi ai perfectă dreptate! Este lucrul cel mai important. Dacă întrebarea ta îi cuprinde sau nu şi pe cei apropiaţi mie nu îmi dau seama, dar răspunsul meu îi cuprinde: am fost şi suntem sănătoşi.
- Deci sunt un an bun!
- Înţeleg că vrei cu tot dinadinsul să fac abstracţie de ce văd şi aud, de pandemia care afectează tot globul...
- Stai puţin. Vasăzică, eu, 2020, am reuşit ceva ce nu a mai reuşit nimeni de multă vreme (poate niciodată?). Tot globul are aceeaşi problemă de rezolvat. Nu sunt grozav? Memorabil?
- De memorabil n-am ce spune... te vom ţine minte şi se va vorbi de tine şi peste o sută de ani, aşa cum vorbim acum despre anul 1918.
- Probabil... Hai să vorbim acum despre tine.
- Văd că insişti. Cum o luăm? Pe luni? Preferi pe anotimpuri?
- Cum doreşti...
- Las iarna la o parte... la noi problemele au apărut în martie. Atunci ne-am trezit că vieţile ni se cam schimbă. Nu aveam nicio bănuială în ce măsură, dar soţul meu şi cu mine ne-am gândit în felul următor: care sunt priorităţile? Să păstrăm sănătatea fizică şi psihică, să găsim supape şi să nu ne necăjim prea tare pentru ceea ce pierdeam (chiar şi material, pe ici, pe colo).
- Bună alegere! Cum a mers?
- Am hotărât să umblăm mult mai mult decât o făceam înainte (culmea, într-o perioadă în care nu aveam voie să ne îndepărtăm prea mult de locuinţă). Ei, şi? Nu sunt destule străzi şi în apropiere? Le băteam în lung şi-n lat şi căutam să observăm.
- Ce era de observat?
- Oho! Nu ne venea a crede! Cum era posibil să fi trecut de-o viaţă pe aceste străzi şi să nu fi văzut mai nimic? Îţi voi arăta.
- Sunt curios...
- Întâi ne fascina renaşterea naturii. Am urmărit pe rând primii pomi în floare: magnoliile, cireşii sau merii, mai încolo castanii cu flori albe şi roşii.
- O frumuseţe!
- Am urmărit apoi curţile în care înflorea liliacul. Este floarea mea preferată! Şi sufăr dacă într-un an nu am în casă măcar un buchet, ca să îi simt mirosul unic. Dar florăresele din cartier nu ieşiseră... Crezi în minuni?
- Nu prea... Convinge-mă!
- Acum cinci ani, fiul meu mi-a adus un fel de nuieluşă, a pus-o în pământ şi mi-a spus că, ştiind cât de mult iubesc liliacul, mi-a plantat unul. Am observat că a prins, apoi an de an creştea în înălţime, dar atât. Flori, ioc!
- Să nu spui că tocmai în anul meu...
- Ba da! A înflorit pentru prima oară în 2020. Nici măcar nu ştiusem ce culoare vor avea florile lui, dar, de cum am observat primii boboci, bucuria mea a fost imensă. Aveam liliac! Puteam să îl admir, să îl miros de câte ori am chef... Nimeni nu era ca mine! Şi mai era şi alb...
- Să ştii că mă bucur pentru tine! L-ai privit şi mirosit pe săturate?
- Da. Şi am mai avut parte de mirosul de tei, care parfuma cartierul, plus un miros divin şi persistent, care abia în anul tău m-a fascinat, fiindcă străbătea mai mult ca oricând din curţile din jur. Era caprifoiul cocoţat pe garduri. Nu ştiusem că îi mai spune Mâna Maicii Domnului.
- Văd că ai făcut câteva poze în primăvara asta.
- Ştii, atunci când mi-am dat seama că îmi place să observ tot ce e frumos în jurul meu, m-am apucat să imortalizez cât mai multe lucruri. Nu numai flori, dar şi case sau elemente deosebite de arhitectură. Nu e timp să îţi arăt prea multe, dar, de curiozitate, îţi voi arăta "proiectele" mele din plimbările zilnice prin împrejurimi.
- Proiecte?
- Un fel de... ieşeam pe stradă şi spuneam: azi trebuie să observ case cu marchiză. Şi observam. Le fotografiam. Le trimiteam celor dragi, mă bucuram.
- Ce alte subiecte ai avut?
- Balcoane, porţi şi garduri, lampioane, ornamente ale caselor reprezentând fiinţe (oameni sau animale). Îţi arăt câteva?
- Te rog.
- Deci ţi-am oferit o primăvară interesantă din punctul acesta de vedere. Te vedeai cu prieteni? Familie?
- Ai uitat? Nu era permis. Soluţia ca să ne "întâlnim"? Uite!
- Nepoata din Belgia pe Skype.
- Aveam bilete să mergem în vacanţa de Paşti la ei. Nu a fost posibil, dar am căutat să onorăm Paştele în doi. Ce spui de masa noastră?
- Cam... goală...
- Să nu ne întristăm prea tare. Venea vara şi aveam planuri mari.
- S-au realizat?
- În cea mai mare parte, da, din fericire! Am reuşit să ajungem la fete şi să ne îmbrăţişăm. Peste tot, cazurile scăzuseră şi, cu precauţie, am putut călători. Iată momentul întâlnirii:
- Deci ţi-am oferit o vară bună.
- Nu neg. Mai ales că, la întoarcere, ne-am putut vedea şi cu nepoatele din Bucureşti, de care stătuserăm distanţaţi până atunci.
- Mă bucur să văd asta. Anul meu ţi-a mai adus ceva?
- Ei, da! M-a propulsat într-un nou deceniu. Tot în timpul verii.
- Bravo! Şi eu am un zero la sfârşit. Ce îmi spui despre toamnă?
- Toamna este colorată. A fost şi în acest an, dar, din nou, nu pot fi nepăsătoare. Pentru foarte multă lume nu a fost deloc o toamnă bună.
- Şi pentru tine?
- Exceptând frustrările unei relative izolări, am continuat plimbările, unele chiar mai lungi decât în primăvară, putând ocoli lacul Herăstrău fără restricţii, ceea ce facem măcar de două ori pe săptămână, în pas vioi (hahaha!).
- Pentru sănătate. Dar în rest?
- Sunt mai multe, însă mă opresc la o activitate foarte importantă pentru mine, venită ca o mare şi total neaşteptată surpriză plăcută: invitaţia de a face o serie de interviuri cu oameni dragi, apropiaţi de sufletul meu, a căror viaţă poate fi de interes pentru cititori. Proiectul este în desfăşurare la LiterNet sub numele: Conversaţii cu oameni dragi. Lucrez cu bucurie, implicare şi multă emoţie.
- A sosit şi iarna. Mă pregătesc să las locul liber pentru anul 2021.
- Aşa este. Te rog să ne laşi sănătoşi şi cu speranţe de mai bine.
- Vreau şi eu lucrul acesta, dar te mai rog ceva, înainte de despărţire. Mi-ai arătat că nu am fost un an pierdut pentru tine, dar am putut simţi că nu am fost nici anul cel mai vesel. Înţeleg de ce. Rămâne să îmi spui, dacă vrei, care a fost şi este cel mai mare "of" al tău personal în 2020.
- Cel mai mare "of", desigur, este DORUL.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)